Profesorul dr. Ion Georgescu, şeful Clinicii Chirurgie I din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie, a fost declarat chirurgul anului în 2008, fiind votat de mii de pacienţi. Este printre primii zece chirurgi din ţară, iar anul trecut a fost decorat de preşedintele României cu distincţia Meritul Sanitar în Grad de Cavaler. Chirurgul Ion Georgescu încurajează familiile să fie de acord cu prelevarea de organe de la cei aflaţi pe moarte, pe care o consideră „în interesul vieţii“.
GdS: Domnule profesor, câte vieţi aţi salvat până acum?
Ion Georgescu: Foarte multe. Un chirurg, foarte greu poate să îşi monitorizeze activitatea. Operez din 1976. De fapt, am asistat la operaţii chiar din studenţie. Am ajutat foarte mult încă de pe atunci… că stăteam numai în urgenţă când eram student.
GdS: Câte intervenţii chirurgicale aţi făcut până în prezent?
I.G.: Acum vreo cinci ani aveam cam 8.000 de operaţii. Acum am ajuns la peste 12.000, la care se adaugă un număr de intervenţii la care am ajutat. Sunt unii care zic, domne, am 30.000 de operaţii. Pot să fie la chirurgia plastică, pentru că la ei o tăietură se consideră operaţie, dar aici sunt intervenţii foarte mari, foarte dificile… Cel puţin în ultimii ani. Ca rezident am operat 120 de oameni pe an, apoi am ajuns la 600 şi peste…
GdS: Spuneaţi cândva că vă puneaţi ciorapi antivarice, pentru că aveaţi o intervenţie chirurgicală care dura opt ore. Care a fost cea mai dificilă operaţie pe care aţi făcut-o şi cam cât a durat?
I.G.: Operăm în clinică, eu şi colegii mei, toate tipurile de intervenţii chirurgicale. Cum le spun eu, de la cap şi până la picioare. Noi suntem încă chirurgi „de modă veche“, adică generalişti. Astăzi în lume – şi, de fapt, de mai mulţi ani – chirurgia generală s-a orientat spre mai multe, în special, s-a divizat în chirurgie hepatică, chirurgie digestivă, chirurgia colonului, chirurgie cardiacă etc. Noi încă le facem pe toate. Aceasta a fost pregătirea noastră şi acesta este tipul clinic în care lucrăm. În al doilea rând, cea mai dificilă intervenţie chirurgicală rămâne totuşi duodenopancreatectomia cefalo-corporeală. Înseamnă că, în general, în afecţiunile maligne de pancreas, când se rezecă o parte din stomac, se rezecă şi calea biliară, se rezecă duodenul, o parte din pancreas şi o parte din intestinul subţire. La început, o astfel de intervenţie dura 6-7 ore. Acum am câştigat experienţă. Noua tehnică ne ajută astfel încât în trei ore operaţia este gata. Avem aparate de hemostază care nu mai fac noduri, aparate de ligatură imediată, steplere, aparate de anastomoză mecanică, deci noua aparatură ne ajută şi scurtăm foarte mult intervenţiile chirurgicale. Numai că un aparat de sutură mecanică este de unică folosinţă şi costă în jur de 600 de euro.
GdS: Ştiu că domnul profesor Irinel Popescu, reputatul chirurg născut în Dolj, a participat la prelevări de organe aici, la Craiova. Cât de greu acceptă oamenii să doneze organe atunci când cei dragi lor sunt în moarte clinică?
I.G.: Suntem printre primele clinici din ţară care am fost introduse în acest program, deocamdată, de prelevare de organe (pentru toate organele), dar pentru asta există o aparatură specială de analiză şi de monitorizare a bolnavului, pentru că un pacient în moarte clinică – pentru a putea fi donator – are nevoie de o îngrijire specială din partea personalului medical, pentru a nu fi disfuncţii organice. Asemenea oameni trebuie îngrijiţi mai bine decât cei vii. Recoltarea se face de către personalul de la Bucureşti, iar noi îi ajutăm. Cei de la Târgu Mureş vin cu elicopterul, iar cei din Bucureşti vin cu maşina. Ei recoltează ficatul, ochii, rinichii, inima, alte organe, iar la final ligaturează artera aortă. Atunci înseamnă că e… finalul. Şi eu nu suport să văd lucrul ăsta. Nu pot să stau în sală…
GdS: Deşi sunteţi chirurg de atâţia ani, sunteţi o persoană sensibilă?
I.G.: Sunt foarte sensibil. Am discutat cu înalte feţe bisericeşti. Şi să zic că au fost de acord cu mine că este, totuşi, omeneşte, este o faptă bună şi creştinească prelevarea de organe. Uneori, pentru a convinge familia care avea o asemenea dilemă, preoţii au discutat chiar personal cu oamenii. Aici am apelat la episcopul Gurie, care a zis „Domne, trimiteţi-i la mine“. Erau nişte oameni cu frica lui Dumnezeu. Şi a vorbit el cu ei. Fără să lezez sensibilitatea fiecăruia, insist şi insistăm, îi îndemn pe oameni să accepte donarea de organe, pentru că este o faptă creştinească şi în interesul vieţii. Când te gândeşti, după aceea, că omul acela a dat naştere la alte trei vieţi. Dar, pe de altă parte, omului i se iau şi ochii, corneea. Îi ia ficatul, inima, plămânii, tot. Şi îl lasă gol. (…) Serviciul acesta este foarte bine organizat, cei care prelevează organele de aici ajung rapid la Bucureşti, unde îi aşteaptă echipe care şi fac transplanturile. E adevărat că se ocupă domnul Irinel Popescu. Iar la un moment dat am avut un număr mai mare de donatori.
GdS: De ce nu se fac şi la Craiova transplanturi de organe?
I.G.: Costă foarte mult, necesitând laboratoare speciale. Vorbim şi de aparatură, şi de medicaţie. Ne lovim de bani… şi de factorul uman. Că unii zic: „doar noi să facem“. Eu nu fac, de exemplu, rezecţii extinse de ficat, pentru că îmi trebuie foarte bine pregătit organul respectiv. Fac rezecţii parţiale. Nu-i atât de uşor! Numai medicaţia este de zeci de milioane de lei vechi pe lună, în cazul unui transplant.
A crescut numărul doljenilor depistaţi cu cancer
GdS: Care sunt cele mai dese afecţiuni ale doljenilor pe care îi operaţi?
I.G.: Se observă o incidenţă fantastic de mare, de nebănuit de mine în ultimii ani, de cancere de colon, de rect, de cancere gastrice etc. În general, în toate statisticile se arată că în majoritatea cazurilor de cancer bolnavii vin în stadii tardive ale bolii. La o teză de doctorat realizată şi în Bucureşti, în trei clinici, se observă că 44% dintre bolnavi s-au prezentat în stadii avansate, cum le numim noi, local avansate, cu sau fără metastaze.
GdS: Ce şanse au aceşti oameni?
I.G.: Deci, pentru aceşti bolnavi, cu tot tratamentul chimioterapic, radioterapic şi chirurgical, rezultatele la cinci ani sunt nesatisfăcătoare.
GdS: Recomandaţi prevenţia unor astfel de boli?
I.G.: Prevenţia este foarte greu de făcut. Totuşi, în ultimii ani, în Europa şi la noi se observă o diminuare a incidenţei cancerului gastric, dar o creştere foarte mare de cancere colo-rectale. Toate consfătuirile… Am discutat peste tot. Dacă noi avem 44%, italienii au 20-30% cazuri de cancere în stare gravă, dar au 70% cazuri de cancere colo-rectale incipiente. De ce? Pentru că există programe de sănătate, iar aici e rolul medicului de familie să depisteze, să discute cu bolnavul, ceea ce nu mai face astăzi. Discuţia cu bolnavul e importantă: de la aspectul fizic, psihic, simptome etc. Şi după o anumită vârstă, orice bolnav cu tulburări de tranzit, în sensul de constipaţie, ar trebui să facă o colonoscopie. Este abordabilă, posibilă în orice oraş, la noi. Nu se poate face prevenție prin altă metodă, că să mănânci nu ştiu ce, nu ştiu cum… Numai prin monitorizarea bolnavilor, mai ales a celor cu antecedente genetice de cancere în familie. Pentru că, chirurgia, ca şi tratamentul chimioterapic au făcut progrese mari. Eram la un congres unde se vorbea de rezultatele cancerului gastric în Japonia. Ziceam că degeaba chirurgii au un comportament „japonez“ – deci operează după toate regulile – numai că bolnavii nu sunt japonezi, ci sunt români. În Japonia, la orice cabinet de medicină de familie se fac explorările necesare depistării cancerului, se face colonoscopie.
GdS: Dar vorbim de Japonia, totuşi!
I.G.: Da, vorbim de Japonia. Dar noi operăm, avem rezultate bune, dar operezi o leziune care este depăşită. Şi atunci, singurul lucru care poate să existe este acesta: programe de sănătate la medicul de familie, de depistare precoce, ca şi în cancerul de sân, la care s-au făcut numeroase progrese. La un congres la Cluj s-a prezentat o statistică în care într-un an se descoperiseră cancere colo-rectale cât în cinci ani la un loc. Şi atunci, profesorul Bălănescu din Bucureşti – un om cu o vastă experienţă – zice „Domne, voi aţi greşit statistica! Cum să fie atâtea cazuri într-un an?!“ Şi uite că sunt. Chiar specialiştii sunt impresionaţi de astfel de cazuri, pentru că este o explozie.
GdS: Scade şi vârsta pacienţilor diagnosticaţi cu cancer?
I.G.: Adevărat. A scăzut foarte mult vârsta. La vârste tinere apare cancer gastric, cancer esofagian. Cel mai tânăr pacient depistat cu cancer gastric avea 21 de ani. Săracul a făcut metastaze şi în şase luni a murit. Iar acum apar cancere pancreatice la 30-40 de ani, la fel ca şi cancerul esofagian, tot la vârste tinere.
GdS: Cât de des mor oameni în sala de operaţie?
I.G.: Rar sau foarte rar, dar se întâmplă. Te simţi frustrat, nu mai dormi, nu ai ce să faci. Dar sunt bolnavi în vârstă sau pur şi simplu nişte accidente, uneori dintre cele care sunt criticate şi constituie subiect pentru media, se întâmplă. Sunt accidente la diverse medicamente, la…. Foarte puţine sunt (eu practic nici nu ştiu vreun caz) atribuite medicului. La noi a crescut speranţa de viaţă. Acum sunt bolnavi cu afecţiuni cronice, ciroze şi altele, care prin diverse tratamente supravieţuiesc mai mulţi ani. Am operat doi bolnavi într-o seară unul de 91 de ani şi altul de 97 de ani. Dar şi invers. Sunt bolnavi care fac tratamente cu imunosupresoare care scad rezistenţa organismului pentru diverse boli. Odată cu vârsta apar tarele organice şi toată această medicaţie le influenţează. Azi există o patologie nouă, pe care noi o întâlnim frecvent – hemoragiile digestive pe bază de antiinflamatorii, antireumatice, antitrombotice etc. S-a schimbat puţin, dar ce vreau să spun este că, în faţa unui bolnav care nu are nici o şansă fără intervenţie chirurgicală, dar are nişte riscuri foarte mari dacă fac o intervenţie chirurgicală prefer să-l operez. Dacă îşi asumă un risc, există totuşi şanse.
GdS: Sunteţi specialist şi în laparoscopie. În ce procent se realizează aici intervenţiile laparoscopice faţă de cele clasice?
I.G.: După programul naţional, când am primit şi noi un aparat performant, am extins chirurgia laparoscopică în afară de colecist, stomac, ficat am extins şi la afecţiunile ginecologice, pentru firbrom uterin, chist de ovar, tumori enexiale etc. sipatectomia laparoscopică. Colaborăm bine cu urologii, pentru litiaza uretrală, pentru chisturi renale, dar şi, în plus, pentru chirurgia splinei, pentru chirurgia colonului. Mai facem laparoscopia de diagnostic, cu prelevare pentru examen histopatologic, laparoscopia în urgenţă (peritonite, traumatisme şi altele). Acum 53% din intervenţii sunt laparoscopice, iar înainte aveam 36% dintre intervenţiile chirurgicale. Deci, am făcut un progres. La colecist, procentul este foarte mare – 99% -, în ceea ce priveşte chirurgia colonului avem experienţă, dar din cauza costurilor ridicate preferăm chirurgia clasică.
GdS: Cât de mult vă ajută sau vă încurcă aparatura medicală din Craiova?
I.G.: Aparatura medicală ne face să fim mult mai performanţi, să economisim timp, dar există o problemă: trebuie verificate periodic, pentru că poate să pună viaţa în pericol şi a medicului, şi a pacientului. Trebuie service permanent. Aşteptăm noile instrumente care vor fi cipate, cum sunt la chirurgia robotică.
GdS: Vorbiţi despre tehnologia viitorului într-un oraş în care bolnavul îşi cumpără şi serul fiziologic.
I.G.: Da, pentru că astea care sunt cu cip, după un anumit număr de ore, nu mai merg. Păi nu se mai poate, pentru că acestea nu se mai repară. O variantă este să ai instrumente de unică folosinţă, dar e foarte greu.
GdS: Rectific întrebarea. Aveţi bani pentru aşa ceva sau este doar un vis al dumneavoastră?
I.G.: În perioada în care se vor produce numai aparate din astea sau de unică folosinţă, atunci se va rezolva problema. Dacă vor fi doar din astea pe piaţă…
GdS: Medicina este în criză sau sistemul medical românesc este bolnav?
I.G.: Medicina va fi în criză în viitor. Dar, deocamdată, medicina românească şi, în general, în lume, prin aparatură, prin pregătirea personalului, aportul marilor firme de medicamente au făcut progrese enorme. Problema este cât beneficiază sistemul românesc de sănătate din aceste progrese? Există beneficii, dar nu ca în alte ţări, pentru că vorbim de venituri diferite. O problemă de viitor este aceasta: cine va mai rămâne în România dintre medici şi care vor fi specialiştii noştri peste 10-20 de ani? Asta, pe mine personal, mă cutremură! Cine rămâne, dacă cei mai buni pleacă?!
GdS: Cât mai este şpaga la Spitalul de Urgenţă Craiova? Lumea vorbeşte adesea despre banii puşi în plic medicului.
I.G.: Se aud fel de fel de sume, ceea ce se vorbeşte în oraş. Pe mine nu m-a interesat şi nici nu mă interesează şpaga, darurile etc. Am fost educat şi nu mă interesează… Medicul trebuie să se gândească doar la bolnav, să îl facă bine. Restul aspectelor nu mă interesează. Şi vă spun cu toată sinceritatea lucrul acesta.
GdS: Dar nu excludeţi faptul că unii medici acceptă bani, cadouri, iar alţii chiar cer?
I.G.: Una este a accepta cadouri… că în bunul-simţ al românului este aşa ceva, de a oferi cadouri, dar a condiţiona tu cu bună ştiinţă un pacient, asta este o crimă şi nu are ce căuta în sistemul sanitar (…) Că trebuie să cumpere omul medicamentele asta e altceva. Eu ştiu un singur lucru, că trebuie să îl faci bine pe om. Nu poţi să te cerţi, nu poţi să faci altceva. De restul să se ocupe alţii.
GdS: Cum se face că saloanele de la Clinica I Chirurgie, pe care o conduceţi, au televizor, frigider şi sunt destul de curate?
I.G.: Da. Au şi aer condiţionat. Numai prin sponsorizări şi donaţii de la prieteni şi cunoştinţe. Nu cred că e şpagă, pentru că este pentru spital.
GdS: Se poate extinde „reţeta“ aceasta cu donaţiile la întregul spital?
I.G.: S-au făcut unele lucruri de către Consiliul Judeţean Dolj. S-a făcut Reanimarea, este adevărat. Dar majoritatea, ca şi în Bucureşti, la un fost absolvent de-al nostru care este şef de clinică la Neurochirurgie în Capitală şi am văzut că tot ce era pe acolo era cu donaţii, numai cu sponsorizări date de prieteni. La fel şi la noi, sponsorizări de la oameni care nici nu au vrut să le dau numele, că au fost făcute din suflet. Dar, probabil că, dacă vom munci mai mult şi dăm mai mult la fondul de sănătate, probabil atunci vom şi avea mai mult la spitale.
GdS: Din punct de vedere al igienei, Spitalul de Urgenţă lasă de dorit. Există altundeva în ţară gândaci mai graşi decât aici?
I.G.: Nu mai există gândaci în spital la ora actuală. Erau gândaci. La mine în Clinică nu mai există şi cred că nici la vecini. Au luat odată o firmă care i-a îngrăşat pe gândaci, într-adevăr. Acum nu mai există gândaci, dar, de urgenţă, chiar de urgenţă, este nevoie de reparaţii capitale şi de igienizări la acest spital. Trebuie să intre, dacă nu în reparaţii capitale, măcar în igienizări, pentru că am rămas restanţi.
GdS: Când vom vedea la Craiova premiere medicale ca la Cluj, Bucureşti sau în alte oraşe?
I.G.: Am avut premiere în Craiova, în Clinica I Chirurgie. Există – şi aici o spun cu toată responsabilitatea – cel mai puternic colectiv de chirurgi din ţară în Craiova. Există printre cele mai puternice servicii de chirurgie, cu rezultate excepţionale. Mă refer şi la Clinica I şi II, cu rezultate comparabile cu alte centre universitare din ţară. Suntem într-un program al Ministerului Sănătăţii şi în Centrul Universitar Craiova deja s-a demarat un program cu fonduri de la guvern, pentru achiziţionarea tuturor tipurilor de aparatură pentru sutura mecanică. Cu acest lucru sperăm că vom creşte numărul intervenţiilor laparoscopice (…) Apropo de premiere, recent am primit o distincţie de la o agenţie internaţională de monitorizare a lucrărilor ştiinţifice publicate. Şi de patru ani încoace, Clinica I Chirurgie figurează şi îşi menţine locurile I şi II la cele mai bune rezultate la pancreatita acută şi la pseudochist.
Chirurgi din ţară experimentează pe porci la Craiova
GdS: Am auzit că faceţi cercetări pe porci, pentru a extinde apoi la oameni ceea ce studiaţi. Cum este posibil?
I.G.: O latură a activităţii noastre este şi latura de cercetare care s-a dezvoltat de la an la an. Această cercetare se bazează pe ultima tehnologie, care se numeşte NOTES, care presupune chirurgia prin orificii naturale. Scoatem bila cu totul prin stomac etc. Suntem în stadiu de experimente. Avem un laborator de chirurgie experimentală amenajat la facultate cu săli de operaţie, cu boxe pentru urmărirea porcilor, cu locuri de monitorizare postoperatorie, de îngrijire, de explorare, săli de anestezie, săli de operaţie. Este un loc de training pentru chirurgi din toată ţara. Pe lângă chirurgii şi doctoranzii din Craiova au venit chirurgi din Vâlcea, Gorj, Argeş şi Mehedinţi să experimenteze la noi. Chiar acum o săptămână am avut şase chirurgi care au fost extrem de încântaţi. Avem şi un monitor electronic pentru laparoscop (a costat 120.000 de dolari) pe care se exersează prima dată. Am făcut training în chirurgia laparoscopică.
GdS: Când veţi ieşi la pensie pe mâna cui ne lăsaţi? Cum sunt tinerii chirurgi de azi?
I.G.: Eu am format un colectiv foarte bun de chirurgi care poate să atace orice tip de intervenţie chirurgicală. Rămâne problema unor tineri care îşi caută locuri în străinătate. Nu am cum să-i opresc, dar le-am spus că pentru ei cel mai bine ar fi să meargă la clinici de spitale performante, pentru că pot să facă faţă oriunde. Unul a plecat acum în Africa de Sud şi mă doare…, că am lucrat cu el 15 ani.
GdS: Dacă aţi avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, dumneavoastră, personal, pe mâna cui v-aţi lăsa din Craiova?
I.G.: Sunt destui chirurgi în Craiova care ar putea să mă opereze şi în care am încredere. Nu dau nume… sunt mulţi, însă sper să nu am nevoie.
GdS: Aţi merge să vă trataţi în străinătate?
I.G.: Numai în România. Cunosc activitatea şi performanţele medicilor din străinătate chiar foarte bine, dar nu consider o diferenţă între aceşti colegi şi ei. Diferenţa constă în condiţiile hoteliere, masă, o explorare şi o monitorizare postoperatorie (tot datorită aparaturii de acolo). Acestea ar fi avantajele. Există totuşi şi un dezavantaj în străinătate. Cum vă spuneam, sunt clinici profilate pe un singur organ faţă de chirurgii români care au o viziune mult mai generală. Vă spun cu toată seriozitatea. Credeţi că eu nu am operat după ce i-au operat ăia din străinătate? Am rămas surprins. Nu văd cum…, dar lumea vede condiţii hoteliere, vede altceva.
GdS: Ce credeţi că ar salva sistemul sanitar românesc?
I.G.: Aici trebuie bani. Nu ţine de pregătire, cât ţine de noţiunea de bani. Trebuie reabilitate spitalele. Dacă creezi aceste condiţii hoteliere, pentru că pretenţiile au crescut, atunci… Să se ţină pasul cu noutăţile, cu aparatura, cu astea, deşi, la venitul nostru naţional… nu ştiu cât ne permitem. Spitalele sunt la pământ. Mizeria ne omoară pe noi!
GdS: Cum vi se par ideile multiple de construire de spitale noi în Craiova?
I.G.: La noi, în permanenţă, spitalele spun că sunt cu datorii. Faptul că mulţi investitori vin şi spun că sunt interesaţi să facă un spital înseamnă că spitalele pot să aducă un câştig bun dacă sunt bine manageriate. Numai că costurile sunt foarte mari. Dacă nu schimbăm sistemul sanitar, probabil că singura speranţă sunt spitalele private, dar care nu vor fi uşor de suportat de către bolnavi. Sau încă o soluţie ar fi asigurările private. Asta pentru noua generaţie…
