10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOperații amânate din cauza lipsei de sânge

Operații amânate din cauza lipsei de sânge

Pacienții internați în spitalele craiovene, care au nevoie de sânge, dacă nu vin însoțiți de rude care să doneze pentru ei, nu au decât să aștepte să apară donatorul minune. Din această cauză, există secții în care medicii sunt nevoiţi să amâne operaţiile programate. „Donaţi sânge!“ este îndemnul cadrelor medicale și al reprezentanților Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova. Criza de donatori este în această perioadă mai acută ca oricând, iar viața pacienților este pusă în pericol.
Are aproape 90 de ani și abia se poate mișca de pe o parte pe alta. Așteaptă de câteva zile să fie operat, dar pentru că nu e sânge suficient intervenția chirurgicală nu poate să aibă loc. Este unul din cei patru bolnavi internați în Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova pentru care de câteva zile se tot amână operația. Nevoia de sânge în spitalele craiovene este foarte mare, iar donatorii sunt tot mai puțini. Vara, în perioada concediilor, în Centru de Donare de Sânge ajung de cele mai multe ori rudele celor aflați pe patul de spital și mai puțin donatori voluntari. Orice intervenție chirurgicală, orice anemie necesită însă transfuzie de sânge, iar medicii sunt puși în situația de a amâna operațiile.

„Această situație înseamnă pentru pacienți o suferință în plus“

Clinica de Ortopedie şi Traumatologie este una dintre secțiile care are cel mai mare consum de sânge. Cadrele medicale se descurcă greu și nu pot decât să ridice din umeri atunci când bolnavii sau aparținătorii se revoltă. „Ne descurcăm foarte greu. Din păcate, această situație înseamnă pentru pacienți o suferință în plus. Fiind vară, foarte mulți oameni sunt plecați în concediu, numărul donatorilor voluntari este mult mai mic și asta face ca Centrul de Donare să întâmpine dificultăți în a ne furniza sânge. Avem probleme în asigurarea asistenței medicale în condiții sigure pentru pacienți!“, spune prof. univ. dr. Dan Grecu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie.

„Intervenția chirurgicală este amânată până când se poate asigura necesarul de sânge“

Solicitările pentru pungi de sânge, făcute de Clinica de Ortopedie, sunt mari. Urgențele sunt numeroase. Lunar, medicii ortopezi de la Spitalul Județean de Urgență Craiova fac în jur de 200 de intervenții chirurgicale. Una dintre pacientele din secție avea nevoie de o operație de amploare, iar intervenția chirurgicală a fost amânată mai bine de o săptămână. „Am tot amânat-o de pe o zi pe alta pentru că nu aveam suficient sânge. Mai sunt și alții care s-au prezentat cu anemie, cu hemoglobină sub 10 sau 7 grame și care nu au putut sau nu pot să fie operați, din același motiv. Sunt patru pacienți care au fost amânați trei zile din această cauză. În cazul multora dintre bolnavi este necesară transfuzia de sânge pentru că pierd sânge și în timpul operației și viața le poate fi pusă în pericol. De multe ori, intervenția chirurgicală este amânată până când se poate asigura necesarul de sânge“, adaugă conf. univ. dr. Dan Grecu.
„În focarul de fractură se pierde în interiorul organismului o cantitate de sânge care face ca pacientul să devină anemic. Această cantitate, coroborată cu pierderea de sânge care poate apărea în timpul operației, pune în pericol viața pacientului. Nu putem să efectuăm un act operator în condiții de siguranță chirurgicală decât dacă avem cantitatea de sânge necesară“, mai explică prof. univ. dr. Dan Grecu.

„Disconfortul pentru bolnav este foarte mare“

Unii pacienți sunt nevoiți să aștepte zile bune până să fie operați din cauza faptului că nu există cantitatea necesară de sânge pentru realizarea intervențiilor chirurgicale (Foto: Bogdan Grosu)
Unii pacienți sunt nevoiți să aștepte zile bune până să fie operați din cauza faptului că nu există cantitatea necesară de sânge pentru realizarea intervențiilor chirurgicale (Foto: Bogdan Grosu)

Pacienții care așteaptă zile bune până să fie operați trec printr-un adevărat chin. Majoritatea sunt persoane care au peste 70 de ani și pentru care este foarte greu să accepte situația și să suporte durerile.
„Disconfortul pentru bolnav este foarte mare, să stea în pat și să sufere dureri mari pentru că nu se poate face operația. Majoritatea bolnavilor sunt vârstnici, care au peste 70 de ani, am avut și pacienți de 90 de ani. Să lași un bolnav în pat să stea de la două la cinci zile pentu că nu poate să fie operat este extrem de chinuitor. De aceea, este foarte important să existe donatori de sânge. Oamenii trebuie să se gândească la faptul că oricând mama, tata, fratele, bunica fiecăruia dintre noi pot să aibă nevoie de sânge și din acest motiv este important ca toți cei care pot să meargă să doneze pentru că salvează vieți“, este apelul făcut de șeful Clinicii de Ortopedie.

„Mulți dintre tinerii care ar putea să doneze sunt plecați la muncă în străinătate“

Realitatea din spitale poate să fie schimbată numai prin implicarea comunității, așa cum se întâmplă în alte țări, prin creșterea numărului de donatori și prin organizarea unui sistem organizat de donare de sânge.
Dacă înainte de Revoluție existau donări onorifice, acum comunitatea se implică foarte puțin. „Se făceau acțiuni de donare în mod organizat la diverse instituții: la armată, la jandarmi, la unitățile de poliție sau diverse unități economice donau în mod tradițional sânge. Tot acest sistem organizat nu mai există acum, decât cei de la jandarmerie mai donează periodic. În ultimii 15 ani ne-am confruntat cu o criză perpetuă de donatori voluntari. Populația a mai îmbătrânit, mulți dintre tinerii care ar putea să doneze sunt plecați la muncă în străinătate“, adaugă prof. univ. dr. Dan Grecu.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, aflat chiar în curtea Spitalului Județean de Urgență Craiova, este locul unde zilnic vin să doneze sânge, de cele mai multe ori, cunoștințele celor bolnavi. Vara, în perioada concediilor, puțini donatori mai trec pragul centrului. În fiecare lună, în medie, ajung puțin peste 500 de oameni care vor să doneze sânge. Ca să acopere solicitările din partea spitalelor, medicii din centru spun că ar trebui ca lunar să vină peste 1.200 de donatori. „Numărul donatorilor este foarte mic. Avem campanie de promovare, dar în prima săptămână au venit doar 12 donatori. Oamenii nu răspund la aceste acțiuni. Aparținătorii sunt nemulțumiți că le dăm doar o pungă de sânge, deși medicul le-a spus că au nevoie de trei. Nu avem de unde să le dăm mai mult. Le dăm pentru supraviețuire. Noi trebuie să avem un stoc de sânge pentru urgențe“, susține dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS