22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateDe ce apare mătreaţa şi cum putem scăpa de ea cu remedii naturale

De ce apare mătreaţa şi cum putem scăpa de ea cu remedii naturale

Mătreaţa este una dintre cele mai frecvente afecţiuni dermatologice. Majoritatea oamenilor se confruntă cu această problemă la un moment dat în viaţă, indiferent de vârstă. Deşi afectează cu precădere scalpul, mătreaţa poate apărea şi la nivelul urechilor, sprâncenelor, bărbii sau, mai rar, la nivelul pieptului.

Mătreața reprezintă descuamarea excesivă a pielii moarte de pe zonele cu păr și este cauzată de mai mulți factori. Aceasta se mai numește și dermatită seboreică sau seboree. În termeni științifici este menționată drept Pityriasis capitis. Dacă vorbim despre prevalența dermatitei seboreice, trebuie să subliniem faptul că aceasta este mai frecventă la bărbați decât la femei. Există două tipuri de mătreață: mătreața grasă și mătreața uscată.

Mătreața grasă, întâlnită la persoanele care au un ten gras

Mătreața grasă este adesea întâlnită la persoanele care au un ten gras. În mod normal, glandele sebacee produc sebum, uleiul natural al pielii care are rolul de a o hidrata. Însă, atunci când această secreție este prea mare apare mătreața grasă. Mătreața uleioasă are o culoare galbenă și este însoțită de mâncărimi ale scalpului, favorizând îngrășarea părului.

Mătreața uscată se manifestă mai ales iarna

Mătreața uscată este prezentă în special în cazul pacienților care au un ten uscat. Apariția acesteia este favorizată de temperaturile joase. Din acest motiv, ea se manifestă mai ales iarna. Alt factor care influențează apariția mătreții uscate este folosirea produselor cosmetice. Unele dintre acestea conțin ingrediente agresive pentru pielea sensibilă a scalpului, cum este și vopseaua de păr. Mătreața uscată este formată, de fapt, din particule exfoliate de epidermă de la nivelul scalpului. Atunci când ai mătreață uscată vei resimți mâncărimi la nivelul capului, precum și senzația de piele care strânge.

Cauzele apariţiei mătreţii

Cercetătorii nu au reușit, până acum, să contureze o listă completă a cauzelor apariţiei mătreţii. Totuși, se pare că principala responsabilă de apariția acesteia este ciuperca Malassezia globosa, care se dezvoltă la nivelul foliculilor piloși. Aceasta se regăsește pe scalpul fiecărui om. Mai bine de jumătate dintre noi manifestăm o sensibilitate a scalpului cauzată de această ciupercă. Potrivit specialiștilor, atunci când aceasta se înmulțește în exces, produce inflamația și exfolierea celulelor pielii. Din această cauză, uleiurile de la nivelul scalpului se transformă în acid oleic.

Dereglările hormonale, vinovate de prezența mătreții

Dereglările hormonale pot fi și ele vinovate de prezența mătreții. În mod normal, producția de sebum este reglată de către hormoni, ceea ce înseamnă că, atunci când apar dezechilibre hormonale, poate fi declanșată mătreața.

O dietă nesănătoasă, un factor al apariției mătreții

Mătreața poate fi o consecință a lipsei de vitamina B3, B2 sau B6. O dietă nesănătoasă, din care lipsesc alimentele care conțin niacină, riboflavină și vitamina B6 este un factor principal al apariției mătreții.

Mătreaţa poate fi cauzată de produsele de îngrijire şi de styling

Mătreaţa poate fi şi o consecinţă a folosirii excesive de balsam de păr, gel, spumă sau fixativ etc. Astfel de produse se pot combina cu murdăria şi celulele moarte de la nivelul scalpului, cauzând apariţia mătreţii, dar şi căderea părului. Printre simptomele acestui tip de mătreaţă se numără fulgii albicioşi sau gălbui, de dimensiuni mari, la nivelul scalpului. De asemenea, pot apărea iritaţii ale pielii scalpului şi căderea excesivă a părului.

Mătreaţă cauzată de dermatita seboreică

În cazul persoanelor care sunt foarte stresate sau se confruntă cu dezechilibre hormonale, există un risc mai crescut de dermatită seboreică. Această afecţiune dermatologică inflamatorie cronică se poate manifesta inclusiv prin apariţia mătreţii în zonele în care glandele sebacee sunt foarte active, cum ar fi scalpul, gâtul, spatele urechilor, faţa sau sprâncenele. Acest tip de mătreaţă se manifestă prin apariţia unor fulgi mari albi sau gălbui, formarea unor cruste cu aspect gras, roşiatice, iritaţii ale pielii.

Mătreaţă cauzată de psoriazis

Această afecţiune dermatologică determină hiperproducţia de celule noi epiteliale, înainte ca celulele moarte să fie eliminate. Din acest motiv se formează cruste mari, argintii, la nivelul scalpului, gâtului, genunchilor sau spatelui, însoţite de inflamaţii şi mâncărime.
Alte afecţiuni care se pot manifesta similar, prin apariţia mătreţii, sunt: rozaceea, dermatofiţia (tinea capitis), dermatita de contact, dermatita atopică, dermatita alergică, acneea, fotodermatita.

Remedii naturiste pentru mătreață moderată

De cele mai multe ori, înainte de a se adresa medicului dermatolog pentru un tratament împotriva mătreţii, majoritatea persoanelor apelează la remedii naturale şi şampoane din comerţ destinate acestei probleme.

Masează pielea săptămânal cu iaurt

Masează pielea săptămânal cu iaurt și lasă-l să acționeze pe scalp timp de 15 minute, după care clătește cu apă rece sau cu infuzie de rozmarin, urzici ori cimbru.

Uleiul de ricin și vitamina A

Tamponează pielea capului cu un amestec format din ulei de ricin și vitamina A. Lasă-l să acționeze timp de 10 minute. Spală-ți părul, mai apoi, folosind un șampon cu acțiune blândă. De exemplu, șampoanele pentru copii.

Sucul din aloe vera, remediu antimătreață eficient

Sucul din aloe vera poate fi un remediu antimătreață eficient. Acesta previne descuamarea pielii și se comportă precum un antiseptic natural, echilibrând nivelul de sebum. Aplică-l pe zona afectată și clătește, după aproximativ o oră, sub jet de apă rece.

Acidul citric are rolul de a echilibra pH-ul pielii

Acidul citric din componența lămâilor are rolul de a echilibra pH-ul pielii. Așadar, dacă vrei să știi cum să scapi de mătreață, amestecă două linguri de suc de lămâie într-un pahar cu apă și clătește-ți părul cu acest amestec. Același efect îl are și sucul de portocală.

Bicarbonatul de sodiu

Știai că poți folosi bicarbonat de sodiu pentru mătreață? Acesta este unul dintre cele mai bune remedii naturiste pentru mătreață. Umezește părul cu apă, aplică la rădăcini bicarbonat de sodiu și masează pentru cinci minute, cu mișcări circulare, după care clătește cu apă.

Tratament mătreață severă

Mătreața severă este caracterizată de apariția unor plăci cu scuame severe, uscate și albe, însoțite la bază de roșeată. Aceasta este o problemă specifică pacienților cu psoriazis, motiv pentru care cel mai bun tratament pentru mătreața severă este cel recomandat de un medic dermatolog.
Din tratamentul diverselor tipuri de mătreață face parte și folosirea unor produse speciale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS