10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMit și adevăr: Este șoriciul o bombă calorică?

Mit și adevăr: Este șoriciul o bombă calorică?

Șoriciul, delicatesa mult așteptată de Sărbători și consumată cu poftă de mulți, este considerat, adesea o bombă calorică și un aliment contraindicat pentru sănătate. Este într-adevăr așa?

Se pare că șoriciul nu este pe atât de periculos pe cât am crede.

Ce conțin 100 grame șorici?

  • 563 de calorii
  • 35 de grame de grăsimi
  • 63 de grame de proteine
  • 3 grame de sodiu
  • 80 mg potasiu

Aşadar, nu exageraţi cu cantităţile, pentru că o gustare formată din 100 de grame de şorici de porc aduce multe calorii. Dar dacă răzuiţi cât se poate de mult grăsimea de sub stratul de piele, numărul caloriilor va scădea considerabil.

Beneficii aduse de șorici

Deşi este considerat o gustare calorică, şoriciul de porc poate avea şi anumite efecte benefice asupra organismului, dacă este consumat cu moderaţie.
Conţinutul ridicat de proteine şi grăsimi transformă şoriciul de porc într-o gustare perfectă între mese, deoarece ţine de foame şi oferă energie, conform doc.ro. Şoriciul de porc conţine grăsimi nesaturate, în special acid oleic, care se regăseşte şi în uleiul de măsline. Aceste grăsimi sunt benefice pentru sănătatea inimii. 

De asemenea, datorită cantităţii reduse de carbohidraţi, care nu influenţează în mod negativ nivelul zahărului din sânge, şoriciul de porc poate fi consumat şi de persoanele care suferă de diabet.

Este bogat în colagen

Şoriciul de porc, fiind ţesut conjunctiv, este bogat în colagen, la fel ca pielea şi oasele de pui. Colagenul este o proteină care ajută la redobândirea elasticităţii pielii şi sprijină sănătatea oaselor şi a articulaţiilor.

Sodiul conţinut de şoriciul de porc este esenţial pentru reglarea absorbţiei glucozei, pentru funcţia cerebrală, dar şi pentru prevenirea retenţiei de apă din organism. Atenţie însă! Persoanele care au tensiunea arterială crescută trebuie să evite sau să consume cantităţi reduse de şorici de porc.

Faptul că nu are același profil de aminoacizi cu proteina musculară (sau alte proteine „complete”) nu înseamnă că este o proteina de slabă calitate, așa cum a fost catalogat în mod greșit până acum, spune consultantul în nutriție și fitness Cristian Mărgărit.

Mit: Șoriciul are multe toxine și multă grăsime

Cristian Mărgărit demontează și mitul privind conținutul ridicat de toxine din șorici. Spre deosebire de proteinele musculare (carne), șoriciul este mult mai curat, nu contine atât de multe enzime, hormoni, contaminantț, peptide bioactive, factori de creștere sau inflamatori, spune acesta.

De asemenea, el precizează că grasimea este sub stratul de pielea care constituie șoriciul. Șoriciul este aproape proteină pură (în substanta uscată), cu foarte putina grăsime (15%). Slănina are grasime, jumările pot avea grăsime, carnea poate avea grăsime, dar șoriciul în sine este pielea jupuită de pe porc și are foarte putina grăsime, mai ales dacă este și fiert/pârlit/curățat.

Atenție la digestie

Este bine de amintit faptul că şoriciul de porc este destul de greu digerabil, mai ales în cazul celor care suferă de probleme hepatice, biliare sau pancreatice, avertizează nutriţioniştii.

Persoanele care nu produc suficient acid gastric şi enzime pancreatice trebuie, prin urmare, să evite consumul de şorici de porc. În caz contrar, pot apărea crampe stomacale, constipaţie şi senzaţie de vomă.

Atenţie mare şi la şoriciul din comerţ! Unii producători folosesc glutamat monosodic pentru a da un gust mai bun şoriciului, dar acest aditiv s-a dovedit că are numeroase efecte adverse, precum dureri de cap, creştere în greutate, indigestie sau chiar afecţiuni hepatice, dacă este consumat pe termen lung.

Prin urmare, consumaţi şorici de porc cu moderaţie şi numai dacă aveţi un stomac capabil să digere combinaţia de proteine şi grăsimi cu care este „împachetat”. Pentru a-l transforma într-o gustare sănătoasă, înlăturaţi cât mai mult din grăsime şi nu exageraţi cu sarea!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS