20.5 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinistrul britanic al Sănătății: Omicron se răspândește într-un ”ritm fenomenal”

Ministrul britanic al Sănătății: Omicron se răspândește într-un ”ritm fenomenal”

Varianta Omicron a coronavirusului se răspândește într-un „ritm fenomenal”, așa că populația ar trebui să primească booster-ul, deoarece persoanele care s-au vaccinat de două ori sunt vulnerabile, a declarat luni secretarul britanic pentru sănătate Sajid Javid, citat de Reuters.

Javid a spus că, deși nu a fost confirmat încă niciun deces în Anglia după infectarea cu această tulpină, Omicron se află probabil la originea a aproximativ 40% din infecțiile din Londra și că, dacă guvernul nu acționează, atunci serviciile de sănătate ar putea fi copleșite.

„Ceea ce știm acum despre Omicron este că… se răspândește într-un ritm fenomenal, ceva ce nu am mai văzut până acum, se dublează la fiecare două-trei zile în ceea ce privește numărul de infecții”, a declarat Javid pentru Sky News.

„Asta înseamnă că ne confruntăm cu un val de infecții, suntem din nou într-o cursă între vaccin și virus”, a adăugat secretarul britanic pentru sănătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS