7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnchetă GdS. Scădere drastică a transplanturilor în pandemie. Medic: "Mor pacienţi tineri pentru că nu au donatori"

Anchetă GdS. Scădere drastică a transplanturilor în pandemie. Medic: „Mor pacienţi tineri pentru că nu au donatori”

De la debutul pandemiei de coronavirus în luna martie, în România s-au efectuat cu 30% mai puţine transplanturi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut în unităţile sanitare acreditate. Gazeta de Sud a obţinut date care arată o scădere dramatică a intervenţiilor de transplant organe realizate în lunile martie-octombrie 2020, comparativ cu aceleaşi luni din anul 2019.

Un medic rezident ATI care lucrează într-una dintre aceste unităţi medicale spune că activitatea a fost puternic afectată. Pacienţii mor în lipsa donatorilor, iar medicii rezidenţi care lucrează în unităţile unde se fac transplanturi pierd din experienţa preţioasă care îi ajută în formarea lor ca specialişti.

Cifrele Agenţiei Naţionale de Transplant arată că transplanturile au scăzut cu o treime

În urma solicitărilor de informaţii transmise de Gazeta de Sud către Agenţia Naţională de Transplant şi mai multe unităţi medicale care efectuează transplanturi, redacţia a primit răspunsuri care arată cât se poate de clar modul în care pandemia a afectat, indirect, pacienţii care necesită transplant de organe.
Conform răspunsului primit de la ANT, în anul 2020 au fost realizate, în perioada martie – octombrie, 136 de intervenţii pentru transplantul de organe, faţă de 198 în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cea mai dramatică scădere a avut loc în luna aprilie, când au fost realizate numai 4 (!) transplanturi, faţă de 33 în aceeaşi lună a anului 2019.

Medic: „Am avut pacienţi tineri care au murit pentru că nu au avut donator”

Un medic rezident care lucrează într-o secţie unde se efectuează transplanturi hepatice spune că nu a mai asistat la o operaţie de transplant de 2 luni.

„În secţia mea, unde se fac transplanturi hepatice, nu am mai facut transplant de foarte mult timp. Înainte se faceau în medie 2-3 pe săptămână. Am avut pacienţi tineri care au murit pentru că nu au avut donator”, spune doctorul.
Pe lângă faptul că oamenii pierd şansa la viaţă, scăderea dramatică a intervenţiilor afectează şi medicii în formare care lucrează în aceste secţii. În lipsa operaţiilor de transplant, rezidenţii pierd experienţă valoroasă pentru viitorul lor profesional: „Eu, ca medic rezident, nu văd, nu învăţ”, atenţionează medicul rezident, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Niciun transplant de cord la Târgu Mureş în pandemie

La Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, din martie până la data răspunsului, 22 octombrie, nu a fost efectuat niciun transplant. Institutul menţionează că au fost efectuate 4 transplanturi în cursul lunii ianuarie. În aceeaşi perioadă a anului 2019 (martie – 22 octombrie) s-au efectuat 6 transplanturi de cord – 2 în martie, 1 în iulie, 1 în august, 1 în septembrie şi 1 în octombrie.

Răspunsul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş

Cu 43% mai puţine transplanturi la Fundeni

La Institutul Clinic Fundeni, diferenţa este majoră. Faţă de 2019, numărul de transplanturi în perioada martie-septembrie a scăzut cu 43% – au fost făcute 113 transplanturi în 2020, faţă de 197 în 2019.

Şi aici luna aprilie a fost cea mai neagră pentru transplanturi. Doar 3 transplanturi au fost realizate. Comparativ, în aprilie 2019 fuseseră realizate 36. Şi în lunile august şi septembrie au fost înregistrate scăderi importante, activitatea de transplantare scăzând la jumătate faţă de anul anterior.

Mult mai puţine transplanturi la Fundeni

Scădere de aproape 60% la ICUTR Cluj

Şi Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj a răspuns solicitării GdS, iar cifrele arată şi aici o afectare drastică a activităţii de transplant. Astfel, dacă în lunile martie-octombrie 2019 au fost realizate 82 de transplanturi, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului prezent numărul operaţiilor a scăzut la 35. O scădere de aproape 60%. În aprilie şi octombrie (până la data de 23.10) nu au fost făcute transplanturi.

Cu 60 % mai puţine transplanturi la Cluj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS