30 C
Craiova
miercuri, 12 august, 2020
Știri de ultima oră Sanatate Ministrul Sănătăţii: Urmează să mai primim 600 de flacoane de Remdesivir

Ministrul Sănătăţii: Urmează să mai primim 600 de flacoane de Remdesivir

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, în cazul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că România a avut până acum 640 de flacoane din medicamentul Remdesivir, primite în cadrul unui studiu clinic, urmând ca în perioada următoare să mai vină o cantitate de 600 de flacoane.

„După cum ştiţi, Remdesivir a venit printr-un studiu. Am avut 640 de flacoane venite în două serii. S-au repartizat către spitalele de boli infecţioase sau cele care sunt suport COVID şi aveau secţii de boli infecţioase care puteau urmări. Acest studiu a avut acea cantitate. Urmează să mai primim o cantitate de 600 de flacoane, dar ţine foarte mult, după cum ştiţi şi dumneavoastră, la nivelul Statelor Unite, preşedintele Trump a impus oarecum ca toată producţia să rămână în SUA. Noi avem această solicitare şi avem şi un aviz că ne va veni. Aşteptăm să vină. Ele fiind într-un studiu, sunt incluse anumite clinici. Acele clinici pot desfăşura activitatea în parteneriat cu alte spitale”, a răspuns jurnaliştilor ministrul Nelu Tătaru.

El a subliniat că pentru infecţia cu Covid-19 nu există un tratament specific.

„Pentru infecţia cu covid avem un tratament off label. Nu avem un tratament specific. Avem tratamente antivirale, antiinflamatorii, tratamente imunomodelatoare, anticoagulante, avem şi circulaţie extracorporală, suport modelator, Dextometazona, dar nu este un tratament specific împotriva COVID-19. Se încearcă terapii off label la fel în fiecare ţară. Noi beneficiem de tratament la fel cum li se acordă cetăţenilor europeni”, a spus ministrul Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a reiterat că România se află pe lista UE a ţărilor care au solicitat un viitor vaccin împotriva SARS-CoV-2.

„Comisia Europeană a discutat cu toate firmele care produc. Când prima firmă va produce acel medicament, se va cumpăra acel patent. Funcţie de numărul de doze care se produc, se va împărţi la numărul de populaţie. Noi am făcut solicitare pentru 50% din populaţia României, dar vor veni în funcţie de numărul de doze care se vor face”, a declarat ministrul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte capacitatea de testare, ministrul Sănătăţii a răspuns că în prezent în ţară sunt 133 de puncte de prelucrare a probelor, unde se lucrează în trei schimburi, şi s-ar putea face 27.000-28.000 teste pe zi.

„În acest moment nu putem spune că realizăm aceste număr de teste pentru că acel aparat ţine foarte mult de extractorul pe care îl are sau de personalul care lucrează pe acel aparat. Manualitatea, experienţa îşi spune cuvântul în acest sens”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Gorj: Ambulanță cu pacient COVID, căzută de pe un...

O ambulanță aflată în misiune a căzut...

ȘTIRI GdS

Gorj: Ambulanță cu pacient COVID, căzută de pe un...

O ambulanță aflată în misiune a căzut de pe un pod, în localitatea gorjeană Cornești, comuna Bălești. Din primele informații ar fi...

6 vaccinuri sunt în stadiu mai avansat decât cel...

Rușii mai au de recuperat teren față de vaccinurile testate acum de compania americana Moderna, de parteneriatul germano-american BioNTech – Pfizer, de...
00:00:00

Iohannis apel către români: Purtați mască

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel, miercuri, la români să poarte mască şi să păstreze distanţa, în contextul în care s-a înregistrat...

Video / „Leii” au plecat în cantonament, în Austria....

Jucătorii Universităţii Craiova au părăsit Bănia astăzi, în jurul orei 15.15, cu destinaţia Austria. Delegaţia alb-albastră a decolat de pe Aeroportul Internațional...

Băut şi fără permis, la plimbare cu o autoutilitară...

Băut şi fără permis, la plimbare cu o autoutilitară furată

Directorul APIA Dolj şi directorul de imagine din CJ...

Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj şi soţia sa, director executiv al Direcţiei de Imagine şi Coordonare Instituţii Subordonate...