12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRisc de focar? Cei 49 de contacți ai asistentei de la Căminul de Bătrâni continuă să lucreze

Risc de focar? Cei 49 de contacți ai asistentei de la Căminul de Bătrâni continuă să lucreze

Asistenta șefă de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Craiova, care a fost testată pozitiv la noul coronavirus, a intrat în contact, până la sosirea rezultatului testului, cu toți angajații care reveniseră la locul de muncă după cele 14 zile de izolare la domiciliu. Problema este că aceștia rămân la locul de muncă până la testare.

DSP confirmă că există 49 de contacți ai asistentei la locul de muncă. În cadrul anchetei epidemiologice, s-au mai stabilit și patru contacți de familie. Asistenta este asimptomatică și a fost testată deoarece algoritmul de testare modificat la finalul lunii aprilie include testarea personalului din centrele rezidențiale de două ori pe lună.

Măsurile de la cămine, binevenite, dar insuficiente?

Tocmai pentru a preveni focarele de infecție în aceste centre, autoritățile au luat măsura testării periodice a angajaților. În plus, în Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova, personalul lucrează în ture de 14 zile, cu 14 zile izolare la domiciliu, pentru a minimiza riscul. Cu toate acestea, asistenta șefă a intrat în contact cu 49 de persoane de când a revenit la serviciu, pe 10 mai, zi în care a fost și testată, și până duminică, 11 mai, când a sosit rezultatul testului. Situația dovedește unele deficiențe în privința măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. În mod ideal, personalul intrat în noua tură, în centrele rezidențiale, ar trebui să fie testat și să aibă rezultatele înainte de a relua activitatea, pentru a fi evitată situația în care o persoană infectată să infecteze, la rândul său, alți colegi.

Cei 49 de contacți continuă să lucreze cu bătrânii

În situația dată, cei 49 de angajați care au preluat tura sâmbătă rămân la cămin, intrând în contact unii cu ceilalți și cu cei 287 de bătrâni din centrul de îngrijire. „Nu avem ce face, cu cine să îi înlocuim? Ceilalți angajați au stat deja 14 zile la locul de muncă”, a precizat directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice, Valentin Giurcă. Acesta a precizat că doar două asistente sunt izolate într-un cabinet, acestea fiind colege de birou ale asistentei confirmate pozitiv.

Testarea contacților va avea loc vineri, precizează Giurcă. Conform protocolului Instituției de Sănătate Publică, precizează și DSP Dolj, contacții sunt testați în a șasea sau a șaptea zi a ultimului contact direct. Până atunci, persoanelor din centrul de îngrijire li se ia temperatura din două în două ore și toate sunt atent monitorizate.
La data efectuării anchetei epidemiologice, DSP precizează că „nici asistații, nici personalul nu prezentau simptomatologie sugestivă de infecție Covid-19, iar personalul în serviciu a avut teste negative”.

Alte cazuri de coronavirus în centrele rezidențiale

Urmare a depistării cazului de infecție cu noul coronavirus al asistentei șefe de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Dolj, DSP Dolj a transmis, în răspunsul la o solicitare GdS, că până în prezent au mai fost confirmate 2 cazuri de coronavirus la personal de îngrijire din centrele rezidențiale și un caz la personal administrativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS