6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateStatul investește prea puțin în sănătatea copiilor

Statul investește prea puțin în sănătatea copiilor

Părinții spun că statul ar trebui să asigure mai multe investigații medicale necesare copiilor (Foto: Arhiva GdS)
Părinții spun că statul ar trebui să asigure mai multe investigații medicale necesare copiilor (Foto: Arhiva GdS)

Unul din doi bebeluşi din România suferă de anemie, este un număr dublu de copii faţă de Occident. Alimentația nepotrivită și deficiențele de îngrijire aduc copiii în această situație. Grav este că statul nu are grijă să ofere investigaţiile medicale necesare copiilor. Părinții spun că se decontează un număr foarte mic de analize. Pentru restul investigațiilor, familiile sunt nevoite să scoată mereu bani din buzunar, cu toate că în teorie pentru copii sistemul de sănătate asigură gratuitate.
Mulţi copii riscă să facă anemie încă din primele patru luni de viaţă. De cele mai multe ori li se întâmplă copiilor născuți prematur, iar în România, la fiecare cinci ore, un copil mai mic de un an moare. Nu este o simplă statistică, este realitatea crudă. La noi în țară, una dintre afecțiunile care pot fi prevenite afectează foarte mulți copii și dacă nu este tratată la timp și corespunzător poate avea consecințe grave – anemia. Medicii spun că este una dintre cele mai frecvente boli cronice întâlnite la copii. Alimentaţia greşită, bogată în grăsimi şi glucide şi săracă în nutrienţi, afectează sănătatea copiilor. „Cei mai mulţi dintre copii riscă să facă o anemie încă din primele patru luni de viaţă. Forma întâlnită cel mai des este cea feriprivă, adică lipsa fierului. Apare la prematuri, de obicei, și asta pentru că ei nu au avut timp să ia de la mamă capitalul de fier necesar. La copiii care se nasc la termen anemia poate să apară cam la vârsta de șase luni în situația unei alimentații necorespunzătoare, la copiii care nu sunt alimentați la sân, care primesc lapte de vacă. Absorbția fierului din laptele de vacă este mult mai mică decât din cel de mamă. Alimentația nepotrivită poate să ducă la carențe ale fierului și la apariția anemiei“, explică dr. Camelia Hortopan, medic specialist pediatru.

Rata copiilor alăptați este în scădere din cauza lipsei de informare

Sunt necesare acțiuni de informare și educare a gravidelor și mămicilor, spun medicii care întâlnesc din ce în ce mai des cazuri de copii cu afecțiuni din cauza problemelor alimentare. „Mămicile au nevoie de educație, suport, sfaturi avizate. Rata copiilor alăptați este în scădere din cauza lipsei de informare. Se trece imediat pe diverse formule de lapte care nu au aceleași beneficii pentru micuți. Mulți copii sunt trecuți de la vârste fragede pe alimentația cu lapte de vacă pe principiul că „așa am crescut și noi și am fost sănătoși“, dar nu este însă corect.
Nu există însă astfel de strategii și nici programe de prevenție pentru afecțiunile de care suferă copiii. Sistemul de sănătate decontează pentru copii un set minim de analize.

„Statul nu susține cu aproape nimic sănătatea copiilor“

Pe hârtie, lista analizelor de prevenție decontate de stat arată bine. În realitate, părinții spun că atunci când merg la laboratoare li se spune de fiecare dată că nu mai este plafon. „Teoretic știm că se pot face gratuit analizele copiilor, dar de fiecare dată când am avut nevoie pentru copilul meu a trebuit să plătesc majoritatea testelor. Statul nu susține cu aproape nimic sănătatea copiilor“, spune Mariana, mama unei fetițe de nouă ani.
Dacă medicul de familie sau pediatrul recomandă copilului să facă anumite analize pentru a diagnostica o anumită afecțiune, doar o parte dintre acestea sunt decontate. O serie de investigații necesare diagnosticării corecte a unor boli frecvent întâlnite în rândul copiilor nu sunt decontate de CNAS. De exemplu, pentru micuţii care au alergii severe sau astm nu sunt suportate de stat testările imunologice din sânge. O astfel de investigaţie nu se decontează în baza trimiterii de la medicul de familie, iar părinții sunt nevoiți să scoată din buzunar peste 200 de lei. „Nu se decontează analizele necesare virusurilor hepatice. Frecvente sunt și alergiile la copil, dar statul nici pentru acestea nu decontează nimic. Se decontează doar nivelul de imunoglobuline. Sunt gratuite doar analizele de bază pentru copii“, declară dr. Camelia Hortopan.

„Din când în când este bine să faci copilului analize“

Părinții sunt nevoiți să plătească și analiza markerilor tumorali, investigație recomandată atunci când există suspiciunea că micuțul ar putea suferi de cancer, dar și banalul examen coproparazitar, care este decontat de stat doar o dată pe lună. „O analiză frecvent recomandată copiilor este examenul coproparazitar, se decontează doar unul, deși este nevoie de mai multe ca să poți să obține un rezultat, în funcție de tipul parazitului. Se poate face și un antigen pentru anumiți paraziți, dar nu se decontează nici unul. La amenie, de exemplu, dacă suspectezi o beta talasemie minoră, care este frecvent întâlnită în zona noastră, nu poți să decontezi analizele necesare. Părinții sunt cei care trebuie să plătească“, mai precizează medicul pediatru.
Pentru prevenirea afec­țiunilor, medicii spun că este recomandat ca micuților să li se facă periodic un bilanț al sănătății. De cele mai multe ori, copiii ajung la medic când boala deja s-a instalat. „Din când în când, este bine să faci copilului analize de prevenție. În perioadele de creștere intensă sunt recomandate analizele care pot arăta nivelul calcemiei. Primele analize în cazul unui copil sănătos se pot face la un an, apoi la doi-trei ani este bine să fie repetate, să se facă un bilanț. Din păcate, nu avem nici un program de prevenție pentru copii, deși este o foarte mare nevoie“, conchide dr. Camelia Hortopan, medic specialist pediatru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS