17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMasterplan nou de sănătate pentru Oltenia: Soluţii pentru deficitul de medici de familie din mediul rural

Masterplan nou de sănătate pentru Oltenia: Soluţii pentru deficitul de medici de familie din mediul rural

Masterplanul regional de servicii de sănătate pentru regiunea Sud-Vest Oltenia a fost actualizat de Ministerul Sănătății la solicitarea reprezentanților autorităților județene și spitalelor din zonă. Miza principală a noului masterplan este stimularea medicinei primare, prin creșterea numărului de medici de familie, și a serviciilor în ambulatoriu.

Regiunea Sud-Vest cuprinde județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, cel mai important centru medical și unversitar fiind municipiul Craiova.

Noul plan regional va fi valabil până în 2027

Noul “Plan regional de servicii sanitare 2021-2027 Regiunea Sud-Vest” se regăsește într-un proiect de ordin al ministrului Sănătății, care urmează să înlocuiască planul anterior, valabil până în 2020, care s-a bazat pe date valabile în 2014-2015.
Masterplanul este un document de politică sanitară al Ministerului Sănătății „care trasează ținte strategice și linii directoare de organizare a serviciilor medicale în scopul asigurării accesului populației la servicii medicale de calitate printr-o distribuție corectă și eficientă a serviciilor pe toate nivelurile de asistență, având ca orizont de implementare anul 2027”, transmite Ministerul.

Medicii de familie, o prioritate

Noul plan menționează necesitatea îmbunătățirii acoperirii populației cu medici de familie. În 2019, regiunea Sud-Vest avea 1.315 de medici de familie, reprezentând 10,8% din numărul total de medici de familie la nivel național. Dintre medicii de familie, 664 (50,5%) au lucrat în mediul rural, având în vedere că distribuția populației în regiune este preponderent rurală (peste jumătate din populație – 53% – locuieşte în zone rurale, cu un procent maxim în județul Olt – 60%).

Regiunea se confruntă şi cu o rată rapidă de scădere a populației și de îmbătrânire. Conform celor mai recente proiecții demografice, populația regiunii Sud-Vest se va reduce cu aproximativ 10,8% în perioada 2015 – 2030, reprezentând una dintre cele mai mari reduceri din țară. Astfel, dacă în 2015 persoanele cu vârsta peste 65 de ani reprezenta 19% din populația regiunii, estimările arată că, în 2030, procentul va ajunge la 23%.
Acoperirea cu medici de familie în regiune (6,9 la 10.000 locuitori) este ușor crescută față de media națională (6,3/10.000 locuitori), cea mai mare acoperire fiind în județul Dolj (8,1/10.000 locuitori). Însă o estimare a numărului de medici de familie a evidențiat, în ciuda unui surplus de 206 medici de familie în zona urbană, un deficit de 382 medici zona rurală, se arată în masterplan.

Drept urmare, se propune o creștere a numărului de medici de familie din regiunea Sud-Vest cu 2-4%. Acești medici vor fi atrași în special în zonele rurale, în comunele fără medic de familie și îndeosebi în județul Mehedinți, care înregistrează cei mai scăzuți indici de acoperire în rural.

Formulele de plată pentru medicina primară ar putea fi modificate

Autorii documentului consideră că, pentru perioada 2021-2027, se impune revizuirea mecanismelor de plată a furnizorilor din asistență medicală primară şi stimularea mediciilor de familie în vederea îmbunătăţirii calității serviciilor și creșterea ponderii serviciilor de prevenţie în asistenţa medicală.

Pe lângă dezvoltarea mecanismelor de plată pe performanţă, susţinerea pachetului de beneficii în asistenţa medicală primară se va face prin includerea anumitor servicii care în prezent sunt acordate de către medicul specialist şi prin creşterea responsabilităţilor medicului de familie în ceea ce priveşte prescrierea medicamentelor pentru boli cronice.
De exemplu, actualele reglementări nu permit medicilor de familie din România să inițieze îngrijiri pentru mai multe afecțiuni din sfera serviciilor acordate în ambulatoriu, cum ar fi: diabetul zaharat, astm, boli pulmonare obstructive cronice, afecțiuni psihiatrice, dureri cronice de diverse etiologii.

Se urmăreşte creşterea accesului la ambulatorii

În prezent, foarte mulţi pacienţi ajung să fie internați în spital, ca urmare a accesului limitat la servicii acordate în ambulatoriul de specialitate. Pentru a inversa această tendință, se vor continua investițiile prin proiecte de reabilitare, echipare, consolidarea, extindere a capacității de servicii oferite în ambulatorii. Cel mai mare număr de unități ambulatorii din regiune se află în județul Dolj (42%), unde există cel mai mare număr de spitale, inclusiv un spital universitar, urmat de județul Gorj (22%) și județul Vâlcea (17%). La polul opus, Olt (11%) și Mehedinți (8%) au cele mai puține ambulatorii din regiune.

Potrivit documentului, capacitatea ambulatorie de îngrijire din regiune va fi consolidată prin reabilitarea, retehnologizarea și echiparea ambulatoriilor integrate.

Un pol important al sănătăţii va deveni Spitalul Regional

Regiunea va avea în următorul deceniu un spital regional la Craiova, construit din fonduri europene până în 2027, se precizează în masterplan.

Proiectul deja aprobat prevede că viitorul spital regional din Craiova va avea o suprafață desfășurată de 165.256 mp și 807 paturi pentru îngrijirea continuă a pacienților cu boli acute, 60 locuri în UPU, 30 paturi de chirurgie de zi, 15 paturi de îngrijiri medicale de zi, 20 paturi de îngrijiri oncologice de zi. Unitatea sanitară va deține 19 săli de operație.
Spre comparație, spitalul regional din Iași va avea o suprafață desfășurată de 148.885 mp, iar cel din Cluj de 151.891 mp.
Spitalul din Craiova va dispune de un centru de tratament pentru cancer pentru toată Oltenia, ce va funcționa într-o clădire separată, unită de corpul principal al spitalului printr-un coridor.
Spitalul va fi construit pe șapte niveluri, va avea 1.195 locuri de parcare și un heliport H-3 cu cerințele sale operaționale specifice.

Valoarea investiției este de 2,85 miliarde lei, arată datele prezentate de Ministerul Sănătății, adică mai mare decât în cazul spitalelor regionale din Iași (2,38 miliarde lei) și Cluj (2,57 miliarde lei).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS