17.9 C
Craiova
duminică, 22 septembrie, 2019
Acasă Sanatate Spitalul din Segarcea are nevoie de spațiu

Spitalul din Segarcea are nevoie de spațiu

-

Spitalul din Segarcea este una dintre unitățile medicale mici care încercă să îmbunătățească condițiile în care sunt tratați pacienții. Pentru mulți dintre bătrânii din zonă sau pacienții cu puține posibilități financiare, spitalul din apropierea casei este o șansă la viață. După mulți ani, sălile de operație au fost dotate cu aparatură medicală performantă și mese de operație noi. La mai bine de doi ani de când Policlinica Spitalului Orăşenesc Segarcea a fost distrusă de un incendiu, unitatea sanitară se confruntă în continuare cu o problemă majoră: lipsa spaţiului. Deblocarea situației depinde de Ministerul Dezvoltării. Conducerea spitalului a făcut nenumărate solicitări la București pentru banii necesari reabilitării Policlinicii. Prin Consiliul Local Segarcea s-a alocat suma de un milion de euro. Studiul de fezabilitate s-a făcut, policlinica este pregătită pentru demararea lucrărilor. Se așteaptă însă suma de cinci milioane de euro, în care intră şi renovarea spitalului, nu numai a policlinicii.

În jur de 5.000 de pacienţi sunt internaţi anual în cele cinci secţii ale Spitalului Orăşenesc din Segarcea. Cele mai solicitate sunt Secţia de Interne, cea de Pediatrie, dar şi Maternitatea. Cea mai mare realizare pentru unitatea medicală din ultimele luni este îmbunătățirea condițiilor din sălile de operație. „Avem trei săli de operație și fiecare a fost dotată cu aparate de anestezie, monitor pentru funcții vitale, lămpi scialitice, electrocauter și mese de operație electrice“, spune dr. Heedari Hoshang, managerul Spitalului din Segarcea.
În spital au fost angajate și două doctorițe anesteziste. Acum, programul operator poate fi extins. Înainte se puteau face operații doar atunci când venea la spital anestezistul cu care unitatea medicală avea contract. „Am reușit să angajăm doi medici anesteziști în spital. Sunt două doctorițe care ne ajută foarte mult pentru că acum putem să operăm și după-amiaza sau seara. Am început să avem ture permanente de ATI și cu ajutorul asistentelor reușim să asigurăm turele nonstop. Terapia Intensivă la spitalele mici este benefică pentru pacienții care au trecut printr-o intervenție chirurgicală. Avem activitate intensă în Secția de Ortopedie. Oamenii au încredere în actul medical de aici și mulți dintre ei rămân aici. Este un mare ajutor pentru bătrâni, care nu mai sunt puși pe drumuri până la Craiova“, explică managerul spitalului.

Spitalul are nevoie de un aparat nou pentru radiografii

O mare necesitate este în acest moment amenajarea unei unități de transfuzii sanguine. Siguranța pacientului care are nevoie de transfuzie de sânge depinde de condițiile în care este depozitat și analizat sângele, iar aceste lucruri se realizează în unitățile de transfuzie sanguină din spitale. Conform noii legislații în domeniu, toate spitalele trebuie să aibă o astfel de unitate. „Ne dorim ca anul acesta să înființăm o unitate de transfuzie sanguină cu toată aparatura necesară. Asta înseamnă o investiție de 700 de milioane de lei vechi. Având în vedere că avem în spital secții chirurgicale suntem obligați să avem această unitate. Primim sângele de la Centrul de Sânge din Craiova și de multe ori ne-am lovit de problema întârzierii sângelui. Este foarte util să avem aici această unitate“, declară dr. Heedari Hoshang.
În prezent, medicii de la Spitalul din Segarcea sunt nevoiți să lucreze cu un aparat de radiologie vechi de aproape 50 de ani. „Este nevoie de schimbarea aparatului de radiologie, care este din 1971. Acum avem niște oferte de aparat digital și facem tot posibilul să îl achiziționăm. Cel pe care îl avem se defectează foarte des, trebuie să schimbăm mereu piesele“, adaugă managerul.

„Încă nu am reușit să obținem bani de la Ministerul Dezvoltării“

Fondurile alocate spitalului de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) sunt destinate în mare parte pentru salariile angajaților, achiziționarea de medicamente și plata utilităților. Din contractul cu CAS, spitalul primește cam 600.000 de lei într-o lună. Banii veniți de aici nu sunt însă suficienți pentru a rezolva problema principală a unității medicale – extinderea spitalului. Lipsa spațiului este marea problemă de care se lovesc pacienții și medicii. Spitalul din Segarcea a avut de suferit după ce una dintre clădirile principale a fost distrusă de un incendiu izbucnit în după-amiaza de 1 ianuarie 2015. De atunci, toată activitatea a fost restrânsă din punct de vedere al spaţiului. Situaţia s-ar putea schimba anul acesta, în cazul în care Compania Naţională de Investiţii va aloca banii necesari pentru refacerea policlinicii, precum şi pentru extinderea spitalului. Odată cu acest lucru, pot fi înfiinţate noi specializări, de care pacienţii au mare nevoie. „Sunt foarte mulți pacienți în Secția de Medicină Internă, unde uneori stau și câte doi în pat sau îi internăm în alte secții unde avem paturi libere. Am îmbunătățit condițiile hoteliere, dar există loc de mai bine. Am alocat suficienți bani pentru dezinfectanți, astfel încât să nu avem probleme cu infecțiile. Cea mai mare problemă este însă lipsa spațiului. Încă nu am reușit să obținem bani de la Ministerul Dezvoltării. Am făcut studiu de fezabilitate și acum așteptăm aprobare de la Minister“, conchide dr. Heedari Hoshang, managerul Spitalului din Segarcea.

Ana-Maria PREDILĂ
Ana-Maria PREDILĂ
A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.