20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateUE dă asigurări că vaccinul anti-COVID ajunge pe piață doar dacă e sigur

UE dă asigurări că vaccinul anti-COVID ajunge pe piață doar dacă e sigur

Autoritățile medicale ale Uniunii Europene dau asigurări că vaccinul anti-COVID va ajunge pe piață doar atunci când se va dovedi, categoric, că nu reprezintă niciun risc pentru sănătate.

Marile firme din industria farmaceutică, angajate într-o luptă contracronometru pentru găsirea formulei de imunizare, au anunțat că prețul va fi undeva între 5 și 15 euro per doză, potrivit stiri.tvr.ro.
Uniunea Europeană e în permanență legătură cu 38 de institute, laboratoare, companii care încearcă să definitiveze vaccinul anti-COVID.

Dr. Fergus Sweeney, Agenţia Europeană a Medicamentului, spune că vaccinul va fi autorizat când există dovezi categorice că avantajele vaccinării sunt mai mari decât riscurile: „Vom primi date referitoare la 30.000 de persoane participante la teste, pentru fiecare vaccin, inclusiv pacienţi cu boli preexistente sau trecuţi de 65 de ani. Vom autoriza vaccinul când există dovezi categorice că avantajele vaccinării sunt mai mari decât riscurile”.

Industria farmaceutică recunoaște că există, în rândul europenilor, o doză de scepticism față de vaccinuri, în general. Această criză de încredere trebuie gestionată cât mai transparent posibil.

„În cazul COVID vom lansa o campanie de vaccinare de o amploare fără precedent. Pot să apară efecte adverse, de la vaccin sau care ar fi apărut oricum. De cum vom gestiona, colectiv, aceste informaţii depinde creşterea încrederii publicului, sau, dimpotrivă, reducerea încrederii în vaccinuri, în general”, a precizat Magdalena Rodriguez De Azero, de la Federaţia Europeană a Industrei Farmaceutice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS