5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePatru paşi pentru a-ţi detoxifia ficatul

Patru paşi pentru a-ţi detoxifia ficatul

Una dintre cele mai eficiente cure de detoxifiere este aceea care are în vizor ficatul, acest organ atât de important în funcţionarea optimă a întregului nostru organism. Cura se bazează pe ideea că sănătatea noastră porneşte de la sănătatea ficatului şi ne oferă câteva trucuri utile, de pus în practică, pentru a menţine sănătatea acestuia şi, implicit, a întregului organism, la un nivel optim. Ficatul efectuează peste 400 de funcţii în interiorul corpului, analizează fiecare aliment ingerat şi decide asupra părţilor care se pot folosi, scăpând, totodată, de ceea ce nu este util. Potrivit csid.ro, atunci când ficatul este copleşit de povara constantă de a îndepărta alimentele nepotrivite, poţi avea următoarele simptome: te simţi obosit, poţi câştiga în greutate, apar durerile de cap, procesul digestiv devine mai lent, apar dureri în partea dreaptă, ţi se poate decolora pielea.
Optimizarea dietei cu alimente proaspete, pe bază de plante, este o modalitate minunată pentru a începe să păstrezi ficatul curat şi sănătos. Iată patru modalităţi realiste (non dietetice) de a detoxifia ficatul:

Limitează băuturile alcoolice

Indiferent de ce ar putea spune anumiţi oameni legat de beneficiile vinului roşu asupra sănătăţii, orice băutură alcoolică este un atac la adresa ficatului tău. Alcoolul este o toxină sub orice formă şi ficatul va folosi o cantitate mare de energie încercând să scape de alcool pentru a purifica sângele. În timpul acestui proces, se poate utiliza o parte din energia metabolică, lucru care duce de multe ori la creşterea în greutate, dezvoltarea apatiei, oboseală şi somnolenţă.

Consumă apă şi adaugă lămâie

Ficatului îi place să fie curat şi ce poate să îl ajute mai mult în îndeplinirea acestui scop decât apa proaspătă, alcalinizată? Apa conţine minerale naturale atunci când provine dintr-o sursă sănătoasă (nu din ape clorurate de la robinet). De asemenea, utilizează un sistem de filtrare a apei, care îndepărtează particulele de carbon şi clor atunci când este posibil.
Adaugă suc de lămâie la apă pentru a-i oferi proprietăţi care să ajute şi mai mult la curăţare. Lămâia şi toate fructele citrice conţin vitamina C şi minerale care stimulează funcţiile corpului, sporind procesul de curăţare. Înroşirea feţei după curăţarea ficatului este un semn bun.

Mănâncă alimente bune

Nu ai nevoie de contorizarea caloriilor pentru a avea grijă de ficatul tău, dar ai cu siguranţă nevoie să consumi alimente de înaltă calitate. Acest lucru înseamnă că ori de câte ori este posibil, consumul de alimente proaspete organice, cum ar fi frunzele verzi pline de magneziu, clorofilă, vitaminele A şi C, împreună cu legume proaspete şi fructe proaspete, este vital. Alegerea alimentelor organice este importantă, deoarece foarte multe alimente pot fi injectate cu pesticide, erbicide şi fungicide, rănind ficatul şi putând provoca chiar cancer.

Consumă grăsimile potrivite

Ficatul este responsabil pentru producerea bilei, care descompune grăsimile. Mănâncă grăsimi sănătoase, cum ar fi migdalele, nuca de cocos, nucile, cânepa, seminţele de chia şi de in, alături de dovleac şi de floarea-soarelui, măsline şi avocado. Evită grăsimile animale, care duc la inflamarea arterelor pe cât posibil şi redu cantitatea de uleiuri vegetale (cum ar fi cel de porumb şi soia).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS