10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpitalul „Victor Babeș” reia activitatea în secțiile non-Covid

Spitalul „Victor Babeș” reia activitatea în secțiile non-Covid

După trei luni de la primul pacient cu coronavirus internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Craiova, pentru echipa medicală, lupta cu Sars-Cov2 a devenit, deja, rutină. Zilnic, cadrele medicale de la Infecțioase tratează pacienți cu Covid-19. S-au obișnuit cu ritualul necesar al echipării și dezechipării și cu adaptarea continuă la standardele în schimbare.

Greu de prezis cu câte cazuri ne vom confrunta

În aceste luni, Spitalul de Boli Infecțioase a tratat exclusiv pacienți Covid. Acum se pregătește de reluarea activității și pentru pacienții non-Covid. Adina Turcu, managerul spitalului Victor Babeș, spune că Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a aprobat planul de reorganizare pentru deschiderea spitalului pentru pacienții cu boli infecțioase.

„Suntem puțin agitați pentru că am primit avizul de la DSP și de luni (n.r. – astăzi), trebuie să înceapă activitatea. Ne-am făcut un plan de funcționare cu redeschiderea spitalului pentru pacienții non-Covid, l-am înaintat la DSP, iar Direcția ne-a dat aprobarea. Dar pentru noi este greu de prezis câte cazuri vor mai apărea, dacă va fi vreo avalanșă de cazuri noi. Ne-am orientat deja către o clădire separată, pentru a reda clădirea mare tuturor bolilor infecțioase din oraș. Ne-am facut planuri de circuite”, precizează managerul spitalului Victor Babeș.

Turcu spune că se ia în calcul și posibilitatea de a primi transferuri de pacienți din Capitală, în condițiile în care la Matei Balș locurile sunt ocupate: „Ne gândim și la București, ar putea fi trimise cazuri către noi. Acolo au atins capacitatea”, menționează Adina Turcu.

„Nu am avut niciun angajat din spital infectat”

Cum decurge activitatea în spital, după perioada scursă de la primul caz Covid? „După trei luni, ne-am obișnuit cu echiparea, dezechiparea. În fiecare zi îmbunătățim altceva, se modifică și standardele pe care le transmite Institutul Național. Nu e ușor. Dar nu am avut niciun angajat din spital infectat”, spune managerul Adina Turcu. În privința tratamentului, pacienții au rămas pe o schemă stabilă: „De când am introdus anticoagulantul, nu avem noutăți”, precizează conducerea unității.

Se fac demersuri pentru demararea recoltării de plasmă

Se fac, însă, demersuri pentru acreditarea Unității de Transfuzii Sanguine a spitalului, unde va putea fi recoltată plasma de la pacienții Covid vindecați, pentru a fi folosită în tratarea persoanelor infectate. „Facem eforturi să acredităm centrul pentru a recolta și noi plasma de la pacienții vindecați”, adaugă Adina Turcu, care spune că, deocamdată, nu există rezultate concludente cu privire la eficiența acestei terapii la nivelul celorlalte centre din țară.
Spitalul Victor Babeș a primit echipamentul necesar pentru a recolta plasma de la echipa de fotbal Universitatea Craiova, în urma unui meci FIFA 2020 organizat special pentru a strânge suma necesară. Suporterii au putut contribui la această donație prin achiziționarea de bilete.

Costurile pentru pacienții Covid, greu de evaluat

După apariția mai multor știri cu privire la costurile mari de spitalizare a pacienților Covid din alte țări, am întrebat managerul de la Infecțioase cam la cât se ridică acestea la spitalul craiovean. Adina Turcu spune, însă, că sunt greu de calculat, pentru că, în cazul pacienților Covid, este o altă modalitate de decontare la CAS:

„Este foarte dificil să evaluezi costurile per pacient, pentru că ar trebui calculate echipamentele de protecție personale, tratamente, materiale sanitare. Dacă se decontau la CAS ca înainte, pe caz rezolvat, ar fi fost mai ușor de spus. Este altă modalitate de decontare. Contează mult și durata spitalizării. Am avut, de exemplu un pacient care a stat peste 40 de zile în terapie intensivă. După această perioadă lungă, testele au devenit negative și a fost transferat la SJU Craiova”, a explicat directorul spitalului Victor Babeș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS