De zece zile, viața Anei Maria s-a schimbat radical. Treptat, normalitatea ei, care semăna mult cu a noastră, a devenit un program complex care cuprinde perfuzii, antibiotice, antivirale, anticoagulante.
Zilele îi sunt împărțite în fracții terapeutice și nopțile i s-au transformat în insomnii. Singurii ei interlocutori sunt asistentele medicale, răpuse și ele de oboseală și de stres.
La doar 42 de ani și fără mari probleme de sănătate, Ana Maria nu se aștepta să devină pacientă a unui spital suport COVID. În primul rând, pentru că se protejase întotdeauna și pentru că a luat foarte în serios amenințarea. Evident, așa cum spune și ea, nu ajunsese să se spele în clor sau să arunce hainele la intrarea în casă, dar purta cu sfințenie mască și mănuși. Și totuși s-a infectat.
Ana Maria a vrut să-și împărtășească experiența direct de pe patul de spital, pentru că a văzut și ea creșterea semnificativă a numărului celor care nu cred în existența bolii. Iar asta o sperie aproape la fel de mult ca durerea pe care o simte în tot trupul de mai bine de o săptămână.
Citiți continuarea articolului pe Presshub
