De ce tratăm hipertensiunea arterială?

Hipertensiunea arterială se bucură în ultima vreme de o atenţie deosebită nu doar din partea specialiştilor, ci şi a publicului larg şi a media. Interesul mare care i se acordă se datorează atât faptului că această maladie cronică afectează circa un sfert din populaţia adultă a ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare (cum este cazul României), cât şi complicaţiilor grave pe care le poate provoca dacă este ignorată.
Hipertensiunea arterială e caracterizată prin creşterea constantă a valorilor tensiunii peste 140 cu 90, adică „paisprezece cu nouă“. Valorile-limită erau mai mari în urmă cu câteva zeci de ani (160 cu 100, ulterior 150 cu 95), dar cercetările medicale au impus scăderea lor la nivelul actual. Menţionăm că nu există nici o relaţie matematică între valoarea minimă şi cea maximă a tensiunii arteriale a unei persoane. Indiferent de vârstă, se aplică aceleaşi valori-limită, prin urmare, este greşit să considerăm că bătrânii pot avea tensiuni mai mari fără ca aceasta să constituie un risc suplimentar. Există categorii de persoane, cum sunt diabeticii sau cei care au suferit un accident vascular cerebral, la care tensiunea este bine să fie mai mică decât 130 cu 80. Valorile optime, ideale ale tensiunii arteriale sunt chiar şi mai mici: sub 120 cu 80.
Nu mai este o noutate şi aproape toată lumea s-a obişnuit deja cu necesitatea depunerii eforturilor terapeutice susţinute – medicamentoase şi nemedicamentoase – pentru încadrarea în aceste valori. Dar care este motivul pentru care tensiunea arterială trebuie menţinută sub aceste limite? De vreme ce hipertensiunea arterială este în cele mai multe cazuri o afecţiune asimptomatică şi care de obicei nu doare şi nu este resimţită în nici un fel de pacient, reamintim că simptomele care pot însoţi hipertensiunea arterială sunt total nespecifice şi frecvent sunt generate, de fapt, de altă cauză decât prezenţa hipertensiunii: cefalee, ameţeală, lipsă de aer, palpitaţii, oboseală, dureri în dreptul pieptului, tulburări ale văzului sau auzului etc.
Necesitatea reducerii tensiunii arteriale sub valorile menţionate mai sus nu este o toană a medicilor. Nu este o măsură arbitrară de uniformizare a valorilor tensiunii arteriale în populaţie. Nici măcar nu urmăreşte ameliorarea unor simptome pe care le prezintă pacienţii – acestea sunt oricum foarte rar prezente. Atunci?
Motivul real pentru care medicii şi organizaţiile medicale internaţionale insistă ca tensiunea arterială a populaţiei să se încadreze în limitele prezentate este că hipertensiunea poate fi cauza unor afecţiuni severe: boli cardiace (cardiopatie hipertensivă, hipertrofie cardiacă, insuficienţă mitrală sau aortică, insuficienţă cardiacă), afecţiuni vasculare (cardiopatie ischemică cronică, infarct miocardic, preinfarct, accident vascular cerebral, arteriopatie aterosclerotică periferică, boli ale aortei ori suferinţa ischemică a altui organ), afectarea rinichiului mergând până la insuficienţă renală şi necesitatea instituirii dializei etc. Hipertensiunea arterială este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare – alături de diabetul zaharat, creşterea colesterolului, fumat, obezitate, predispoziţia ereditară, stres, sedentarism şi dietă nesănătoasă (abundentă în grăsimi, dulciuri, sare şi alcool, fără legume şi fructe).
Prevenirea acestor afecţiuni grave este temeiul pentru care în lume sunt investite anual sume enorme pentru educaţia întregii populaţii în vederea prevenirii hipertensiunii arteriale şi tratamentul indivizilor afectaţi de această boală, este motivul supunerii pacienţilor hipertensivi la regimuri dietetice severe şi la tratament continuu pe termen nelimitat; este şi una dintre motivaţiile existenţei prezentei rubrici permanente dedicate bolilor cardiovasculare.