Focarele de COVID-19 care au fost depistate într-un spital privat din Timişoara şi la Spitalul de Psihiatrie Gătaia au fost declarate închise luni, în judeţ rămânând active alte opt focare ale bolii, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat că în ultimele 24 de ore au fost finalizate 15 anchete epidemiologice, altele 19 fiind în curs de desfăşurare.
În focarul din zona oraşului Făget a crescut cu opt numărul celor testaţi pozitiv pentru SARS-CoV-2, ajungându-se la 60 de persoane infectate.
Potrivit Prefecturii Timiş, duminică au fost carantinate 389 de persoane şi au intrat în izolare alte şase persoane, numărul total al celor confirmaţi cu COVID-19 ajungând la 1.331, 34 de persoane fiind testate pozitiv în ultimele 24 de ore. De asemenea, la ATI sunt internate 10 persoane.
Numărul total de cadre medicale confirmate cu COVID-19 de la debutul pandemiei este de 145, iar numărul total al deceselor a ajuns la 75, din care unul a fost înregistrat în ultimele 24 de ore.