17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinisterul Sănătății: S-au furnizat 52.000 de doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor de 2, 4 și 11 luni

Ministerul Sănătății: S-au furnizat 52.000 de doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor de 2, 4 și 11 luni

Un număr de 52 000 de doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor de 2, 4 și 11 luni, din cele 571.500 achiziționate, au fost furnizate miercuri la nivel național de distribuitorul autorizat, informează Ministerul Sănătății (MS), potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, dozele de vaccin au fost distribuite către toate direcțiile de sănătate publică, conform noului Calendar obligatoriu de vaccinare valabil de la data de 1 aprilie 2015, scrie Agerpres.Totodată, Ministerul Sănătății a anunțat că a transmis în teritoriu „toate măsurile care trebuie luate în această perioadă  pentru derularea în bune condiții a campaniei de vaccinare”.

„Astfel, s-a solicitat direcțiilor de sănătate publică teritoriale și identificarea copiilor născuți în această perioadă și care nu au fost imunizați, în vederea gestionării corecte pentru recuperare la vaccinare. Menționăm că toți copiii nevaccinați vor fi recuperați la vaccinare prin cabinetele medicilor de familie, fără afectarea schemei de vaccinare obligatorie”, precizează MS. Sursa citată adaugă că „eventualele disfuncționalități înregistrate la livrarea vaccinului s-au datorat imposibilității producătorului de a livra acest produs în timp util”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS