12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMedicul Mircea Beuran contestă demiterea sa de la Spitalul Floreasca

Medicul Mircea Beuran contestă demiterea sa de la Spitalul Floreasca

Medicul Mircea Beuran, demis de la conducerea Secției de Chirurgie din Spitalul Floreasca, a anunțat că va contesta măsura.

Fostul șef de secție este susținut de o parte din medicii spitalului care amenință cu grevă.
Separat de anchetele medicale, există și o anchetă a Parchetului General pentru omor din culpă, suspiciunile de fals și uz de fals, precum și înșelăciune. Spitalul este acuzat ca ar fi încercat să mușamalizeze cazul.

Anchetele și controalele vin după ce o femeie a luat foc pe masa de operație, suferind arsuri pe 40% din suprafața corpului. Ea a murit ulterior.
Mircea Beuran este cel care a semnat protocolul operator al intervenţiei respective. El a declarat că nu a luat parte la operație. Beuran spune că va contesta măsura deoarece aceasta nu a fost motivată. Într-o intervenţie televizată, medicul s-a plâns că nu a fost audiat.

„Nu m-a chemat niciodată, nici Ministerul, nici conducerea spitalului. Spitalul are un medic coordonator al blocului operator. Are o asistentă șefă coordonatoare. Nu aparține acest teritoriu de departament de urgență secției a 3-a, căreia eu sînt șef de secție. Mai mult, responsabilul cu probleme de coordonare a fost numit, după două zile, directorul medical, iar acuma, cînd am vrut sa vorbesc cu el, este în concediu fără plată. Mă gîndesc așa-ce-o însemna asta?”, a spus Mircea Beuran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS