14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateDermatolog Marius Corbeanu, despre dermatita atopică: Cremele administrate fără aviz medical pot agrava boala

Dermatolog Marius Corbeanu, despre dermatita atopică: Cremele administrate fără aviz medical pot agrava boala

Dermatita atopică (DA) poate fi agravată de cremele şi tratamentele administrate fără prescripţia medicului.

În special la adulţi, care dezvoltă forme medii şi severe de dermatită atopică, o cremă luată din farmacie, fără vizita la specialist, poate înrăutăţi considerabil afecţiunea. Iar vânzarea corticoizilor, care se prescriu doar pe perioadă scurtă şi au efecte secundare serioase, ar trebui foarte clar reglementată, pentru că în România există o mare problemă legată de autoadministrarea cremelor cu corticoizi, semnalează dermatologii.

În loc ca pacienţii să meargă la medic, “încearcă ei cu ceva”

Marius Corbeanu, medic primar dermatolog, insistă că lucrul cel mai important lucru în dermatita atopică este un diagnostic corect şi că e nevoie de educaţie medicală, pentru ca pacienţii să nu mai ajungă la medic după ce încearcă, mai întâi, tratamente nespecifice, care le pot agrava boala.

“De cele mai multe ori, pacienţii adulţi cu dermatită atopică sunt, în primă fază, trataţi de farmacist, de medicul de familie. Dar aceştia încadrează manifestările la eczeme şi nu îi dau pacientului un tratament specific. DA nu răspunde la antihistaminice, cum ar răspunde o simplă eczemă sau o urticarie. Acest lucru ar trebui să ridice un semn de întrebare. Însă pacientul insistă, se intoxică folosind aceste antihistaminice sau corticoizi. Problema cu pacienţii în România este că, în loc să meargă din prima la medic, “încearcă ei cu ceva”. Dacă ai o problemă, trebuie să te duci la medic”, subliniază dermatologul.

Acesta spune că, de multe ori, pacientul vede că lucrurile ameliorează un pic, are impresia că a rezolvat problema, dar de fapt nu face decât să o cronicizeze.

Dermatita atopică necesită tratament specific

Dermatita atopică e o boală specifică şi necesită tratament specific. La adulţi, cremele emoliente nu dau acelaşi randament ca în cazul copiilor. “Tratamentul este specific. De exemplu, se prescrie ciclosporină sau terapie biologică. Or, dacă pacientul îşi dă cu orice cremă, automat boala se va agrava, pacientul poate face escoriaţii, suprainfecţii. Formele grave ale pacienţilor mei adulţi cu dermatită atopică se datorează, în mare parte, tratamentului din farmacie. Pentru că oamenii se duc la farmacist şi spun “daţi-mi ceva”. Trebuie să încetăm odată cu încercatul. Trebuie să ştim diagnosticul. Până nu ai un diagnostic, nu ar trebui să faci tratament”, consideră dr. Corbeanu.

Acesta pune problema lipsei de reglementări stricte cu privire la cremele cu corticoizi, care au efecte adverse puternice când nu sunt administrate corect: “Oriunde în lumea asta, ORIUNDE, dacă vrei să cumperi din farmacie un tub de D*** (un corticosteroid topic), nu poţi. Nu ai voie. Pentru că pacientul nu respectă regulile, aşa că îl obligi tu să le respecte. Cum? Dând amendă farmacistului care eliberează această cremă fără aviz medical. La noi încă nu s-au dat amenzi. Nu ştiu de ce, că dacă s-ar da amenzi pentru acest lucru, lumea ar respecta reguli şi nu ar mai fi atâtea probleme”.

Mulţi adulţi îşi agravează singuri boala

Medicul dermatolog spune că a întâlnit multe cazuri de dermatite atopice la adulţi unde lucrurile au fost exacerbate de pacienţi şi de farmacist. “Aceasta este situaţia. Pentru că farmacistul nu pune diagnosticul. Eu, dermatolog, ştiu când e dermatită atopică, urticarie, furunculoză, foliculită. În dermatologie sunt minim două mii de boli. Nu ai cum să tratezi la fel eczema, psoriazisul, dermatita atopică”, atrage dr. Corbeanu atenţia.

Inclusiv pe terapie biologică, care se foloseşte şi în psoriazis, tratamentul pentru dermatita atopică agravează psoriazisul, spune specialistul. Tratamentul folosit în dermatită a fost iniţial dezvoltat pentru psoriazis şi a agravat boala. Dar s-a descoperit că funcţionează în dermatita atopică. “Aceste afecţiuni acţionează cu mecanisme diferite. Nu îţi dai seama la prima vedere, toate pot părea la fel”, precizează medicul.

Aplicate pe o suprafaţă mare, cremele produc probleme grave în organism

Dermatologul crede că este foarte important ca oamenii să înţeleagă cum afectează cremele organismul. “Cremele trec prin piele. Lumea încă nu realizează ce efecte adverse pot avea cremele. Oamenii cred că efectele adverse sunt doar apanajul pastilelor. Apa nu trece prin piele, nu ajunge în straturile profunde. Nu te poţi hidrata pentru că intri în mare. În schimb, cremele sunt liposolubile. Ele străbat straturile pielii. Iar efectele adverse sunt formidabile”, transmite dr. Marius Corbeanu.

Pentru a evidenţia cât de serioase pot fi efectele cremelor utilizate incorect, medicul dermatolog spune că, dacă am acoperi suprafaţa corpului cu 5 tuburi cu un anume corticoid, acesta ar putea chiar să declanşeze infarctul în cazul unui pacient care ar avea probleme cardiace .

Dacă se absoarbe o cantitate mare, pericolul este serios. Pentru a avea efect, cremele trebuie să ajungă în derm. “Ele intră în circulaţie şi pot avea efecte adverse dacă sunt administrate pe o suprafaţă mare din corp. La fel ca arsurile. Nu sunt probleme dacă apar pe 10% din suprafaţă, dar peste 50% pot pune viaţa în pericol”, atenţionează doctorul.

Dermatita atopică afectează 10-20% dintre copii şi 1-3% dintre adulţi. Unele studii spun că până la 7% dintre adulţii din Europa ar putea fi afectaţi de această boală. 30% dintre ei manifestă simptome moderate şi severe.

DA se manifestă prin leziuni uscate, care produc prurit şi se pot chiar infecta. Din cauza mâncărimilor intense, pacienţii pot dezvolta probleme cronice de somn, care afectează şi rutina zilnică.

Pentru că dermatita este o afecţiune imunologică, ea nu poate fi vindecată, însă poate fi ţinută sub control.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS