16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateRaed Arafat a anunțat unde vor fi folosite unități mobile de terapie intensivă

Raed Arafat a anunțat unde vor fi folosite unități mobile de terapie intensivă

În orașele București, Iași și Piatra Neamț vor fi folosite unități mobile de terapie intensivă, a anunțat Raed Arafat.

Raed Arafat a scris pe pagina de Facebook că unitățile mobile de terapie intensivă mobilă vor fi folosite în continuare pentru suplimentarea numărului de paturi de terapie intensivă.

Au fost aduși medici din alte județe ca să-i ajute pe colegii lor din București

La București funcționează două unități, la institutul Marius Nasta și la Spitalul de Urgență Sf. Ioan. Din cauza numărului mare de pacienți, au fost aduși medici din alte județe ca să-i ajute pe colegii lor din București, potrivit Digi24.

„Unitățile mobile de terapie intensivă mobilă continuă a fi folosite pentru suplimentarea capacității paturilor de terapie intensivă suprasolicitate în această perioadă. La București funcționează două astfel de unități, una încă de anul trecut la institutul Marius Nasta, și a doua operaționalizată recent la Spitalul de Urgență Sf. Ioan. Medicii care le deservesc provin inclusiv din rândul medicilor detașați din alte județe ca să asigure sprijinul colegilor lor din București. În următoarele zile, va fi operaționalizată și cea atașată Spitalului Victor Babeș din capitală. O altă unitate a fost trimisă la Iași urmând a fi operaționalizată acolo, iar cea care a deservit Timișoara urmează a fi relocată la Piatra Neamț, la solicitarea autoritaților din județul respectiv.

„Peste 650 de pacienți au fost deja tratați în aceste unități“

Mulțumim celor care au făcut acest proiect să devină realitate! Peste 650 de pacienți au fost deja tratați în aceste unități și din păcate acest număr continuă să crească. Totodată, vreau să subliniez faptul că suportul logistic ca astfel de unități să fie funcționale este asigurat de structurile IGSU,” a scris pe pagina de Facebook șeful DSU.

Potrivit statisticilor, peste 650 de pacienți au fost tratați în aceste unități mobile, iar numărul este în creștere rapidă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS