10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAmbulatoriul haosului la Filantropia: Unii trag ponoasele, alții ascund gunoiul sub preș

Ambulatoriul haosului la Filantropia: Unii trag ponoasele, alții ascund gunoiul sub preș

Cazul copilului care a fost plimbat între Clinica de Pediatrie de la Parc și ambulatoriul pentru copii Filantropia fără a fi consultat a generat reacții în rândul cadrelor medicale, care se consideră țapii ispășitori într-un spital unde domnește haosul.

În privința urgențelor medicale care „nu ar putea fi acordate în ambulatoriu”, GdS a consultat un ordin al Ministerului Sănătății care arată cât se poate de clar că urgențe medico-chirurgicale sunt incluse în pachetul minimal de servicii acordate în asistența medicală AMBULATORIE de specialitate pentru specialitățile clinice. Așadar, un pacient cu urgență medico-chirurgicală are dreptul de a fi văzut în ambulatoriu, deși nici conducerii spitalului și nici cadrelor medicale nu li se pare suficient de clar acest fapt.

Se pot acorda consultații de urgență în ambulatorii

Pentru că atât conducerea, cât și medicii spitalului Filantropia acuză un statut incert al urgențelor și nu s-au hotărât, se pare, nici până acum dacă se pot acorda consultații de urgență sau nu, am consultat un ordin al Ministerului Sănătății care precizează cât se poate de clar că serviciile medicale de urgențe medico-chirurgicale sunt incluse în pachetul minimal de servicii acordate în asistența medicală AMBULATORIE de specialitate pentru specialitățile clinice (Anexa 7 a Ordinului 397/836/2018).

Cu privire la cazul concret al copilului cu otită care nu a fost văzut de medic în ambulatoriu, am consultat lista urgențelor medico-chirurgicale de pe site-ul Ministerului Sănătății și am aflat că aici se regăsesc, la nr. 89, „infecţiile acute rinosinusale, otice, faringiene, perifaringiene”.

Otita este considerată o urgență, astfel că un pacient care se prezintă cu otită chiar și la serviciile de ambulatoriu are dreptul să fie văzut de medic.

La fel și în cazul infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare, cu alterarea stării generale, astfel că nu există motiv pentru ca medicii să refuze să vadă copii la camera de gardă a Clinicii de la Parc.

Consultațiile de urgență au fost imputate medicilor din motive birocratice

O sursă GdS de la Spitalul Filantropia povestește că statutul incert al urgențelor medicale persistă de câțiva ani, iar mulți medici nu știu, în continuare, cum să procedeze în aceste cazuri. Unii evită consultațiile de urgență, de teama că li se va imputa acest lucru, mai ales că doi medici au de plătit 10.000, respectiv 15.000 de lei, pentru servicii pe care CAS nu le-a decontat. Se pare că medicii s-au simțit abandonați în postura de țap ispășitor în această situație, după ce spitalul a refuzat să facă contestație la decizia CAS. Spitalul a achitat banii imputați de CAS Dolj, iar apoi s-a judecat cu medicii pentru a-și recupera prejudiciul.

Cadrele medicale au fost nevoite să plătească sume notabile din propriul buzunar, pentru că nu au completat corect registrele. Mai exact, au menționat la unele consultații „urgență”, dar nu au detaliat cazurile și au lăsat celelalte rubrici necompletate, nejustificând, astfel, urgența. Din acest motiv, CAS a considerat că aceste consultații nu pot fi decontate.

Problema nu a fost acordarea consultațiilor de urgență în sine, ci lipsa justificării urgenței prin completarea rubricației cu privire la simptomatologia pacientului, procedurile medicale realizate la nivelul cabinetului/medicația administrată și/sau dacă pacientul a fost îndrumat către structurile de urgență specializate. În acest sens, în cauza judecată la Curtea de Apel Craiova, se arată că au existat consultații de urgență acordate corect, în cazul cărora rubricația a fost completată conform prevederilor.

La ambulatoriul Filantropia nu există medicamente esențiale pentru urgențe

Însă una dintre marile probleme invocate de sursa noastră este lipsa aparatului de urgență de la nivelul cabinetului. Medicii spun că tocmai lipsa acestui aparat este una dintre cauzele ezitării acordării consultațiilor de urgență.

Aparatul de urgență include medicamente și alte substanţe esențiale pentru acordarea unor servicii de urgență, printre care medicamente banale precum Nurofen sau Panadol, supozitoare Novocalmin, adrenalină, apă oxigenată, rivanol sau betadină.

De altfel, sursa GdS ne-a mărturisit că unii medici își cumpără din propriul buzunar apă oxigenată sau rivanol pentru că spitalul nu le asigură.

„Nu există să nu cumpărăm apă oxigenată, nu este ceva scump. Avem licitații și acorduri cadru și nu ne ofertează nimeni produse foarte ieftine, așa că le cumpărăm noi direct. Poate există sincope de câteva zile, pentru că sunt multe protocoale de respectat, nu exclud aceste sincope, dar e vorba de câteva zile”, este replica dată, în acest caz, de Liviu Radu, directorul de la Filantropia.

Aparatul de urgență: A fi sau a nu fi

Am întrebat managerul spitalului despre această situație, iar acesta a spus, ezitant, că, „toate ambulatoriile și spitalele ar trebui să aibă aparat de urgență. În momentul de față, eu știu că există aparat de urgență, la momentul acela nu știu ce s-a întâmplat. O să mă interesez. Acest lucru cade în sarcina fiecărui medic din cabinetul respectiv, eu nu am necesare pe care să nu le onorez din punct de vedere al achizițiilor”. Cu toate astea, GdS a intrat în posesia unor referate prin care se solicită dotarea cabinetului ORL din cadrul ambulatoriului de copii de la Filantropia acest aparat de urgență, cu toate substanțele și medicamentele precizate. Unul dintre referate este făcut în luna aprilie, anul 2019, iar altul în luna aprilie a acestui an.

Deși managerul spitalului a spus că va reveni cu clarificări privind acest aparat de urgență, până la închiderea ediției, acesta nu a mai răspuns încercărilor noastre de a-l contacta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS