14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatate(VIDEO) Rafila: Era de aşteptat să crească numărul de infectări cu noul coronavirus

(VIDEO) Rafila: Era de aşteptat să crească numărul de infectări cu noul coronavirus

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat miercuri că era de aşteptat să crească numărul de infectări cu noul coronavirus, având în vedere faptul că, pentru prima dată în România, au fost făcute aproape 110.000 de teste într-o zi.

https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii/videos/930129970980240

„Astăzi am avut cel mai mare număr de cazuri înregistrate. Ne aşteptam ca astăzi să fie acest număr, pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost puţin mai redusă. Astăzi s-au efectuat, pentru prima dată în România, peste 100.000 de teste, aproape 110.000 de teste, drept care am avut circa 34.500 cazuri de îmbolnăviri. Aceste număr este preocupant, dar, pe de altă parte, nu putea fi exclus din scenariile pe care Ministerul Sănătăţii şi INSP vi le-au prezentat încă de acum două săptămâni.

Este un număr de cazuri care este similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte ţări. (…) Nu sunt cifre neaşteptate. Noi am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron. Nu este generată de altceva decât de o tulpină cu o transmisibilitate mult mai mare decât tulpinile precedente”, a spus Rafila într-o conferinţă de presă.

Sunt numeroase cazuri de infectări şi la persoanele imunizate

El a afirmat că sunt numeroase cazuri de infectări şi la persoanele imunizate.

„Sunt numeroase cazuri care se înregistrează şi la persoanele vaccinate, dar asta nu înseamnă că vaccinarea nu trebuie să meargă înainte ca să poată să protejeze persoanele vulnerabile mai ales de evoluţie complicată, mai ales de deces. Este un lucru care ne preocupă în mare măsură”, a arătat ministrul Alexandru Rafila.

Precedentul record a fost de 19.685 cazuri, înregistrate în ultimele 24 de ore

Un număr de 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 108.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Este un record absolut al numărului de infectări de la începutul pandemiei în România.

Precedentul record a fost de 19.685 cazuri, înregistrat marţi – 25 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS