8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateFurnizorii de servicii medicale din Dolj, luaţi la puricat de CAS

Furnizorii de servicii medicale din Dolj, luaţi la puricat de CAS

Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj au efectuat luna trecută 44 de acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, pentru a verifica respectarea obligaţiilor contractuale. Cum la mulţi dintre cei controlaţi s-au depistat nereguli, Casa a aplicat sancţiuni sub formă de avertismente, diminuarea procentului de decontare a serviciilor sau imputarea anumitor sume încasate nejustificat.

La medicii de familie, eterna problemă rămâne cea a prescripţiilor medicale din cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună. Pensionarii care au declarat în scris că nu au alte venituri, dar figurau în evidenţele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu venituri impozabile, vor fi obligaţi să returneze compensarea suplimentară de 40%. În schimb, aceeaşi compensare nelegală de 40% se va imputa în cazul a trei medici de familie, pentru că aceştia au prescris medicamente cu compensare 90% fără să solicite pacienţilor cupon de pensie sau declaraţie pe propria răspundere privind veniturile realizate.

Un medic de familie a raportat consultaţii la domiciulul pacientului, dar care nu s-au regăsit în evidenţele primare, motiv pentru care CAS Dolj a impus măsura recuperării contravalorii serviciului şi diminuării cu 10% a valorii punctului per capita, pentru luna în care s-a constatat deficienţa. Un alt medic de familie a primit avertisment scris pentru că nu folosise formularele de Cereri de transfer şi Fişa de consultaţii medicale, iar un altul, pentru că nu respectase protocoalele de practică pentru prescrierea, monitorizarea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni, a fost sancţionat cu avertisment şi i-a fost imputată contravaloarea medicamentelor prescrise eronat. În rest, medicii verificaţi inopinat în privinţa respectării programului de activitate declarat la CAS erau prezenţi la cabinet în timpul programului de lucru. La fel s-a întâmplat şi cu farmaciştii verificaţi pentru respectarea programului de activitate.

Medici care nu au finalizat actul medical

Şi la furnizorii de servicii clinice care au fost controlaţi s-au descoperit o serie de nereguli. Doi medici nu au respectat obligaţia de a completa corect şi la zi formularele privind evidenţele obligatorii, în sensul că serviciile medicale consemnate în Registrele de consultaţii nu cuprindeau examenul clinic general, manevre specifice pe care medicii le consideră necesare (recoltare teste Babeş Papanicolau, manevre de mică chirurgie, spirometrii, consiliere psihiatrică etc), stabilirea conduitei terapeutice şi/sau prescrierea tratamentului medical şi igieno-dietetic, în cazul lor dispunându-se măsura recuperării contravalorii serviciilor medicale respective şi diminuarea cu 10% a serviciilor medicale raportate.

Alţi doi medici nu finalizaseră actul medical prin eliberarea prescripţiei medicale pentru medicamente cu sau fără contribuţie personală, atunci când s-a emis scrisoarea medicală, şi lor diminuându-li-se cu 10% valoarea serviciilor medicale raportate. Un medic nu respectase protocoalele de practică pentru prescrierea, monitorizarea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni, el fiind sancţionat cu imputarea contravalorii medicamentelor prescrise eronat şi cu diminuarea cu 30% a valorii punctului pentru lunile în care s-au constatat deficienţele respective.

CAS Dolj a verificat în luna martie şi patru medici stomatologi, la unul constatându-se că în fişele de consultaţii ale pacienţilor nu erau completate datele obligatorii, acesta fiind sancţionat cu diminuarea cu 10 % a contravalorii serviciilor medicale din luna în care s-a depistat deficienţa, în timp ce un altul a primit aceeaşi pedeapsă pentru că nu respecta programul de activitate declarat la Casă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS