16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateVaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie

Vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie

Vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie, după ce deputaţii Comisiei pentru sănătate au votat, luni, în unanimitate, introducerea acestui amendament în proiectul legii vaccinării.

Comisia de sănătate din Camera Deputaților a dat raport favorabil şi pentru vaccinarea obligatorie inclusiv pentru ”epidemii speciale”, dacă este cazul.
Legea vaccinării obligatorii a trecut de Senat, fiind adoptată în şedinţa din 23 octombrie 2017, astfel că deputații vor da, în plen, votul final.

Potrivit amendamentelor adoptate, lista vaccinurilor obligatorii va fi stabilită prin hotărâre de Guvern, iar Statul va plăti despăgubiri pentru cei care vor suferi efecte secundare din cauza vaccinării.

De asemenea, părinții care refuză vaccinarea vor fi sancționați: cu avertisment sau chiar cu amendă de până la 10000 lei.

Angajatorii vor suporta din costuri proprii vaccinarea personalului.

”De asemenea, angajatorii, persoane fizice sau juridice, suportă, din bugetul propriu, costurile pentru vaccinurile și administrarea acestora personalului propriu care, prin natura progesiei sau a formării pe care o urmează, este expus la riscul de infectare sau poate reprezenta o sursă de infecție, care ar putea pune în pericol sănătatea publică, ori a cărui vaccinare, potrivit legii, este obligatorie.” – se arată în proiectul de act normativ.

De altfel, legea prevede că înscrierea la școală se va face numai după ce copiii vor fi vaccinați.

”În vederea asigurări dreptului la sănătate și la educație a tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documetelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomelitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.” – se mai arată în proiectul de lege.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS