Teste de laborator au arătat că menta poate să ucidă anumite tipuri de bacterii şi viruşi, ceea ce a dus la concluzia că are efecte antimicrobiene.
Menta este folosită de secole pentru tratamentul durerilor de cap, iritaţiilor pielii şi anxietăţii, asociate cu depresie, greaţă, diaree, crampe menstruale şi flatulenţă, dar şi pentru tratarea simptomelor răcelii obişnuite. De asemenea, o serie de studii susţin folosirea mentei pentru indigestie şi sindromul de intestin iritabil, dar şi pentru ţinerea sub control a infecţiei cu virusul herpetic.
Studii
Menta poate creşte până la un metru înălţime. Înfloreşte în iulie-august, dând inflorescenţe mov sau albe. Frunzele şi tulpinile de mentă conţin mentol, un ulei volatil folosit ca aromatizant în industria alimentară şi cosmetică şi foarte apreciat în medicină. Menta calmează muşchii stomacului şi îmbunătăţeşte fluxul biliar, pe care corpul îl foloseşte pentru digestia grăsimilor. Ca rezultat, mâncarea trece prin stomac mai repede.
Numeroase studii au arătat că folosirea capsulelor enterice pe bază de mentă poate creşte eficienţa tratamentului cu această plantă medicinală în sindromul de intestin iritabil, reducând durerile, balonarea şi diareea. Capsulele enterice eliberează treptat uleiul de mentă în stomac, prevenind astfel apariţia arsurilor şi indigestiei.
Într-un astfel de studiu, 57 de persoane cu sindrom de intestin iritabil au primit capsule enterice sau placebo de două ori pe zi, timp de patru săptămâni. Dintre oamenii care au primit mentă, 75% au avut o reducere semnificativă a simptomelor. Un alt studiu asemănător efectuat pe copii a arătat o reducere a simptomelor la 75% dintre micii pacienţi trataţi cu mentă.
Când este aplicată local, menta are efect calmant, răcoritor, asupra iritaţiilor pielii produse de urticarie sau iederă otrăvitoare. De asemenea, poate ameliora durerile de cap, dar şi simptomele răcelii, din cauza efectului descongestionant al ingredientului activ – mentolul. Acesta subţiază mucusul, fiind din acest motiv un bun expectorant, deosebit de eficient în tratarea tusei, durerilor de gât (faringitei) şi tusei uscate.
Dozare
În scopuri medicinale se foloseşte cel mai mult ceaiul, obţinut din frunze uscate. Tinctura de mentă conţine 10% ulei de mentă şi 1% extract alcoolic de frunze de mentă. Tinctura poate fi obţinută prin adăugarea de ulei de mentă în alcool de cereale pur, în proporţie de 1 la 9.
Ceaiul se obţine prin fierberea unei linguriţe de frunze uscate de mentă timp de zece minute într-o cană de apă. Se beau patru-cinci căni pe zi, între mese. Nu se cunosc cazuri de supradozaj la adulţi, indiferent de cantitatea folosită. Pentru durerile de cap se fricţionează tâmplele sau fruntea cu amestec de tinctură cu 10% ulei de mentă şi 90% alcool etilic.
Pentru mâncărimi şi iritaţii ale pielii, un unguent cu mentol se aplică de trei-patru ori pe zi pe zonele afectate.
Măsuri de precauţie
Persoanele cu boală de reflux gastro-esofagian sau hernie hiatală nu au voie să folosească preparatele pe bază de mentă. Acestea relaxează sfincterul esofagian, permiţând acizilor să pătrundă înapoi din stomac în esofag, şi astfel se agravează simptomele de arsuri şi indigestie.
Femeile gravide sau care alăptează trebuie să evite menta. Dozele mari de ulei de mentă pot fi toxice. Mentolul pur este otrăvitor şi nu ar trebui să fie înghiţit. Uleiul de mentă aplicat pe piele poate să producă alergii. De asemenea, poate să interacţioneze cu cefalosporinele – medicamente folosite pentru a preveni respingerea organului transplantat. Acest medicament suprimă sistemul imunitar pentru a preveni respingerea grefei, iar uleiul de mentă poate încetini descompunerea de către organism a ciclosporinei.
Menta este interzisă copiilor mici şi sugarilor, chiar şi sub formă de ceai. Uleiul de mentă aplicat pe faţa copilului poate să-i provoace probleme de respiraţie, iar ceaiul de mentă îi poate provoca arsuri la nivelul gurii.
Atenţie!
Menta nu trebuie administrată cu medicamente antiacide pentru că se reduce atât efectul medicamentelor, cât şi al mentei. De aceea, menta trebuie administrată cu cel puţin două ore înainte sau după administrarea de antiacide.
