6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateImplantul cohlear bilateral este decontat de casele de asigurări

Implantul cohlear bilateral este decontat de casele de asigurări

În cadrul programului naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile nu există o prevedere care să limiteze numărul de implanturi cohleare care se pot deconta pentru un asigurat, de către casa de asigurări de sănătate.
În cazul în care sunt necesare două implanturi cohleare, medicul specialist este cel care decide  dacă se vor efectua simultan sau pe rând. Indiferent de decizie, costurile implanturilor cohleare vor fi suportate de către casa de asigurări.
În situaţiile în care solicitările de implanturi cohleare depăşesc capacitatea de infrastructură şi resursă umană a medicilor specialişti de a efectua  acest tip de intervenţie chirurgicală, aceştia vor decide lista de prioritizare a cazurilor. O astfel de  listă se va realiza şi în situaţiile în care  cererile de implantare depăşesc numărul de dispozitive existente la un moment dat la nivelul unităţii sanitare care derulează programul.
CNAS a transmis o circulară caselor de asigurări judeţene prin care le solicită informarea furnizorilor care derulează programul de tratament al surdităţii privind  prevederile legislative conform cărora, în cadrul acestui program,  pacientul poate beneficia doar de un implant cohlear sau de implant bilateral, după caz. Casele de asigurări de sănătate decontează implanturile cohleare efectuate unui bolnav, ca urmare a deciziei medicului specialist care evaluează bolnavul şi stabileşte momentul efectuării intervenţiei sau intervenţiilor chirurgicale.
În anul 2014, bugetul alocat acestui program, în valoare de 10,6 milioane lei, a permis realizarea a 93 de implanturi cohleare la nivel naţional. La finalul anului trecut mai existau în stoc 3 proteze pentru implant cohlear.
Creditele de angajament alocate în 2015  pentru implanturile cohleare sunt de 11,25 milioane de lei, contravaloarea a 110 implanturi cohleare. Costul mediu al unui implant cohlear este de 96.385 de lei.

Există 7 unităţi în ţară care derulează acest program :

Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. „Prof. Dr. Dorin Hociotă”
Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
Spitalul Clinic Municipal Timişoara
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca
Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. S. Curie”

Din evidenţele existente la 31 august 2015, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, existau în stoc un număr de 3 dispozitive pentru implantul cohlear. Până la finalul anului 2015, din creditele de angajament alocate acestei unităţi , mai pot fi achiziţionate aproximativ 11 dispozitive pentru implanturi cohleare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS