12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicii în luptă cu Covid, forțați să își depășească competențele fără acoperire legală

Medicii în luptă cu Covid, forțați să își depășească competențele fără acoperire legală

Pe lângă presiunea îngrijirii pacienților Covid, de multe ori depășindu-și aria de competență forțați de împrejurări, medicii sunt expuși în fața legii din cauza faptului că guvernanții nu s-au gândit la adaptarea acesteia în contextul pandemic.
Guvernanții cer medicilor să nu refuze pacienți, vorbesc despre extinderea locurilor de la terapie intensivă, dar nu ating subiectele delicate precum lipsa specialiștilor și aruncarea în luptă a unor medici care nu au specialitatea necesară.

Situație denunțată și de medicii craioveni

Situația a fost denunțată și de medici craioveni. Medicul oftalmolog Livia Davidescu atrage atenția că legislația medicală trebuie adaptată timpurilor.

„Trăim vremuri de neimaginat. E cazul ca legislația medicală sa se adapteze la aceste timpuri , altfel, noi, ca medici, nu ne vom putea împlini menirea. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, cu toții vom îngriji bolnavi în alte condiții, spații temporale și logistice decât cele pentru care am fost pregătiți. „Actul medical nu se poate desfășura sub presiune și amenințare” spune președintele Colegiului Medicilor, domnul profesor Daniel Coriu. Subscriu integral! E nevoie ca Ministerul Sănătății să definească condițiile de forță majoră în care ne putem depăși competențele, îngrijind pacienti cu Covid-19, cu altă patologie decât cea a specialității menționate de polița de malpraxis”, este unul dintre mesajele publicate de dr. Livia Davidescu pe pagina sa de Facebook.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Craiova, dr. Cristiana Geormăneanu, semnala, de asemenea, într-o discuție cu GdS, situația concretă a medicilor urgentiști de la SJU care sunt nevoiți, în ultima vreme, să acorde asistență specifică terapiei intensive.

„Ni se cere să mărim numărul de paturi! Cu cine?”

Mai multe cadre medicale au comentat la postarea medicului craiovean Livia Davidescu, expunând problemele reale cu care se confruntă medicii:

„Da, lucrăm în condiții anormale, de front, de război, cu personal insuficient (medici și asistenți), în secții ATI improvizate pe repede-nainte și adaptate din mers. Deci legislația nu mai corespunde cu cea pe timp de pace, clar! Ni se cere să marim numărul de paturi ATI , dar cu ce personal nu se precizează! Cine răspunde când eu nu am asistenți calificați la patul pacientului? Eu ? Eu nu pot să stau 24 / 24 să îndrum și să supraveghez asistentul adus din alte secții sau direct de acasă și aruncat direct în salon! Asistentul de ATI trebuia format și nu acum, când nu e timp de așa ceva! Deci poveștile cu – măriți numarul de paturi – ar trebui însoțite și de soluții concrete: cu cine?” întreabă un medic care lucrează la ATI în Târgu Jiu.

„Cum poți să îți asumi viața oamenilor în aceste condiții? Ce legislație te apără într-o situație de depășirea competenței? Cu o legislație pe care te obligă „cei de sus” să o încalci?” adaugă medicul.

Colegiul Medicilor solicită adoptarea unei Ordonanțe de Urgență

Colegiul Medicilor din România a transmis un comunicat în care anunță ca a solicitat Ministrului Sănătății adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă a unor reglementări în domeniul sanitar. Acestea se referă la asigurarea resurselor de personal medical şi la suspendarea temporară, pe durata pandemiei de COVID-19, a dispoziţiilor din Legea 95/2006, privind restricţiile de acordare a asistenţei medicale numai în domeniul competenţei înscrise în avizul de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor.

”În acest moment mulți dintre colegii noștri medici, aflați în prima linie în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, nu sunt apărați în exercitarea profesiei de către o reglementare care să acopere situațiile în care, deși au o anumită specialitate, este nevoie să depășească această competență înscrisă în avizul de liberă practică, mai ales pe fondul unor resurse medicale limitate, inclusiv resurseumane”, a precizat prof. dr. Daniel Coriu în comunicat.

Tătaru ar fi fost de acord cu punctele enunțate de CMR

În urma argumentelor prezentate de către reprezentanții Colegiului Medicilor din România, Nelu Tătaru a fost de acord cu aceste puncte de vedere, expuse în cadrul întâlnirii bilaterale, urmând ca, după avizul juridic, să inițieze demersurile pentru elaborarea unui act normativ în acest sens, transmite Colegiul Medicilor, care precizează că această modificare nu va fi echivalentă cu suspendarea malpraxisului sau cu imunitatea medicului.

„Propunerea transmisă astăzi Ministerului Sănătății vine în urma a numeroase sesizări venite din partea medicilor din teritoriu, care au informat Colegiul Medicilor din România despre situația actuală: deși vor să se afle în continuare în prima linie a luptei împotriva COVID-19, să își îndeplinească profesia cu dedicare și să îngrijească pacienții care au atât de mare nevoie de ei, vor să existe și o reglementare clară a activității lor în aceste situații excepționale, vor acte concrete, nu declarații și asigurări verbale”, mai spun medicii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS