24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCriza Euthyrox ia sfârşit după nouă luni

Criza Euthyrox ia sfârşit după nouă luni

Criza de Euthyrox ia sfârşit după nouă luni, timp în care medicamentul a fost greu sau imposibil de găsit în farmaciile din România, anunţă hotnews.

Un ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, prevede aprobarea prețului pentru importul unei cantități de 400.000 de cutii de Euthyrox. Practic, noul preț aprobat, mai mare decât cel anterior, va face posibilă aducerea în țară a medicamentului.

Prețul anterior – cel mai mic din UE – a făcut ca medicamentul să nu mai fie rentabil pentru producători și distribuitori pe piața din România, problemă care a dus la declanșarea crizei.

„Sper să se regleze piaţa, iar pacienții să găsească medicamentele în farmacii“, este prima reacție a Rozalinei Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, cei mai afectați de lipsa Euthyrox.

Preţul nou, dublu sau chiar triplu

Ministerul Sănătății a aprobat, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial, prețul pentru importul unei cantități suplimentare de 400.000 cutii de Euthyrox 75 mcg și 125 mcg. Preţurile vor fi 21,39 lei/cutia cu 100 comprimate Euthyrox 75 mcg și 27,32 lei/cutia cu 100 comprimate Euthyrox 125 mcg.

Anterior, prețul aprobat prin lege pentru o cutie de Euthyrox nu depășea 10 lei, ceea ce făcea ca medicamentul să fie neprofitabil pe piața din România pentru producători și distribuitori. Această problemă a dus, practic, la declanșarea crizei care a durat nouă luni.

Potrivit surselor HotNews.ro, necesarul de Euthyrox pentru pacienții din România este de 60.000 de cutii lunar.

Criza Euthyrox a început acum nouă luni

Aproximativ 500.000 de români suferă de afecțiuni tiroidiene, arată datele puse la dispoziția HotNews.ro de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune. Mulți dintre ei caută cu disperare, de luni de zile, Euthyrox.

Criza Euthyrox, medicament vital pentru 500.000 de pacienți români care suferă de afecțiuni tiroidiene, a început să se facă simțită la începutul anului, în ianuarie. Nu pentru toți pacienții de la început, deoarece unii dintre ei primesc rețete pentru trei luni și își cumpără medicamentele în avans. Oricum, în februarie-martie, o mare parte din ei au început să resimtă din plin criza.

Euthyrox este un medicament esențial în tratarea pacienților cu afecțiuni tiroidiene, în patologia gușii benigne sau maligne a adultului, în completarea deficitelor de substituție cu hormoni tiroidieni, în hipotiroidie sau în cazul extirpărilor totale sau parțiale ale tiroidei (tiroidectomie), la pacienții cu cancer tiroidian. Levotiroxina sodică, substanţa activă din Euthyrox, este un hormon tiroidian de sinteză utilizat în tratamentul afecţiunilor glandei tiroide. Are un efect similar cu cel al hormonilor naturali.

Nelu Tătaru, în septembrie: Luăm în calcul o creștere a prețului

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, făcea, pe 22 septembrie, primele declarații despre Euthyrox, după luni de zile de criză în care Ministerul Sănătății nu a comunicat pe această temă.

Nelu Tătaru a admis atunci că distribuitorii preferă să meargă în alte ţări, unde medicamentul costă mai mult, și a anunțat că este luată în calcul o creştere a preţului medicamentului:

„Din informaţiile noastre, pe care le avem în acest moment, sunt cantităţile necesare. Noi rămâne să verificăm în farmacii, dar rămâne să verificăm şi distribuitorii. În condiţiile în care unii optează pentru politică de preţ, creşterea preţurilor, în condiţiile în care la noi plătesc 7 lei şi în alte ţări plătesc 12 euro, acei distribuitori preferă să meargă în partea cealaltă. Mai este şi partea în care, să spunem, de grijă sau de temere, mai luăm şi mai facem şi câte un depozit acasă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS