21.2 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăSanatateMamele şi copiii vor avea condiţii moderne la „Filantropia“

Mamele şi copiii vor avea condiţii moderne la „Filantropia“

Până la sfârşitul anului, Clinica de Pediatrie şi Maternitatea Spitalului „Filantropia“ din Craiova vor suferi transformări radicale, menite să asigure condiţii mai bune de cazare şi tratament copiilor internaţi, mamelor şi copiilor aduşi pe lume. Dacă lucrările vor decurge conform graficelor, conducerea unităţii medicale speră ca ambele obiective să fie inaugurate în luna noiembrie.

Două dintre secţiile cele mai importante ale Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova, Pediatria şi Maternitatea, vor avea, în curând, altă faţă. Obiective sensibile prin prisma pacienţilor care le trec pragul, copiii şi mamele care urmează să nască, ambele au intrat într-un amplu proces de reabilitare, pentru a le putea oferi celor internaţi condiţii mai bune de cazare şi tratament. Lucrările au început luna trecută, iar conducerea spitalului speră ca în noiembrie Pediatria şi Maternitatea să aibă un aspect modern.
„Clădirea Clinicii de Pediatrie arăta dezastruos, iar acolo stau copii bolnavi, privaţi de libertatea de joacă, stau părinţi cu sufletul la gură. Iar spaţiile spitalului, îmi este jenă să spun ca mamă şi craioveancă în acelaşi timp, erau deplorabile, pentru că investiţii aici nu se mai făcuseră de foarte mult timp. Proiectul de modernizare a Maternităţii a venit ca o completare a celui de la Clinica de Pediatrie, pentru că era cazul ca atât mama, cât şi copilul să beneficieze în Craiova de toate condiţiile ca şi în alte centre universitare din ţară şi de afară. Nici la Maternitate nu se făcuseră de foarte mult timp investiţii. Au mai fost câteva proiecte ştiinţifice desfăşurate prin Universitate, dar acestea nu au putut acoperi toate nevoile clinice ale spitalului şi, mai ales, nu au adus bani care să poată fi folosiţi în infrastructură“, a precizat dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“, în cadrul emisiunii „Ora de Sănătate“, difuzată miercuri de GDS TV şi Radio Sud.

SMS în sprijinul Clinicii de Pediatrie

Lucrările de modernizare de la Pediatrie se fac cu bani strânşi în urma unei campanii demarate de Rotary Club Craiova Probitas (aproape 150.000 de lei), dar şi cu fonduri de la primărie (400.000 de lei). Banii proveniţi din acţiunile caritabile se folosesc pentru modernizarea şi dotarea parterului clinicii. Aici s-a dat totul jos până la cărămidă şi s-au construit nu patru, aşa cum se spunea iniţial, ci şase saloane, fiecare cu grup sanitar propriu, care urmează să fie renovate. „Pentru că totul se face pe sponsorizări, se mai aşteaptă după unele materiale, după vopsele, pentru că fiecare partener contribuie cu câte ceva, dar în două-trei săptămâni noi suntem gata cu parterul“, a spus şeful de lucrări.
Cu banii de la primărie se reabilitează restul clădirii. Constructorul angrenat în lucrările de aici a terminat cu acoperişul şi s-a instalat la etajul II. „Am decopertat tot, am dat jos vechea faianţă, vom schimba totul, inclusiv instalaţiile electrice şi sanitare. Trebuie însă să ne organizăm în aşa fel încât să nu încurcăm actul medical. Este mult de muncă, sper să terminăm până începe iarna“, a precizat constructorul. „Pediatria se va renova aproape în totalitate. Vor mai fi nişte spaţii pe la subsol care vor rămâne nefăcute din cauza bugetului insuficient, dar etajele unde sunt cazaţi copiii, policlinica se refac complet. De asemenea, s-a schimbat structura saloanelor, se fac băi în fiecare salon, pentru că, până acum, circuitele erau complet ineficiente, cu câte un singur grup sanitar pe etaj, unde aveau acces atât părinţii, cât şi copiii şi chiar cadrele medicale“, a explicat dr. Lorena Dijmărescu.
În ceea ce priveşte dotările clinicii, directorul medical al spitalului susţine că sunt mult sub necesităţi. „Ar mai fi nevoie de aparatură de diagnostic, adică de un anumit număr de ecografe, de un computer tomograf pentru copii. Trebuie să continuăm ce am început, cu tot sprijinul care ni se oferă, pentru că mai sunt multe de făcut, iar
copiii noştri merită mai mult“, a mai spus dr. Lorena Dijmărescu. Toţi cei care doresc să contribuie la modernizarea şi dotarea Pediatriei Spitalului „Filantropia“ pot trimite un SMS la numărul 8865 (indiferent de reţea) şi să doneze astfel doi euro (nu se aplică TVA), pentru a „reda sănătatea copiilor noştri“.

Maternitate cu medicamente şi materiale sanitare   

Maternitatea Spitalului Municipal „Filantropia“ va fi complet renovată, pornind de la schimbarea instalaţiilor sanitare şi electrice, până la crearea circuitelor necesare şi realizarea unor condiţii de tip hotelier. „Noi sperăm ca în noiembrie să fie totul gata, iar după finalizarea lucrărilor să beneficiem şi de anumite aparate de mare importanţă pentru noi, mă refer la abordarea tehnicilor de histeroscopie, de laparoscopie. Suntem spital de gradul IV, dar avem o Maternitate de gradul II B. Avem o secţie de neonatologie care acoperă cea mai mare parte din problemele cu care noi, ca obstetricieni, ne confruntăm, respectiv patologia la nou-născut. La ora actuală, dotările şi spaţiile ne permit să primim copii prematuri, copii în stare foarte gravă şi din celelalte judeţe. Avem în total opt incubatoare, care asigură copiilor suportul fizic necesar în primele zile de viaţă“, a afirmat dr. Lorena Dijmărescu, medic primar ginecolog, în cadrul emisiunii „Ora de Sănătate“.
La Maternitatea de la „Filantropia“, care are 90 de paturi, s-au născut anul trecut aproximativ 2.300 de copii, iar de la începutul lui 2013 şi până în prezent s-au înregistrat în jur de 1.900 de naşteri. „S-a consemnat o creştere a numărului de naşteri pe care noi o considerăm justificată, nu datorită lucrărilor de renovare, ci pentru că, de câteva luni, la spital avem medicamente şi materiale sanitare, iar pacientele nu mai trebuie să-şi cumpere. Probabil lucrurile astea s-au aflat şi de aici afluxul de mămici spre spitalul nostru“, a explicat directorul medical. Dr. Lorena Dijmărescu a mai precizat că Maternitatea ar mai avea nevoie de nişte hote de flux laminar, un incubator de transport, dar şi de un laparoscop pentru intervenţiile ginecologice. „S-a început cu punctele unde a «ars», dar pe parcurs o să ne construim o strategie care să ne acopere toate lipsurile“, a conchis directorul medical de la „Filantropia“.
Emisiunea „Ora de Sănătate“ poate fi urmărită integral accesând următorul link: http://www.gds.ro/Sanatate/2013-09-25/Ora+de+sanatate&hl=ora%20de%20sanatate&tip=toate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS