12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpitalul de Infecţioase primeşte de astăzi şi pacienţi non Covid

Spitalul de Infecţioase primeşte de astăzi şi pacienţi non Covid

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova se redeschide pentru pacienţii non Covid. Este unul dintre cele mai importante semne de revenire la normalitate, după o prelungă perioadă în care unităţile medicale dedicate bolilor infecţioase au tratat exclusiv pacienţii infectaţi cu Sars-Cov2.

Spitalul de Infecţioase nu a mai primit pacienţi non Covid din luna iulie a anului trecut, când a fost redeschis pentru aceştia timp de doar trei săptămâni.

De la izbucnirea pandemiei, majoritatea bolnavilor cronici au fost puşi în aşteptare de criza sanitară. Mulţi pacienţi au fost privaţi de accesul la tratamentul necesar, şi-au amânat vizitele la doctor sau internarea, iar specialiştii în boli infecţioase şi-au concentrat toate eforturile în salvarea pacienţilor de pe frontul Covid.
După trei valuri pandemice, dintre care cel mai recent a covârşit secţiile de terapie intensivă şi a dus la reorganizarea unităţilor medicale pentru a creşte capacitatea de răspuns la cazurile grave, se arată primele raze de speranţă în spitalele de primă linie.

Astăzi se redeschide Pneumoftiziologia

Începând de astăzi, 20 mai, Spitalul de Infecţioase „Victor Babeş” se redeschide pentru pacienţii secţiilor de pneumoftiziologie.
„La Pneumoftiziologie şi TBC suntem gata de săptămâna aceasta, am făcut dezinfecţia, am pregătit spaţiile. Am făcut cererea către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj pentru a obţine aviz pentru schimbarea destinaţiei paturilor, care erau până acum exclusiv dedicate pacienţilor cu coronavirus. Vom avea 195 de paturi la Pneumoftiziologie – 150 pentru adulţi şi 45 pentru copii”, transmite managerul Spitalului „Victor Babeş” din Craiova, Adina Turcu.

50 de paturi la Secţia de Infecţioase pentru pacienţii non Covid

Începând de săptămâna viitoare, din data de 24 mai, se va da drumul şi la internările pacienţilor cu boli infecţioase non Covid.
„La Boli Infecţioase, un etaj ne-am propus să fie redeschis pentru pacienţii non Covid pentru că au scăzut cazurile, avem circa 60 de pacienţi cu coronavirus internaţi acum şi este nevoie să dăm drumul şi la internările pentru ceilalţi pacienţi. Sunt pacienţi cu Clostridium, cu hepatită, pacienţi care aşteaptă şi trebuie să răspundem şi nevoilor acestor bolnavi”, mai spune Adina Turcu.

Cele două terapii intensive, fiecare cu câte 10 paturi, vor rămâne momentan să deservească tot pacienţii cu Covid. Miercuri, 12 pacienţi cu Covid erau internaţi la ATI la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS