14 C
Craiova
vineri, 23 octombrie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi eliberate și de medicii de familie

Concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi eliberate și de medicii de familie

Concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi acordate și de medicii de familie, dar numai pentru perioada dintre momentul confirmării infecției cu virusul și momentul internării în spital, în cazul în care internarea în spital întârzie câteva zile, de la momentul testului pozitiv, potrivit hotnews.

Modificarea apare într-un Ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, medicii de familie mai pot acorda concediu medical pentru COVID în cazul în care pacientul este externat din spital, dar mai are nevoie de câteva zile de izolare la domiciliu, și numai cu scrisoare medicală de la medicul curant (medicul din spital). Pentru perioada spitalizării, concediul medical poate fi eliberat numai de medicul curant (medicul din spital).

„Persoana asigurată confirmată cu o boală infectocontagioasă, pentru care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locație declarată, la recomandarea medicului care a efectuat evaluarea acesteia fără internare, în scopul constatării și menținerii riscului de transmitere a unei boli infectocontagioase, beneficiază de concediu medical acordat de medicul de familie, pe întreaga perioadă înscrisă în documentul eliberat de Direcția de Sănătate Publică, care cuprinde informații referitoare la medicul care a evaluat cazul, unitatea sanitară în care acesta își desfășoară activitatea, precum și recomandarea cu privire la instituirea măsurii izolării, cu precizarea perioadei pentru care se dispune această măsură”, prevede Ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Anterior adoptării acestui Ordin, legislația privind concediile medicale pentru COVID nu reglementa situația pacienților pozitivi care erau confirmați cu infecția și izolați la domiciliu înainte de internarea în spital și cine ar fi trebuit să le acorde concediu medical pentru acea perioadă.

„Concediul pentru COVID-19 poate fi dat de medicul specialist, de medicul infecționist în acest caz, tot așa cum pacienții cu infarct primesc concediu de la medicul cardiolog, pacienții oncologici primesc concediu medical de la medicul oncolog, iar pacientul cu tuberculoză primește concediu de la medicul pneumolog. CNAS a decis că aceste concedii, cu durată lungă, sunt date de medicul specialist. Concediul pentru COVID a fost gândit la fel”, explica în urmă cu o săptămână, pentru HotNews.ro, Raluca Zoițanu, medic de familie și președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

„Conform legii, concediul se dă de către medicul curant – cel din spital COVID. Dar CNAS a spus da, dar medicul curant poate să fie și medicul de familie, dacă pacientul este acasă. Și, discutând, le-am explicat că legea carantinei și alte două ordine date de Ministerul Sănătății spun care este traseul bolnavului: test pozitiv, DSP și 112 cu ambulanța îl duc la spital, iar primul medic care îl vede este medicul din spital, care decide în urma investigațiilor în ce stadiu de COVID este pacientul – ușor, mediu sau grav – și decide dacă el trebuie internat sau se poate trata acasă. Iar medicul de familie devine medic curant abia în momentul în care se decide ca pacientul să fie trimis acasă.

CNAS a scris asta într-un Ordin din 6 august și exact așa a descris traseul pentru concediul medical: Pacientul primește concediu de la medicul din spital pentru perioada internării și la externare, adică pentru durata de după externare. Dacă medicul din spital nu i-a dat concediu și pentru perioada de după externare, când el mai stă izolat acasă, poate să îi dea medicul de familie, dar în baza scrisorii medicale în care este menționată durata concediului de către medicul din spital.

De ce a făcut CNAS așa?

Pentru că așa era legea și până atunci: dacă aveam o problemă, o operație, primeam concediu medical de la medicul din spital pentru cele câteva zile cât am stat în spital, iar medicul din spital mai putea da o săptămână-două de concediu pentru ca pacientul să mai stea acasă sau putea scrie în scrisoarea medicală că se poate continua concediul prin medicul de familie, pentru 7 zile. Atât era maxim cât putem să dăm noi”, a mai precizat medicul Raluca Zoițanu, referitor la cum se acordau până acum concediile medicale pentru COVID.

Modificarea legislativă ar putea pune punct, măcar parțial, haosului care a domnit timp de 6 luni în procedura de acordare a concediilor medicale pentru COVID, încă de la debutul epidemiei în țara noastră.

De 6 luni, de la începutul epidemiei de COVID-19 în România, în procedura de acordare a concediilor medicale pentru pacienții infectați domnește haosul. În urmă cu două săptămâni, HotNews.ro dezvăluia în premieră cazul unui bărbat din Arad, care a fost nevoit să se adreseze instanței pentru a primi concediu medical pentru COVID-19. Cu toate că fusese testat pozitiv și stătuse două săptămâni izolat, nicio instituție nu i-a acordat concediu medical, ci l-au plimbat de la una la alta.

Cazul nu este singular, ci doar vârful icebergului: în ultimele 6 luni, sute sau poate mii de români care s-au infectat cu coronavirus au fost plimbați între autorități și instituții care nici măcar nu știau cu exactitate cine ar trebui să le elibereze concediul medical pentru COVID-19.

Concediul medical pentru COVID-19 este plătit 100%. Cel mai greu este, însă, să îl obții, chiar dacă ai fost testat pozitiv cu virusul, te-ai tratat la medic sau ai stat izolat.

În cele 6 luni de epidemie, procedura legală de acordare a concediilor medicale pacienților cu COVID-19 a suferit câteva modificări, însă lucrurile tot nu a funcționat. Medicii de familie speră că situația se va îmbunătăți odată cu ultima modificare legislativă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Seară plină de goluri în Liga Europa. Leverkeusen şi...

Seară nebună în Liga Europa. Nu mai...

ȘTIRI GdS

Guvernul a aprobat ordonanţa prin care părinţii primesc zile...

Guvernul a aprobat ordonanţa prin care părinţii primesc zile libere plătite de stat

Coronavirus în lume: S-a depăşit pragul de 42 de...

Numărul persoanelor infectate cu Covid-19 a ajuns la 42.003.131 la nivel mondial, anunţă hotnews. 31.190.973 de oameni s-au vindecat...

Criză de vaccin antigripal în Europa, din cauza cererii...

Creşterea cererii pentru vaccinuri antigripale a dus la o criză în unele oraşe europene, amplificând riscul producerii unei posibile duble epidemii, de...

Sute de apartamente din Craiova rămân azi fără căldură

Craiova rămâne în cursul zilei de azi fără căldură şi apă caldă. O avarie produsă la reţeaua de distribuţie a agentului termic...

Dolj: Alte 158 de cazuri noi de infectare cu...

Prefectura Dolj a anunțat că astăzi în județ au fost înregistrate alte 158 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Situația...