Vertijul

Cunoscut mai ales sub denumirea populară de „ameţeală“, vertijul este un simptom frecvent întâlnit şi de obicei alarmant. Acesta e reprezentat de impresia subiectivă (iluzia) de deplasare sau de rotaţie fie a corpului, fie a mediului înconjurător faţă de corp, însoţită de tulburări de echilibru. Deseori, vertijul se asociază cu dureri de cap (cefalee).
Echilibrul corpului, orientarea spaţială şi posturală se realizează prin conlucrarea a trei sisteme stabilizatoare: sistemul vizual, sistemul vestibular (ai căror receptori se află în ureche) şi sistemul somato-senzorial (care primeşte informaţii de la piele, articulaţii şi muşchi). Vertijul se produce atunci când este perturbată funcţionarea normală a unuia sau mai multor sisteme dintre cele enumerate.
Cea mai des întâlnită cauză a ameţelii este spondiloza cervicală – formă de reumatism articular degenerativ a coloanei vertebrale. În aceste condiţii, ameţeala se intensifică prin mişcarea sau rotaţia capului (mai ales dacă este amplă sau rapidă), prin expunerea la curenţi de aer rece şi mai ales prin amplasarea capului în condiţii neobişnuite (ca de exemplu aplecarea cu capul în jos).
Alte motive uzuale de apariţie a vertijului sunt tulburările de vedere, purtarea unor ochelari nepotriviţi, anemia sau gripa. Există, de asemenea, un număr foarte mare de afecţiuni neurologice care pot produce ameţeală: neuropatii centrale sau periferice, accidente vasculare cerebrale, vestibulopatii, neurinoame, epilepsie etc. Alte cauze benigne şi tranzitorii de vertij sunt intoxicaţia alcoolică (beţia), răul de mare sau de maşină, hiperventilaţia (respiraţia rapidă şi amplă), ascensiunea sau coborârea bruscă.
Există şi o formă de vertij psihogen, isteric, care apare la persoane tinere, sănătoase, ce prezintă şi alte manifestări neuro-distonice (nevrotice): palpitaţii, lipsă de aer, înţepături în dreptul inimii, nod în gât, cefalee, furnicături, tremurături, leşin etc.
Deşi multe persoane cred că ameţeala este cauzată foarte frecvent de o afecţiune cardiovasculară, această părere este greşită: cu toate că există unele boli de inimă care pot produce vertij, totuşi, acestea sunt cauze rare de ameţeală, fiind legate în primul rând de variaţii extreme ale tensiunii arteriale sau ale frecvenţei inimii (pulsului). Astfel, dacă aceşti doi parametri se situează în afara limitelor normale, şi mai ales dacă variaţia lor e bruscă, se poate produce vertij.
Fie scăderea frecvenţei cardiace sub valorile normale minime (50 – 60 de bătăi pe minut), fie apariţia unor aritmii cu frecvenţă cardiacă de peste 150 – 180 de bătăi pe minut poate produce ameţeală prin reducerea debitului cardiac.
Valorile normale ale tensiunii arteriale sistolice (maxime) se încadrează între 90 – 130 de milimetri de mercur (mm Hg). Totuşi, este nevoie de o creştere importantă a acestora, de obicei peste 180 – 190 mm Hg, pentru a produce ameţeală sau alte simptome. Astfel se explică de ce persoanele hipertensive sunt de regulă asimptometice, uneori chiar şi la valori cu mult peste 200 mm Hg ale tensiunii arteriale sistolice. Atunci când o persoană are valori uşor sau moderat crescute ale tensiunii arteriale (140-170 mm Hg), relaţia între aceste valori tensionale şi vertijul resimţit este deseori fie coincidentală, fie inversă decât pare: tensiunea arterială creşte reactiv, ca un răspuns al organismului la prezenţa vertijului, ameţeala fiind deci nu efectul, ci cauza creşterii tensiunii arteriale.
Dimpotrivă, scăderea tensiunii arteriale sistolice cu doar 20 – 30 mm Hg sub valorile normale poate produce vertij sau alte simptome caracteristice: cefalee, tulburări de vedere, somnolenţă sau senzaţie de oboseală. Scăderea bruscă a tensiunii arteriale, de exemplu de la 180 la 110 – 120 mm Hg, din cauza unui tratament prea agresiv, conduce deseori la ameţeală şi este o cauză frecventă de abandonare a tratamentului antihipertensiv.
În articolul următor al rubricii noastre permanente vă vom propune unele modalităţi practice de prevenire şi combatere a vertijului.