5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTot personalul Secției Ginecologie va fi testat COVID, după reapariția de noi cazuri

Tot personalul Secției Ginecologie va fi testat COVID, după reapariția de noi cazuri

Toate cadrele medicale și personalul de la Secția Ginecologie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, vor fi testate pentru depistarea COVID-19.

Măsura a fost dispusă în urma unei anchete epidemiologice a Direcției de Sănătate Publică Gorj. Inspectorii DSP Gorj au stabilit că se impune testarea tuturor angajaților din cadrul secției, după apariția unui caz de coronavirus la o doctoriță.

Medicul a fost testat și depistat cu noul coronavirus, în condițiile în care mai există alți trei angajați cu COVID-19. Este vorba de două asistente medicale și o infirmieră. Miercuri au fost recoltate probe de la toate cadrele medicale din Secția Obstetrică-Ginecologie.

Testele urmează să fie realizate în cadrul Laboratorului de genetică moleculară de la Târgu Jiu. Rezultatele vor fi disponibile în cursul zilei de joi. În funcție de acestea vor fi dispuse sau nu măsuri.

Au fost dezinfectată secția

Cert este că, după depistarea unei doctorițe ca fiind infectată cu noul coronavirus, a fost luată decizia dezinfecției întregii secții. Aceasta este deschisă în continuare, în așteptarea rezultatelor.

Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a declarat că, în cazul în care vor apărea cazuri noi, în urma testării personalului, se va dispune testarea gravidelor internate în secție.

„Decizia în acest caz a aparținut Direcției de Sănătate Publică Gorj. În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că nu există contacți și că toată lumea a purtat costume de protecție. Prin urmare, nu avem personal trimis în izolare. A fost luată decizia de a testa însă toți angajații de acolo și vedem rezultatele. Dacă apar în continuare alți pozitivi vor fi testate și gravidele. Momentan, secția este deschisă. A fost făcută dezinfecția”, a precizat Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Cât costă tratarea unui pacient COVID

Potrivit lui Dumitru Vienescu, în prezent nouă cadre medicale din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu se află în izolare. Între acestea, sunt patru medici. De asemenea, sunt disponibile 76 de paturi pentru pacienți COVID, din care sunt ocupate aproape 40.

La Secția COVID ATI sunt ocupate şapte paturi din zece. Există circuite separate la trei secții cu pacienți COVID. A solicitat săptămâna aceasta circuite separate și Secția Ortopedie.

Potrivit lui Dumitru Vienescu, este nevoie în continuare de o cantitate ridicată de materiale de protecție. Numai în luna iunie au fost consumate 185.000 de măști de protecție la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

„Pe noi ne costă în jur de 700.000 de lei lunar materialele de protecție. Costurile sunt foarte mari. Costul cu un pacient COVID este de 1.200 de lei pe zi. Media de zile de spitalizare este de 10 – 12 zile. Costul final trece de 12.000 de lei de persoană. Sunt cheltuieli cu tratamentele, medicamente, protecție, cazare, masă, utilități, salarizarea personalului. Cu cât avem mai puțini pacienți, cu atât costurile sunt mai mari. Noi cheltuim foarte mult cu fondul de salarii. Cam 80% din bugetul spitalului se duce pe salarii”, a mai spus Dumitru Vienescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS