20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateBolnavii de hepatită, de trei luni fără tratament

Bolnavii de hepatită, de trei luni fără tratament

În 2016, 351 de olteni au beneficiat de tratament fără interferon prin dosarele depuse la CAS Dolj. Alte sute de pacienți așteaptă ca autoritățile să încheie un nou contract prin care să primească gratuit tratamentul de care le depinde viața.
În 2016, 351 de olteni au beneficiat de tratament fără interferon prin dosarele depuse la CAS Dolj. Alte sute de pacienți așteaptă ca autoritățile să încheie un nou contract prin care să primească gratuit tratamentul de care le depinde viața.

Bolnavii de hepatită au fost lăsați de trei luni fără tratamentul de care le depinde viața. După ani buni în care au „strigat“ la porțile instituțiilor pentru dreptul la tratamentul fără interferon, singurul care le poate salva viața, acesta a fost adus și în România, însă numai pentru pacienții aflați în stadiul final al bolii. Aproape 6.000 de bolnavi au beneficiat de noua terapie. De aproape trei luni însă, contractul derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin care se asigura noua terapie s-a încheiat. Cu viața pe lista de așteptare, bolnavii cer autorităților să finalizeze cât mai repede procedurile de care le atârnă viața și să dea drumul la tratament. Oficialii CNAS susțin că în acest moment se poartă negocieri pentru încheierea unui nou contract, dar nu pot să le dea pacienților un termen sigur.

În România, hepatita este problemă de sănătate publică. Ne aflăm pe primul loc la nivel european, din punct de vedere al numărului total de cazuri de hepatită C. Rata generală de depistare a acestei boli este foarte scăzută în România, iar majoritatea pacienților sunt diagnosticați în contextul unor analize sau la internarea în spital pentru alte afecțiuni. În țară mor anual aproape 3.000 de oameni din cauza cirozei provocate de hepatită. Suntem exemplu negativ în Europa atunci când vine vorba de tratamentul bolnavilor de hepatită C. În România se înregistrează cei mai mulţi oameni infectaţi, raportat la numărul de locuitori, dar şi cele mai mici rate de vindecare. După ani buni în care bolnavii de hepatită au cerut să beneficieze de tratamentul fără interferon, singurul care le poate salva viața, din toamna anului 2015, noua terapie a apărut și pentru pacienții români. 5.860 de bolnavi au beneficiat de tratamentul fără interferon, conform contractului cost-volum-rezultat semnat între CNAS și DAPP Abbvie. „În perioada decembrie 2015 – octombrie 2016, pacienţii cu hepatită C aflaţi în stadiul F4, ciroză compensată (cea mai avansată formă a bolii) şi F3 cu contraindicaţie la interferon au avut acces la tratamente inovative, fără interferon, prin care hepatita C este vindecată. 99% dintre pacienţii care au finalizat tratamentul fără interferon au fost declaraţi vindecaţi, programul fiind un real succes“, a declarat Marinela Debu, președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Pacienții: „Suntem nedumeriți“

Problema este că de la 31 octombrie 2016 contractul s-a încheiat. De aproximativ trei luni, pacienții nu au mai primit tratament, iar în prezent este sistată orice procedură de aprobare a dosarelor. Bolnavii au făcut mai multe demersuri prin care au tras semnale de alarmă legate de cauzele întreruperii tratamentului. Rezultatul este că reprezentanții CNAS au reluat negocierile, dar nu se știe când va ajunge din nou tratamentul la pacienți. „Din noiembrie am făcut mai multe scrisori, în care am cerut să aflăm stadiul negocierilor, ce se întâmplă cu alocările bugetare care s-au făcut. Suntem nedumeriți. În luna august s-a anunțat că s-a făcut o rectificare în care se spunea că o să se dea tratament pentru 10.000 de pacienți cu hepatită C. După care, fără să ni se explice ce s-a întâmplat cu acei bani, în luna noiembrie am fost anunțați de o altă rectificare bugetară. Faptul că se întârzie negocierile nu este de bun augur. Conform datelor CNAS, pe 19 octombrie a avut loc ultima întrunire a comisiei pentru aprobarea noului tratament. Știm că s-au reluat negocierile, dar nu știm când vor primi pacienții din nou tratament. Ne dorim să existe continuitate“, a adăugat Marinela Debu.

„Nu știm exact momentul în care se va relua contractul“

Reprezentanții CNAS susțin că nu se bate pasul pe loc și că în acest moment se poartă negocieri pentru încheierea unui nou contract, în urmă căruia ar urma să beneficieze de tratament mult mai mult pacienți. „Ne dorim să beneficieze de tratamentul fără interferon și bolnavii cu grad de fibroză F3 și cazurile mai deosebite de F2. Nu știm exact momentul în care se va relua contractul. A fost nevoie și de unele modificări legislative. Având în vedere că se desființează comisiile din cadrul CNAS care aprobă tratamente medicale, vor apărea schimbări și în ceea ce privește pașii care trebuie urmați de un pacient ce vrea să beneficieze de tratament. Cel mai probabil, o să existe un formular electronic pe care medicul curant îl va completa cu datele bolnavului, și dacă acesta se încadrează în cerințe, automat o să fie validat și o să primească tratamentul fără interferon“, a explicat Augustus Costache, purtător de cuvânt al CNAS.

351 de olteni au beneficiat de tratamentul fără interferon

În 2016, au beneficiat de tratamentul fără interferon 351 de olteni. Numai pe lista medicului Paul Mitruț au fost tratați 161 de pacienți. Specialistul în gastroenterologie susține că toți bolnavii au răspuns foarte bine la tratament, mai puțin unul. Acum pacienții așteaptă ca autoritățile să dea din nou drumul la tratament. „Deocamdată, nici tratamentul cu interferon nu se mai face, pentru că se așteaptă noul protocol. Bolnavii sunt în așteptare, le-am luat datele și urmează să fie introduși în program. Tratamentul fără interferon a avut rezultate foarte bune. Sunt în continuare destul de mulți pacienți din Oltenia care așteaptă tratamentul. Eu pe listă am deocamdată în jur de 40. Din luna octombrie nu a mai fost introdus nici un pacient. Am auzit că în martie-aprilie s-ar relua contractul, pentru că este o perioadă de trei luni de negocieri“, a precizat Paul Mitruț, medic primar gastroenterolog.

„Analiza prin care se depistează hepatita să intre în pachetul de bază“

Viața a mii de pacienți atârnă de tratamentul fără interferon. În România nu există un registru național al bolnavilor de hepatită, însă datele culese de medici arată că în țară ar fi aproximativ 600.000 de români care suferă de hepatită C. Mulți dintre ei descoperă însă boala târziu, pentru că nu există un program de prevenție pus la punct. Analizele de bază nu sunt decontate de stat, iar traseul pe care un pacient ar trebui să îl urmeze ca să afle dacă suferă de hepatită este întortocheat. „Mulți au luat boala tot din sistemul medical, ori de la stomatolog, ori în urma unei intervenții chirurgicale. Sistemul ar trebui să îi ajute măcar să depisteze boala la timp. Markerii virali, analiza prin care se depistează hepatita, trebuie să intre în pachetul de bază și să poată fi prescriși ca analiză de prevenție la medicii de familie. Ei știu dacă are cineva antecedent de hepatită. Se pierde foarte mult timp între momentul de suspiciune și momentul în care se ajunge la specialist. Dacă markerii virali pentru virusul B și C ar fi decontați prin pachetul de bază, s-ar salva multe vieți“, atrage atenția Marinela Debu.

Viremia și FibroMax-ul – analize esențiale, nedecontate de stat

Nici alte analize extrem de importante pentru bolnavii de hepatită nu sunt decontate de stat. De exemplu, nu este decontată nici măcar parțial viremia (analiza care arată cantitatea de virusuri existente în sângele pacientului la un anumit moment). Aceasta costă în jur de 500 de lei, prețul variind de la un laborator la altul. „Se plătește integral de către pacient și Viremia, și Fibromaxul. Ambele costă în jur de 500 de lei. Analizele se fac de fiecare dată când recomandă medicul curant. Dar dacă nu își permit, pacienții nu le fac la timp. Am cerut să fie decontate măcar o dată pe an sau să intre pe compensare. Nimeni nu ne-a ascultat“, a mai spus reprezentanta pacienților, Marinela Debu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS