1.7 C
Craiova
duminică, 10 ianuarie, 2021
Știri de ultima oră Sanatate Elon Musk a prezentat porcul cu cip implantat în creier, un experiment medical pentru vindecarea maladiilor umane

Elon Musk a prezentat porcul cu cip implantat în creier, un experiment medical pentru vindecarea maladiilor umane

-

Elon Musk și oficialii companiei Neuralink, pe care a fondat-o în 2016 pentru studiul neuroștiinței, au prezentat vineri primul mamifer cu un cip implantat în creier. E vorba despre un porc căruia i-a fost inserat chirurgical un dispozitiv de mărimea unei monede. Demersul său face parte dintr-un proiect ambițios ce vizează vindecarea maladiilor umane cu ajutorul aceluiaşi tip de implant.

Proiectul a fost lansat de un start-up deținut de miliardar, Neuralink, care a cerut anul trecut aprobarea pentru a începe testarea pe oameni, potrivit reuters.

Înfiinţată în 2016 de Elon Musk, CEO-ul Tesla Inc. şi SpaceX, compania Neuralink, cu sediul la San Francisco, doreşte să realizeze implanturi cu interfeţe creier-computer wireless, care includ mii de electrozi, în cel mai complex organ al corpului uman, pentru a contribui la vindecarea unor maladii neurologice – precum Alzheimer, demenţă -, unor vătămări ale măduvei spinării, şi, în etapa finală, să conecteze organismul uman la inteligenţa artificială (AI).

„Un dispozitiv implantabil poate de fapt să rezolve aceste probleme”, a declarat Elon Musk într-o transmisiune online, potrivit Agerpres, menţionând mai multe afecţiuni, precum pierderile de memorie, deficienţele auditive, depresia şi insomnia.

Elon Musk nu a prezentat un calendar pentru aceste tratamente, lăsând astfel impresia că a făcut un pas înapoi faţă de declaraţiile sale precedente, când a afirmat că testele pe oameni ar putea să înceapă până la sfârşitul acestui an.

Primele studii clinice organizate de Neuralink pe un grup restrâns de pacienţi umani ar viza tratarea paraliziei sau a paraplegiei, a afirmat coordonatorul departamentului de chirurgie din cadrul acestei companii, medicul Matthew MacDougall.

Mai mulţi experţi în ştiinţe neuronale, neafiliaţi companiei Neuralink, au spus că prezentarea de vineri indică faptul că acest start-up a făcut progrese importante, dar au avertizat în legătură cu necesitatea realizării unor studii mai ample.

Elon Musk a spus că prezentarea de vineri a fost „o demonstraţie a celor trei purceluşi”.

Gertrude, un porc ce are un cip Neuralink implantat în partea din creierul său care controlează funcţiile nasului, a necesitat câteva îndemnuri din partea lui Elon Musk pentru a apărea în faţa camerelor de filmat, dar, în cele din urmă, a început să mănânce alimente aşezate pe un scaun şi să adulmece un snop de paie, declanşând apariţia unor curbe sinusoidale pe un grafic care monitoriza activitatea neuronală a animalului.

Elon Musk a spus că Neuralink deţine în laboratoarele sale trei porci care au două implanturi fiecare şi a dezvăluit că experţii companiei i-au implantat unui alt porc un singur cip.

Toate aceste animale sunt „sănătoase, fericite şi imposibil de deosebit de un porc obişnuit”, a precizat antreprenorul sud-african. El a mai spus că specialiştii de la Neuralink au previzionat „cu mare acurateţe” mişcările picioarelor unui porc aşezat pe o bandă de alergare, folosind datele transmise de un astfel de implant.

Cipul creat de compania Neuralink are un diametru de 23 de milimetri. Anumiţi oameni de ştiinţă consideră însă că este nevoie de studii mai ample, care să determine durata de funcţionare a dispozitivului.

Cipul dezvoltat de Neuralink ar putea, de asemenea, să îi ajute pe cercetători să înţeleagă mai bine bolile neurologice prin „citirea” undelor cerebrale, a explicat unul dintre experţii companiei americane în prezentarea de vineri.

Recrutare, nu strângere de fonduri

Elon Musk a spus că obiectivul evenimentului de vineri a fost acela de a recruta, nu de a strânge fonduri.

Antreprenorul sud-african a acumulat deja o experienţă consistentă în reunirea unor experţi din domenii diverse pentru a accelera considerabil dezvoltarea unor inovaţii ce erau în trecut limitate la laboratoare academice, inclusiv pentru tehnologii care vizează rachetele spaţiale, trenurile de tip Hyperloop şi automobilele electrice, prin intermediul unor companii precum Tesla şi SpaceX.

Compania Neuralink a primit fonduri de 158 de milioane de dolari, din care 100 de milioane de la Elon Musk, şi are aproximativ 100 de angajaţi. Elon Musk, care avertizează cu regularitate în privinţa riscurilor generate de inteligenţa artificială, consideră că cea mai mare realizare a cipului implantabil, dincolo de aplicaţiile sale medicale, ar fi ceea a „unei anumite simbioze cu AI, în urma căreia oamenii vor avea o extensie AI a lor înşişi”.

Mici dispozitive care stimulează pe cale electronică nervii şi zonele din creier pentru a trata deficienţele auditive şi boala Parkinson sunt implantate de mai multe decenii în corpurile unor pacienţi umani. Teste ce vizează implanturi cerebrale au fost de asemenea realizate pe mici grupuri de oameni care şi-au pierdut controlul asupra funcţiilor motrice din cauza unor vătămări suferite la nivelul coloanei vertebrale sau din cauza unor boli neurologice precum accidentele vasculare cerebrale.

Alte companii precum Kernel, Paradromics şi NeuroPace încearcă la rândul lor să obţină progrese în domeniul materialelor revoluţionare, dispozitivelor wireless şi tehnologiilor de semnalare senzorială pentru a crea dispozitive similare celui dezvoltat de Neuralink. În plus, gigantul din domeniul aparatelor medicale Medtronic PLC produce deja implanturi cerebrale pentru a trata maladia Parkinson, tremorul esenţial şi epilepsia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

UPDATE: Scafandrii au găsit epava avionului Sriwijaya Air la...

Indonezia a detectat duminică semnale care ar putea veni...

ȘTIRI GdS

UPDATE: Scafandrii au găsit epava avionului Sriwijaya Air la...

Indonezia a detectat duminică semnale care ar putea veni de la aparatul de înregistrare al avionului Sriwijaya Air care s-a prăbușit sâmbătă la scurt...

SUA: ”Colectiv”, cel mai bun film străin la premiile...

Drama "Nomadland" a regizoarei de origine chineză Chloe Zhao a fost desemnată cel mai bun film din anul 2020 de cei mai importanţi critici...

Gorj: Turmă de mistreți, surprinsă în trafic de un...

O turmă de aproape 20 de porci mistreți a fost surprinsă în trafic pe drumul județean care traversează comuna gorjeană Turcinești. Mistreții au fost...

LaLiga | FC Barcelona a urcat pe podium, Real...

FC Barcelona a măturat pe jos sâmbătă seara, în etapa a 18-a din La Liga, cu Granada. A fost 4-0 pentru catalani, în deplasare,...

Cod galben de ninsori în sudul României, până luni...

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații și polei, valabilă până miercuri în cea mai mare parte a țării, dar...

Bundesliga / Dortmund a revenit în lupta pentru titlu...

Borussia Dortmund a reușit un meci excelent, sâmbătă, în deplasarea de la Leipzig, unde s-a impus cu 3-1 și s-a apropiat la cinci puncte...