9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe se întâmplă dacă te vaccinezi anti-Covid-19 în timp ce ești infectat

Ce se întâmplă dacă te vaccinezi anti-Covid-19 în timp ce ești infectat

Medicul Valeriu Gheorghiţă, care coordonează campania naţională de vaccinare, afirmă că o persoană care este infectată cu virusul SARS-CoV-2 în momentul administrării vaccinului va avea acelaşi parcurs al infecţiei ca şi cum nu s-ar fi vaccinat, iar în cazul celor care se infectează între doze, cel mai probabil, va fi reluată schema de vaccinare, scrie News.ro.


„Nu se întâmplă absolut nimic, au fost situaţii similare la persoanele voluntare din studiile clinice de la Pfizer, de pildă, dar şi de la celelalte companii, evoluţia pacientului a fost ca la infecţia naturală, nu au fost probleme de siguranţă, nu au apărut reacţii adverse altele decât la celelalte tipuri de persoane şi practic persoana respectivă a avut parcursul firesc al infecţiei”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, la Digi 24, referindu-se la persoanele infectate, dar asimptomatice.
Acesta a precizat că la 10-14 zile de la prima doză de vaccin apare răspunsul imun, iar recomandarea este ca, dacă între doze pacientul este diagnosticat cu COVID-19, să se aştepte până la vindecare şi, după o lună, fie se reia schema completă de vaccinare, fie se administrează doar rapelul.
„Foarte probabil se va merge pe doza completă, practic să reiei schema de vaccinare”, a explicat Gheorghiţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS