21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateClinica de Cardiologie de la „Filantropia“, dotare modernă şi linie de gardă

Clinica de Cardiologie de la „Filantropia“, dotare modernă şi linie de gardă

Clinica de Cardiologie de la Spitalul Municipal „Filantropia“ Craiova dispune în prezent de dotare modernă, cu aparatură de ultimă generaţie, şase medici şi linie de gardă.

Clinica de Cardiologie funcţionează în clădirea nouă de pe strada Sărari, nr. 28, se întinde pe două etaje și are 35 de paturi. „Le putem oferi craiovenilor diagnostic și tratament la cele mai înalte standarde și, în același timp, și condiții de spitalizare foarte bune. Saloanele sunt spațioase, curate, fiecare are baie proprie, televizor. Avem saloane de 2 și 6 paturi, spitalul are circuite clare și specifice, lifturi și acces asigurat pentru pacienți. Spitalul Municipal «Filantropia» din Craiova poate să ofere pacienților condiții foarte bune de diagnostic, tratament și spitalizare”, spune dr. Cristina Florescu, medic primar cardiolog, şefa Clinicii de Cardiologie de la Spitalul „Filantropia“ Craiova, într-o postare pe pagina de socializare a unităţii medicale.

La Clinica de Cardiologie de la Spitalul Municipal „Filantropia“ lucrează şase medici și există și linie de gardă. „Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în România. Cea mai întâlnită afecțiune a inimii în cazul doljenilor este hipertensiunea arterială, peste 70.000 de persoane suferind de această boală“, se mai arată în postare de pe Facebook a Spitalului „Filantropia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS