Pentru că România este obligată să se alinieze din punct de vedere legislativ, începând cu 25 octombrie, la Directiva nr. 2011/24/UE a Parlamentului European, care prevede liberul acces al pacienţilor la asistenţă medicală pe teritoriul Uniunii Europene, Ministerul Sănătăţii a emis un proiect de lege menit să modifice şi să completeze normele actuale care reglementează sistemul sanitar de la noi. Noua lege se referă strict la asistența medicală transfrontalieră şi stabileşte cadrul general de facilitare a accesului pacienţilor români la tratament în statele membre UE, dar şi obligaţia furnizorilor de servicii medicale din România să aplice pacienţilor străini din UE aceeaşi gamă de servicii şi onorarii ca în cazul pacienţilor autohtoni.
Până acum, de tratament în străinătate se putea beneficia doar în cazul urgenţelor, în baza cardului european de sănătate, sau prin formularul E112 (numai după ce pacientul a parcurs şi epuizat toate nivelurile de asistenţă medicală în ţară şi dacă există recomandarea medicului specialist de ultim nivel că pacientul are nevoie de un tratament care nu poate fi efectuat în România).
Costul tratamentului, rambursat doar la nivelul preţurilor din ţară
Persoanele asigurate care ar dori să se trateze în străinătate în baza respectivei Directive UE ar trebui să ştie însă în ce condiţii pot să beneficieze de asistenţă medicală pe teritoriul Uniunii Europene, dar, mai ales, cu ce costuri. Pentru că mai întâi trebuie să plătească pentru serviciile medicale primite, iar apoi se pot întâlni cu situaţii în care nu tot tratamentul efectuat va fi şi suportat de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Potrivit proiectului de lege care trebuie să intre în vigoare pe 25 octombrie, persoanele asigurate în sistemul de asigurări obligatorii de sănătate din România, care se deplasează într-un alt stat membru UE pentru a beneficia de asistenţă medicală transfrontalieră, suportă contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale primite în conformitate cu legislaţia statului membru în care se acordă asistența medicală. Legea mai spune că persoanele asigurate au dreptul la rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere, indiferent de locul de pe teritoriul UE al acordării acesteia, numai că şi această rambursare, care cade în sarcina casei de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă pacientul respectiv, se face în anumite condiţii.
Mai întâi, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care beneficiază pacientul român în străinătate trebuie să se regăsească printre prestaţiile la care are dreptul conform legislaţiei asigurărilor sociale de sănătate şi care sunt decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Iar dacă aceste servicii se regăsesc, rambursarea se poate face numai „până la nivelul prețurilor/tarifelor care ar fi fost suportate de România, prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, dacă asistenţa medicală respectivă ar fi fost acordată pe teritoriul ţării“. Cu alte cuvinte, dacă tratamentul (aici intrând chiar şi intervenţiile chirurgicale) este mai scump în străinătate faţă de preţurile din ţară, diferenţa o suportă pacientul, din propriul buzunar. Cum tot din propriul buzunar va suporta şi „contravaloarea serviciilor de cazare şi de călătorie, precum şi costurile suplimentare suportate de persoanele cu handicap, din cauza unuia sau a mai multor handicapuri“, după cum se mai menţionează în proiect.
Totodată, în cazul în care un medicament este autorizat pentru a fi introdus pe piaţă în ţară şi este inclus în lista de medicamente de care beneficiază asigurații, prescripţiile eliberate unui anumit pacient în alt stat membru al UE, pentru un astfel de produs, pot fi utilizate şi pe teritoriul României.
Structură special creată pentru asistența medicală transfrontalieră
Pentru a pune în aplicare noile prevederi privind liberul acces al pacienţilor la asistenţă medicală pe teritoriul Uniunii Europene se va înfiinţa Punctul Naţional de Contact (PNC), structură fără personalitate juridică, finanţată din FNUASS, care va funcţiona pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate. PNC va avea, printre alte obligaţii, şi pe acelea de a furniza pacienţilor, la cerere, informaţii privind drepturile lor la primirea de asistenţă medicală transfrontalieră, îndeosebi în ceea ce priveşte termenii şi condiţiile de rambursare a costurilor şi procedurile de evaluare şi de stabilire a drepturilor respective.
Noile normative mai prevăd ca în situaţia în care casele de asigurări de sănătate județene nu aprobă cererile asiguraţilor privind rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere, ele să fie obligate să comunice acest lucru, în scris, indicând şi temeiul legal. Asiguraţii pot face contestaţie la CAS în termen de 15 de zile de la data luării la cunoştinţă, urmând a primi un răspuns în 15 de zile de la data înregistrării contestaţiei. Abia după aceea, dacă nu este mulţumit de soluţionarea cererii, asiguratul se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Infobox
Ce servicii nu pot fi primite în străinătate
Potrivit legislaţiei române care va trebui să aplice Directiva nr. 2011/24/UE a Parlamentului European, sunt şi servicii medicale care nu vor intra în categoria asistenței medicale transfrontaliere. Acestea se referă la serviciile în domeniul îngrijirii pe termen lung, aici fiind specificat tratamentul bolnavilor psihic şi tratamentul persoanelor private de libertate pentru care instanţa a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar spital, dar şi îngrijirile medicale la domiciliu şi îngrijirile paleative la domiciliu. Tratamentul în străinătate nu este nici pentru alocarea de organe şi accesul la organe în scopul transplantului, şi nici pentru vaccinarea împotriva bolilor infecţioase.
