Aceasta este imaginea obişnuită care se întâlneşte zilnic pe holul unor blocuri operatorii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Pacientul este scos din salon şi dus pe targă spre sala de operaţie sau chiar vine până aici pe picioarele lui. Îl urmează un brancardier, care cară plasele cu toate materialele sanitare necesare intervenţiei chirurgicale, cumpărate de bolnav sau de familia acestuia de la una dintre farmaciile din jurul spitalului. Un tablou clasic la cea mai mare unitate medicală din Oltenia, unde se fac operaţii pe bandă rulantă. O realitate tristă pentru sistemul sanitar din această zonă a ţării.
În articolul cu titlul „Are sau nu medicamente Spitalul Judeţean Craiova?“, apărut în ediţia din 22 august a Gazetei de Sud, în care se făcea referire la un pacient operat care susţinuse că nu i s-au dat antibiotice în spital pe motiv că nu a avut bani să cumpere, iar ulterior nu mai recunoscuse cele afirmate, managerul unităţii medicale cu pricina anunţa sus şi tare că nu există probleme de acest gen. „În acest moment, spitalul nu are probleme cu medicamente şi materiale sanitare, la pacienţi s-a asigurat tratamentul, aprovizionarea s-a făcut la începutul lunii ca de obicei, cu cantităţi mari, cu fondurile care au fost repartizate pentru tratament în luna august“, afirma conf. univ. dr. Florin Petrescu. Oare aşa să fie, ne întrebam noi atunci. Răspunsul l-am aflat la scurt timp. De fapt, nu era nici un secret, ci o realitate cunoscută de toţi pacienţii Spitalului Judeţean, dar care aruncă o umbră de îndoială asupra afirmaţiilor managerului.
Operaţie pe banul pacientului
Pentru a vedea cum stau de fapt lucrurile, cel mai simplu urmăreşti cazul unui bolnav care are nevoie de o intervenţie chirurgicală, iar pentru asta nu trebuie decât să poposeşti pe holul unui bloc operator. La Spitalul Judeţean din Craiova operaţiile se fac pe bandă rulantă, pentru că pacienţii ajung aici de multe ori în stare gravă, după ce au mai trecut şi pe la alte spitale din Dolj sau din restul Olteniei (mulţi chiar stând internaţi acolo zile bune). La etajul unde am poposit se operează în fiecare sală, iar medicul-şef de secţie este cel mai solicitat. În două ore, face patru intervenţii chirurgicale, după care se mută într-o altă sală, unde este solicitat pentru o operaţie mai dificilă. Ce au în comun toate aceste operaţii, în afară de medicul care le-a făcut? Faptul că s-au efectuat pe cheltuiala pacientului, acesta cumpărând toate materialele sanitare necesare intervenţiei: fire de sutură, ser, glucoză, perfuzoare, ace pentru anestezie. Plus anestezice şi medicamente. În total, trei-patru plase, pe care le cară un brancardier, în timp ce pacientul intră în operaţie.
Explicația pe care ți-o dau medicii este general valabilă, indiferent de secțiile unde se operează: spitalul nu asigură suficiente materiale pentru intervențiile chirurgicale și pentru tratamentul postoperator. „Ce se primeşte de la spital, ca necesar pentru o lună, se consumă de regulă în câteva zile. Operații sunt multe și atunci nu ai ce face, trebuie să-l pui pe bolnav să cumpere. Dacă vorbești cu pacientul și îi explici situația, înțelege. Și cumpără…“, afirmă un medic din cadrul Spitalului Județean. Se știu și secţiile unde pacienții contribuie cel mai mult la tratamentul lor, cele unde se fac de regulă operaţiile, fie că e vorba de Chirurgie, Ortopedie, Urologie sau Obstetrică-Ginecologie. „La noi chiar se cumpără totul, iar pacienții știu și sunt pregătiți“, recunoaște un rezident de la una din secțiile mai sus-amintite. Revenind la operații, după ce sunt scoși din sală, bolnavii sunt duşi în salonul postoperator, cu ce rămâne din materialele cumpărate. De unele mai au nevoie și în zilele următoare.
„Mai oprim și de la un bolnav la altul“
La unele operaţii la care am asistat, pacienţii, anesteziaţi local, erau perfect conştienţi la finalul intervenţiei chirurgicale. „Vă mulţumesc, dom’ doctor! Am stat două săptămâni în spital la Calafat şi nu mi s-a rezolvat problema“, afirmă o pacientă, care află că a scăpat şi că a doua zi poate merge acasă. „Dacă nu-i făceam anestezie, pleca din această după-amiază“, susţine medicul care a operat-o. „Sunt probleme ca peste tot, dar cel mai important este că oamenii sunt rezolvați și că își pot vedea mai departe de viața lor“, adaugă medicul.
Dar ce s-ar întâmpla dacă pacientul nu ar avea cu ce să cumpere materialele și medicamentele necesare operației? „Mai sunt și cazuri din astea sociale, pe care nu le poți lăsa așa. Atunci ne cârpim cum putem. Mai folosim ce rămâne de pe la alți bolnavi, mai cerem de pe la spital, de pe alte secții, de prin Urgență. Mai greu e vinerea, după ora 13.00, când nu mai este nimeni la farmacia spitalului ca să mai ceri ceva. Ce faci când ai un caz grav care nu poate aștepta până lunea și nu poate să-și cumpere? Îl operezi cu ce mai ai rezervă. Este o situație delicată și în același timp complicată“, mai spune medicul.
Cert este că, odată ajuns în spital, trebuie că plătești pentru tratament. Iar dacă este să ajungi pe masa de operație, costurile sunt mult mai mari. Unele cu mult peste posibilitățile pacienților. Şi atunci cum rămâne cu textul de lege care spune că spitalele „sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice“? Sau cu cel care anunţă că „este interzisă emiterea pentru asiguraţi, pe timpul internării, a prescripţiilor medicale contra cost, deoarece medicaţia necesară şi tratamentul pacienţilor internaţi se asigură integral de unitatea spitalicească respectivă, indiferent de afecţiunile asociate“. Şi cum rămâne şi cu, „spitalul nu are probleme cu medicamente şi materiale sanitare, iar la pacienţi s-a asigurat tratamentul“, afirmaţia managerului Florin Petrescu? Lipsurile din spitale și faptul că pacienții internați sunt puși să-și cumpere tratamentul sunt lucruri prezentate frecvent de Gazeta de Sud, cotidian care a derulat și o campanie de informare a pacienților din Oltenia în privinţa drepturilor pe care le au pe perioda internării.
Medicamentele apar și dispar
Drepturile pacienților mai sus menționate sunt cunoscute și de medici, însă aceștia susțin că ele nu pot fi puse în practică din mai multe motive, cele mai multe de natură birocratică. „Noi cunoaștem legea, la fel și unii pacienți, dar cum poți să o aplici? Dacă nu ai un medicament, trebuie să faci referat înainte să-l trimiți pe pacient să cumpere, ca să poată să-și recupereze ulterior banii. Știți de câte aprobări e nevoie? De cinci semnături: șef de secție, farmacist, director economic, director medical, manager. Cum dai de toți și mai ales repede, pentru că bolnavul poate are nevoie urgent de un tratament? Vă spun eu că nu reușești. Directorul economic e cu treaba lui, farmacistul nu-ți va da niciodată semnătură, nu se leagă nimeni la cap, nu-și asumă nimeni responsabilitatea“, susține alt medic de la Spitalul Județean. „Sau ce faci dacă e vineri după-amiază, stai cu bolnavul grav până luni, când începi să alergi după aprobări? Nu riști viața pacientului, mai ales când este pe răspunderea ta“, mai spune un medic.
Iar problema cu farmacia spitalului este una spinoasă, potrivit relatărilor doctorilor. „Sunt medicamente care acum apar în stoc, iar peste o jumătate de oră nu mai sunt sau invers. Nu poți nici măcar să duci la capăt tratamentul unui bolnav cu un anumit fel de medicament, pentru că azi este, mâine nu mai este și găsești doar înlocuitorul, poimâine apare un altul de același tip și tot așa, de nu mai știi cum să procedezi ca tratamentul să-și facă și efectul“, explică un medic specialist. „De aceea nu știi niciodată sigur ce găsești în farmacia spitalului. Știi că nu este, trimiți pacientul să cumpere, vrei să faci referat ca să-și recupereze banii și te trezești cu medicamentul în farmacie. Atunci tu ca medic ești bun de plată, pentru că nu te-ai informat suficient. Cam asta e situația. Oricând spitalul poate dovedi că medicamentul cumpărat de pacient exista la acel moment în farmacia internă“, adaugă un altul.
De acest lucru se pare că s-a convins și Corpul de Control al ministrului sănătății, aflat în aceste zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, pentru a analiza modul de derulare a actului medical. Surse din spital susțin că, în verificările făcute, comisia a constatat lipsa unui medicament la tratarea unui caz, medicament care ar fi apărut apoi ca prin minune în stocul farmaciei, 30 de minute mai târziu. Poate asupra acestui aspect ar trebui să se aplece mai mult ministerul, pentru că, din hârtii, spitalele vor ieși tot timpul bine, mai ales o unitate precum Spitalul Județean Craiova care nu înregistrează nici datorii. Să fie aici oare și meritul bolnavilor, care contribuie din plin la înfăptuirea actului medical prin tot ceea ce cumpără?
