Când nu doare, boala se uită sau se ignoră. „Eu mă simt foarte bine, doamna doctor”, îi spun pacienții de multe ori.
Dr. Mihaela Vladu este conferențiar universitar doctor, medic primar Diabet și Boli de Nutriție, iar de câteva săptămâni este șefa secției de Diabet de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova. A văzut mulți pacienți care și-au distrus viața pentru că nu au acordat bolii atenția cuvenită și au ignorat recomandările medicale. În urma pandemiei, cazurile s-au înmulțit. În ultimii ani, vede din ce în ce mai mulți copii cu diabet zaharat, cu glicemii mari și hipertensiune. „Pe vremea studenției, învățam că la copii discutăm de diabet de tip I, insulino-dependent. Un caz de diabet zaharat era o excepție. Astăzi lucrurile s-au schimbat foarte mult”.
Băiatul pentru care fericirea avea gustul dulciurilor
De multe ori, dezechilibrele în rândul copiilor apar pe fondul unui mediu familial favorizant. Este și cazul unui copil de 12 ani, pe care o să îl numim Vlad.
Băiatul a ajuns la urgența SCJU Craiova cu glicemie 400 și cu hemoglobina glicată cu valori duble față de maxim. Hemoglobina glicată indică o medie a glicemiilor pe ultimele trei luni și este un indicator important pentru medicii diabetologi. În mod normal, limita este de 7. Vlad avea 14.
La 12 ani, băiatul avea în jur de 90 kilograme.
„L-am internat, i-am descoperit și o infecție urinară. Încetul cu încetul, a ajuns la glicemii foarte bune. Cu Siofor, un medicament insulino-sensibilizator, au scăzut dramatic glicemiile. Iniţial, ne-am imaginat că poate fi un diabet zaharat de tip II şi am lăsat o priză mică de insulină. Am continuat cu investigaţiile suplimentare pentru diabetul de tip I. Am realizat că, de fapt, nu era vorba de aşa ceva. Copilul avea suficientă rezervă de insulină. Ce s-a întâmplat apoi? A scăzut 10 kilograme într-o lună, a venit cu analize foarte bune, am redus medicaţia. Insulina s-a scos cu totul. La acest moment, are 30 de kilograme date jos și glicemia în limitele normale, doar prin stil de viaţă”, povestește dr. Vladu.
Cadrul familial este extrem de important aici, ne spune medicul.
Părinţii lui Vlad sunt separaţi, tatăl este plecat în străinătate, iar copilul este crescut de bunica paternă. Din prea multă dragoste, bunica a încercat să compenseze absenţa mamei şi a tatălui prin dulciuri. Fericirea lui Vlad era măsurată în dulciuri.
„Până la urmă, bunica a înţeles că acest bine era, de fapt, un rău. I-am explicat regimul, i-am explicat că e nevoie ca acest copil să facă mişcare, să meargă cu bicicleta”, continuă dr. Mihaela Vladu.
Copilul nici nu avea voie să iasă din curte ca să nu se ducă la mamă, care se află în acelaşi sat şi nu avea voie să îl vadă.
Medicul de la SCJU Craiova a devenit nu doar diabetologul sau nutriționistul copilului, ci și psihologul familiei. A discutat cu bunica despre cât de important este ca băiatul să aibă un echilibru emoțional și a convenit cu bunica, în cele din urmă, să lase copilul să facă drumuri cu bicicleta de acasă la mamă, care locuiește în același sat.
Vlad a ajuns la spital după ce bunica a observat că mergea des noaptea la baie ca să urineze. S-a dus cu nepotul său la medicul din sat. După ce acesta i-a luat glicemia, l-a trimis de îndată la specialist.
„De ce să îți închizi viața la 51 de ani pentru că nu ai vrut o priză de insulină?”
Majoritatea pacienților cu diabet sunt la poluri opuse. La glicemii care nu depășesc cu mult limita, unii dintre ei sunt foarte speriați și foarte atenţi la tratament. În același timp, medicii întâlnesc mulți pacienţi cu glicemia foarte mare care sunt foarte liniştiţi pentru că „pe ei nu îi doare şi nu îi deranjează nimic”. De ce se întâmplă asta?
„Pentru că aceste glicemii au crescut în timp, treptat. Dacă glicemia îţi creşte brusc, dacă dintr-o dată te duci la baie din oră în oră, ceva ţi se pare în neregulă şi te duci să vezi ce e cu tine. Dar dacă tu mergi la baie o dată pe noapte acum, peste alte câteva luni de două ori pe noapte şi tot aşa, nu ţi se mai pare nimic ciudat. Deşi, în mod normal, nu e normal să urinezi noaptea. Dar pentru că simptomele cresc în intensitate progresiv, pacientul nu le mai percepe ca pe ceva anormal”, explică șefa Secției de Diabet și Boli de Nutriție de la Spitalul Județean Craiova.
Dr. Vladu spune că mulți dintre cei din urmă refuză medicația și ajung la complicații severe. Un exemplu este chiar o fostă colegă a medicului.
„Stătea cu glicemii de 300… Am dus o muncă de lămurire titanică. O femeie extrem de frumoasă, cochetă, de succes. A refuzat tratamentul cu insulină pentru că „ea se simte foarte bine”. Imaginaţi-vă că la 51 de ani această femeie superbă, de succes, a făcut AVC şi a ajuns imobilizată la pat… Practic întreg echilibrul acelei familii a fost distrus, soţul a îngrijit-o 10-15 ani şi apoi a decedat. Femeia aceasta ar fi putut duce o viaţă normală dacă ar fi acceptat terapia. În plus, toată lumea din familie a rămas cantonată să o îngrijească. De ce să îţi închizi viaţa astfel la 51 de ani?”, întreabă specialistul.
„Eu mereu le spun pacienţilor mei că, dacă nu se gândesc la ei, măcar să se gândească la cei din jur. Altfel sunt egoişti. Pentru că aceste complicații nu te afectează doar pe tine, îi afectează și pe cei dragi ție”, adaugă doctorul.
O pandemie a complicațiilor
Pandemia a agravat boala multor pacienţi cu diabet, care au fost diagnosticați tardiv sau nu au mai venit la medic pentru tratament. Accesibilitatea scăzută, pe fondul restricțiilor, dar și a fricii generalizate de contracta infecția cu Covid, mai ales din spital, i-a ținut pe oameni în casă.
„Am avut pacienți ulcere care nu au venit la medic şi au decedat acasă cu şoc toxico-septic, am avut multe amputații. Avem acum internat un pacient recent diagnosticat. Și a fost diagnosticat direct în stadiul de complicaţii cronice majore, cu retinopatie proliferativă, neuropatie severă, arteriopatie şi amputaţie de antepicior în acest moment…”, spune dr. Mihaela Vladu.
„Avem, de asemenea, o pacientă cu picior Charcot – o complicaţie severă şi destul de rară care presupune niște nişte deformări importante la nivel osos și articular. Practic, bolta plantară a dispărut, piciorul este plat, iar zonele de presiune devin factor de risc pentru ulceraţii. Dacă pacientul prezintă o neuropatie – adică nu prea mai simte – el merge şi nu simte durerea şi atunci se poate trezi cu răni fără să îşi dea seama. Poate să meargă cu piuneze în picioare şi să nu simtă. Pacienta ştia că are diabet, dar nu a fost foarte conştientă de patologie şi complicaţiile pe care le presupune”, completează medicul.
Complicații ale complicațiilor: De la orbire la dializă, AVC sau infarct
Complicaţiile în diabet îmbracă numeroase forme. Pot apărea pe vase de sânge mici sau vase mari. Retinopatia poate evolua până la orbire, iar nefropatia poate duce la boală renală cronică.
„Majoritatea pacienților care necesită dializă sunt, de fapt, pacienţii diabetici, în procent de 50%. Alți 30% sunt cei cu hipertensiune, 10% sunt cei cu alte boli şi doar 10% sunt, practic, boli proprii renale”, precizează diabetologul.
Alte complicații importante sunt neuropatia diabetică, care poate duce la amputaţii și complicaţii cardiovasculare, până la AVC și infarct miocardic.
