22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOboseala cronică la copii

Oboseala cronică la copii

Oboseala cronică este o tulburare complexă caracterizată de oboseală extremă ce durează cel puțin 6 luni și nu poate fi explicată de o cauză medicală. Oboseala se agravează cu activitatea fizică sau psihică dar nu se îmbunătățește cu odihnă, potrivit medlife

Alte caracteristici includ: somn care nu e odihnitor, dificultăți de atenție, memorie și concentrare; amețeli care se agravează la ridicarea din pat sau în picioare. Simptomele variază de la o persoană la altă. Severitatea poate varia de la o zi la altă la aceeași persoană.

Se mai numește și encefalomielită mialgică sau tulburare sistemică de intoleranță la efort.

CAUZE

Cauza este necunoscută dar există mai multe teorii. Probabil e o boală multifactorială cu predispoziție genetică (există studii pe gemeni monozigoți și dizigoti, există agregare familială) și declanșare prin:

-factori virali (sunt încriminați Epstein Barr virus, herpes simplex 6, v. hepatice – dar nu există încă legătură concludentă dovedită)
-factori imunitari (la cei cu acest sindrom imunitatea pare să fie ușor scăzută)
-tulburări hormonale (se studiază implicarea hormonilor hipotalamo-hipofizări și adrenali)
-traume fizice sau emoționale (din istoricul pacientului găsim uneori în antecedentele recente o intervenție chirurgicală sau traumatism)

Poate afecta pe oricine inclusiv copiii dar incidența cea mai mare este la 20 – 40 ani. La copiii până la 13 ani afectează egal fete – băieți, ulterior este mai frecventă la fete, poate și datorită faptului că sexul feminin are tendința să se adreseze mai frecvent la medic.

Prevalența în pediatrie este 0.11—4%, cu diferențe datorită criteriilor de diagnostic variable de-a lungul anilor. De altfel este posibil că o mare parte să rămână nediagnosticate.

Simptomele includ:

-Oboseală
-Dificultăți de concentrare și memorie
-Durere de gât (dar fără modificări obiective)
-Dureri de cap, dureri de burtă, dureri musculare și de articulații neexplicate și migratorii, care își schimbă sediul
-Simptome de rău similare gripei
-Palpitații, tahicardie
-Mărire de ganglioni de la nivelul gâtului sau axilei
-Somn neodihnitor
-Amețeli la ridicarea în șezut sau în picioare (cel mai frecvent și deranjant la copil)
-Epuizare extremă după efort fizic, psihic sau emoțional

Oboseală poate fi un semn pentru foarte multe afecțiuni de aceea trebuie consult, dacă un copil acuză oboseală persistentă și excesivă. Nu există un test specific pentru acest sindrom. De obicei se fac foarte multe teste pentru a exclude alte patologii și uneori de la primele simptome până la diagnosticare pot trece 4 – 5 ani.

Diagnosticul se stabilește din istoric, examen fizic complet și probe de laborator, care însă sunt nespecifice.

Este un diagnostic de excludere a unor:

-Problema medicale (anemia, diabet zaharat, hipotiroidism)
-Tulburări de somn. Se investighează în laboratorul de somnologie. Trebuie ținut cont de faptul că cea mai frecvența cauza de somnolență diurnă la copil este insuficientă somnului nocturn. -Dintre tulburările de somn mai frecvent ne întâlnim cu apneea obstructiva de somn, insomnia și mișcările anormale în somn
-Probleme de sănătate mintală (depresie, anxietate)

Este posibil că o persoană cu sindrom de oboseală cronică să aibă și alte probleme medicale cum sunt tulburările de somn, colon iritabil, fibromialgia, depresie, anxietate. De fapt există atât de multe simptome comune cu fibromialgia încât unii cercetători spun că ar fi doar aspecte diferite ale aceleiași boli.

Simptomele acestui sindrom de oboseală cronică sunt similare cu foarte multe boli comune dar care se ameliorează spontan așa încât diagnosticul de sindrom de oboseală cronică trebuie considerat dacă simptomele nu se ameliorează atât de repede cum ne-am fi așteptat.

CRITERII DE DIAGNOSTIC

Oboseală este

  1. Atât de severă încât interferă cu abilitatea de a continua activitățile pe care le avea înainte de debutul bolii
  2. Nou apărută sau debutul este bine definit (nu e obosit de când se știe ci nu mai poate face lucruri pe care înainte le făcea)
  3. Neameliorată substanțial de odihnă
  4. Agravată de efort fizic, mental sau emoțional

Citește continuarea pe medlife

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS