16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTratarea cancerului şi diabetului prin metode cubaneze, la SJU Vâlcea

Tratarea cancerului şi diabetului prin metode cubaneze, la SJU Vâlcea

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea va intra într-o colaborare cu medici din Cuba pentru tratarea cancerului, dar şi a diabetului. Un acord în acest sens a fost semnat între România şi Cuba, au anunţat, vineri, reprezentanţii CJ Vâlcea, scrie Hotnews.

Vicepreşedintele forului judeţean, Adrian Buşu, a precizat că bazele acestei colaborări au fost puse în urmă cu câteva luni. Acest lucru s-a întâmplat după vizita în Râmnic a ambasadorului Cubei în România. Pacienţii vâlceni care suferă de aceste afecţiuni vor fi printre primii care vor beneficia de tratamente şi consultaţii.

„Cu ocazia vizitei din luna martie a ambasadorului Cubei la Râmnicu Vâlcea, am pus bazele unei colaborări. În principal, ea s-a referit la linia medicală. Am stabilit atunci că experienţa pe care medicii cubanezi o au în tratarea afecţiunilor oncologice şi diabetologice trebuie să intre şi pe piaţa medicală românească.

Am găsit toată deschiderea, atât la Ministerul Sănătăţii din România, cât şi la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Iar în urmă cu două zile am primit o informare de la MAE. În aceasta ni s-a specificat că există deja un acord negociat între MS din România şi cel din Cuba. Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea va fi printre primele unităţi spitaliceşti din ţară în care medicamentele şi medicii cubanezi vor veni pentru a încerca tratarea cancerului şi a diabetului”, a anunțat vicepreşedintele CJ Vâlcea, citat de Agerpres.

Medicii de la SJU Vâlcea, încântaţi de colaborare

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă s-a arătat încântată de o astfel de colaborare. Medicii oncologi cubanezi sunt recunoscuţi în lume pentru rezultatele obţinute în tratarea diferitelor tipuri de cancer.

„Este cunoscut la nivel mondial că cercetătorii şi medicii oncologi cubanezi au descoperit o serie de molecule chimioterapeutice cu rezultate deosebite în tratarea diferitelor tipuri de cancer. Am reuşit prin acest protocol să ne apropiem foarte mult de aceste tratamente. Vom fi incluşi într-un program pilot.

În urma semnării acordului între România şi Cuba pentru folosirea acestor medicamente şi în ţara noastră, Spitalul Judeţean de Urgenţă va fi printre primele spitale din România unde se va implementa. Pacienţii oncologici din judeţ vor fi printre primii care vor beneficia de aceste tratamente inovatoare”, a adăugat directorul spitalului vâlcean, dr. Dan Popnoran.

În prezent, în judeţul Vâlcea sunt peste 5.000 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer. De asemenea, există peste 22.000 de bolnavi de diabet, dintre care peste 6.000 sunt dependenţi de insulină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS