Dacă bebeluşul nu răspunde la stimuli sonori, dacă nu se trezeşte atunci când sunt zgomote puternice sau se sperie când vede pe cineva lângă el, este posibil să aibă nevoie de un control ORL.
Problemele auditive se pot corecta dacă sunt descoperite din timp. Testarea auzului la copiii între o lună şi şase ani se dovedeşte însă o problemă delicată chiar şi pentru unii specialişti. Anca Ciurlău, acustician audioprotezist, susţine că sunt anumite semne care ar trebui să-i determine pe părinţi să-l ducă pe cel mic la un control ORL: „Testarea este indicată atunci când unul dintre părinţi sau un membru al familiei suferă de o pierdere auditivă, dacă testele de screening care se realizează în anumite maternităţi nu au avut un rezultat pozitiv sau dacă nu a fost prins într-un program de screening şi face parte din categoria de risc: greutate mică la naştere, travaliu prelungit, intubare după naştere, scor Apgar mic, hiperbilirubinemie“.
Trebuie să dea de gândit şi dacă bebeluşul nu reacţionează la stimuli sonori, atunci când este strigat, dacă nu se trezeşte din somn la sunete puternice. De asemenea, dacă, după ce părintele a intrat în cameră, se sperie sau este uimit în momentul în care acesta intră în câmpul lui vizual.
Mai există cazuri în care copilul a urmat tratamente cu medicamente ototoxice (Streptomicină, Kanamicină, Gentamicină, Amicacin) la o vârstă fragedă şi limbajul întârzie să apară: după perioada de lalaţie (gângurit), în loc să înceapă să vorbească, nu mai emite sunete. Sau, în loc să încerce să-i spună părintelui ce doreşte, îl ia de mână şi îl duce la obiectul dorit.
În ce constă examinarea?
Deoarece copiii sub trei-patru ani nu pot participa activ la testele de auz, este utilizată testarea pasivă, şi anume în condiţii de somn. Testul este neinvaziv şi nedureros, neimplicând nici un risc. „Testele pasive pot identifica afecţiuni ale urechii medii, ale celei interne, dar şi ale nervului auditiv. Un prim test implică plasarea în urechiuşa copilului a unei micuţe sonde de măsurare şi evaluare a integrităţii urechii interne. Alt test constă în plasarea pe piele a câtorva electrozi adezivi, de unică folosinţă, care vor măsura, ca şi în cazul electroencefalogramei, activitatea electrică generată de nervul auditiv“, a explicat Anca Ciurlău.
Testarea copiilor mai mari de patru ani se face prin joc şi prin observarea reacţiilor la stimuli auditivi. Stimulul sonor este prezentat micuţului în timp ce acesta este condiţionat ca, atunci când îl detectează, să pună o jucărie într-un coşuleţ sau să construiască un puzzle.
În urma testelor efectuate, medicul specialist ORL poate stabili un diagnostic. Acusticianul audioprotezist, având diagnosticul precis şi o audiogramă care să indice tipul şi gradul pierderii auditive, poate alege modelul de aparat auditiv şi reglajele optime pentru o protezare eficientă.
Centru de testare
În România există în prezent un singur centru, Audionova, la Bucureşti, care se ocupă de testare şi protezare în acelaşi timp. Aparatele auditive sunt însă compensate de Casa de Asigurări de Sănătate din orice judeţ al ţării.
