10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTătaru: „Pe 7 septembrie vom cunoaşte gradul de transmitere a virusului în fiecare localitate“

Tătaru: „Pe 7 septembrie vom cunoaşte gradul de transmitere a virusului în fiecare localitate“

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat astăzi că se vor face evaluări şi că pe 7 septembrie se va cunoaşte gradul de transmitere a noului coronavirus în fiecare localitate. În funcţie de această evaluare, autorităţile locale vor putea stabili condiţiile în care va începe noul an şcolar, potrivit Agerpres.

„Noi avem reguli şi scenarii făcute. (…) La nivel local, fiecare inspectorat şcolar judeţean, fiecare direcţie de sănătate publică, sub coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, adaptează aceste scenarii la fiecare unitate şcolară. (…) Măsurile se vor lua în concordanţă cu situaţia de la nivel local. Doar DSP-urile şi inspectoratele şcolare judeţene ştiu aceste situaţii pentru fiecare şcoală. Noi am făcut regulile, precauţiile, precum şi scenariile care se pot aplica. Rămâne adaptarea. Evaluarea situaţiei epidemiologice, ultima dată o vom face pe 7 septembrie. Încep evaluările fiecărei şcoli încă de la 1 septembrie. La 7 septembrie vom vedea şi gradul de diseminare, a transmiterii locale în fiecare localitate“, a spus ministrul Sănătăţii.

Personalul didactic de peste 65 de ani sau cu diverse boli ar putea să susţină cursurile on-line

Acesta a mai spus că, din motive de precauţie, personalul didactic de peste 65 de ani sau cu diverse boli ar putea să susţină cursurile on-line.
„(…) A fost o jumătate de an în care am putut vedea o lipsă a activităţii şcolare, precum şi o reticenţă sau o temere de a începe şcoala. De la Medicina Muncii noi am primit inclusiv nişte recomandări pe care le-am aplicat, ca personalul didactic şi nedidactic peste 65 de ani sau cu morbidităţi să poate face lecţiile on-line. Ne adaptăm pentru fiecare situaţie“, a concluzionat ministrul Sănătăţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS