Am prezentat în articolul precedent al rubricii permanente dedicate afecţiunilor cardiovasculare una dintre cele mai grave boli de inimă, insuficienţa cardiacă. Aceasta se manifestă prin oboseală, lipsă de aer şi umflarea picioarelor, iar confirmarea diagnosticului necesită efectuarea unei ecografii cardiace Doppler. Ne vom referi astăzi la măsurile terapeutice care pot îmbunătăţi prognosticul său sumbru.
Tratamentul insuficienţei cardiace este în primul rând nemedicamentos, bazat pe reguli stricte de regim şi pe modificarea stilului de viaţă. Dieta fără sare este cea mai importantă componentă a tratamentului nefarmacologic şi presupune nu doar să nu fie adăugată sare în mâncare, ci şi să fie evitate cu desăvârşire alimentele sărate prin natura lor: mezelurile, brânzeturile, murăturile, măslinele şi produsele fast-food.
Consumul de alcool trebuie limitat la 1-2 pahare zilnic, iar atunci când alcoolul este suspectat că a declanşat boala este indicată abstinenţa totală. În cazurile grave de insuficienţă cardiacă, este necesară chiar restricţia aportului de apă la maximum 1,5-2 litri zilnic. Fumatul, cel mai nociv factor de risc cardiovascular, trebuie, de asemenea, agresiv combătut, iar pacienţii obezi sunt sfătuiţi să slăbească.
Activitatea fizică zilnică de intensitate moderată trebuie încurajată la toţi bolnavii cu insuficienţă cardiacă deoarece în rândul acestora există tendinţa de sedentarism şi pierdere progresivă a masei musculare. Exerciţiile fizice regulate, practicate iniţial sub supraveghere medicală, apoi continuate individual acasă, s-au dovedit benefice.
Întrucât intercurenţele infecţioase respiratorii sunt printre cele mai frecvente cauze ale agravării insuficienţei cardiace, este necesară profilaxia energică a acestora, inclusiv prin vaccinarea sezonieră. Pacienţii trebuie să evite călătoriile lungi, în zone calde, umede sau situate la altitudine mare.
Cântărirea zilnică oferă pacienţilor cu insuficienţă cardiacă posibilitatea surprinderii din timp a tendinţelor de agravare a bolii, manifestate prin creşterea rapidă a greutăţii corporale, putând fi adoptate măsurile terapeutice medicamentoase şi nemedicamentoase necesare, stabilite împreună cu medicul lor.
Terapia farmacologică a insuficienţei cardiace a cunoscut îmbunătăţiri substanţiale în ultimii ani. În afara tratamentului simptomatic clasic cu diuretice şi digoxină, cercetările recente au impus clase noi de medicamente, care pot îmbunătăţi prognosticul pacienţilor. Mortalitatea cauzată de această boală poate fi, de asemenea, scăzută prin implantarea subcutanată a unor aparate de resincronizare cardiacă sau defibrilatoare miniaturizate, dar costul acestora este, din păcate, unul prohibitiv.
Există însă şi un mare număr de clase medicamentoase care pot agrava evoluţia acestei afecţiuni şi pe care pacienţii sunt sfătuiţi să le evite. Cele mai nocive medicamente uzuale sunt antiinflamatoarele, a căror utilizare duce frecvent la agravarea simptomelor şi prognosticului acestor bolnavi. Practic, un pacient cu insuficienţă cardiacă ar trebui să se consulte cu medicul său de fiecare dată când intenţionează să ia un medicament nou.
Pacienţii trebuie conştientizaţi că insuficienţa cardiacă este de cele mai multe ori o boală ireversibilă şi a cărei tendinţă la declin progresiv poate fi încetinită doar prin adoptarea de măsuri terapeutice energice şi susţinute. Abandonarea – chiar şi temporară – a măsurilor dietetice, a stilului de viaţă sanogen sau a tratamentului medicamentos va conduce invariabil la agravarea stării pacientului şi a prognosticului bolii.
Tratamentul insuficienţei cardiace
Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei