12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateGravidele pot face programări pentru investigații gratuite la SCJU Craiova

Gravidele pot face programări pentru investigații gratuite la SCJU Craiova

Femeile gravide din Oltenia pot beneficia, în această perioadă, de consultatii si investigații gratuite. Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova derulează un proiect cu fonduri europene care are ca scop prevenirea anumitor afecțiuni și complicații, cât și diagnosticarea precoce a acestora, pentru tratament adecvat.

„Proiectul NATALCARE este în plină desfășurare în această perioadă. Este un program complex de informare, conștientizare și îngrijire a gravidei și copilului, implementat în parteneriat cu Organizația „Salvați Copiii”. Acesta a demarat pe 25 mai 2021 și reprezintă cel de-al patrulea proiect finanțat din fonduri europene realizat de SCJUC în ultimul an.

Valoarea proiectului este de aproximativ 2,4 milioane de Euro, cu o finanțare prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa prioritară 4: Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, Operaţiunea: Creşterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate şi de servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru principalele patologii. Perioada de implementare este de 33 de luni”, transmite managerul SCJU Craiova, Laurențiu Ivanovici.

Cum pot beneficia de program femeile însărcinate

Gravidele din județele Dolj, Olt, Mehedinți, Vâlcea sau Gorj beneficiază gratuit de control ginecologic, ecografii și un set de analize. Informații despre proiect și programări se pot face la numărul de telefon 0724 320 303.
„Fă primul pas pentru o sarcină sănătoasă prin NATALCARE!” este mesajul principal transmis de către echipa de proiect, coordonată de dr. Ștefania Tudorache, medic primar obstetrică-ginecologie.

„Știai că, în timpul sarcinii, starea de sănătate a viitoarei mămici o poate influența decisiv pe cea a fătului? Monitorizarea, analizele, prevenția, îngrijirea sunt factorii care contribuie la o naștere ușoară și asigură aducerea pe lume a unui copil sănătos”, mai transmit specialiștii în materialele de informare destinate gravidelor.
Rolul echipei de specialiști implicați în proiectul NATALCARE este de a oferi îngrijire prenatală femeilor gravide din regiunea Sud-Vest Oltenia, astfel încât să se depisteze precoce și să se trateze problemele de sănătate ce pot apărea în timpul și în urma sarcinii, pentru a preveni nașterile premature și a asigura sănătatea mamei și a copilului.

Se urmărește reducerea mortalității infantile, mult prea frecventă în România

În cadrul aceluiași proiect, SCJU își propune identificarea și mobilizarea pentru screening a 3200 femei, dintre care minim 1800 aparținând grupurilor vulnerabile.

SCJU Craiova își propune reducerea mortalității infantile și a riscului de deces neonatal prin creșterea accesului gravidelor la îngrijiri adecvate și favorizarea prevenției, atât din partea pacienților, cât și din partea medicilor de familie.

După doi ani în care a fost fruntașă, România s-a situat în 2019 pe poziţia a doua în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene după rata mortalităţii infantile, conform datelor publicate în acest an de Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, România a înregistrat un număr de 5,8 decese la 1.000 de naşteri vii în anul 2019, fiind depăşită la acest capitol doar de Malta, cu 6,7 decese la 1.000 de naşteri vii. La nivelul Uniunii Europene, în 2019, rata mortalităţii infantile a fost de 3,4 decese la 1.000 de naşteri vii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS