În sângele nostru se regăsesc, alături de mii de alte componente, o serie de substanţe grase, numite lipide. Principalele lipide sunt reprezentate de colesterol, trigliceride şi fosfolipide, toate acestea fiind elemente constitutive esenţiale ale organismului, fără de care nu ar fi posibilă supravieţuirea. Dacă însă nivelul lipidelor din sânge depăşeşte valorile obişnuite, ne aflăm în faţa unei condiţii patologice numite dislipidemie.
Aceasta este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare, alături de diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, fumat, obezitate, sedentarism, dietă nesănătoasă, stres şi predispoziţie ereditară. Pe de altă parte, dislipidemia poate avea drept cauză oricare dintre factorii enumeraţi mai sus. De fapt, în societatea modernă, întâlnim tot mai des asocierea diabetului cu obezitatea, dislipidemia şi hipertensiunea arterială, asociere cunoscută sub denumirea de sindrom metabolic – situaţie cu mare potenţial de risc cardio-vascular.
La fel ca şi diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială, şi dislipidemia este o boală asimptomatică o perioadă foarte lungă, uneori chiar zeci de ani. Pentru diagnosticarea acesteia este necesar ca persoanele predispuse (cele care întrunesc mai mulţi dintre factorii amintiţi mai sus) să-şi măsoare periodic nivelul colesterolului şi trigliceridelor, la intervale cu atât mai scurte cu cât riscul cardiovascular este mai mare.
În funcţie de componenta lipidică afectată, se cunosc mai multe forme de dislipidemie. Cea mai întâlnită situaţie este creşterea colesterolului în sânge peste 190 mg/dL – limita a fost iniţial 240, apoi 220, dar cercetările medicale au impus scăderea acesteia la nivelul actual; colesterolul ar trebui să fie chiar mai mic de 175 mg/dL în cazul celor ce suferă deja de o afecţiune cardiovasculară sau au diabet zaharat. Altă formă de dislipidemie este reprezentată de creşterea nivelului trigliceridelor peste 150 mg/dL.
În mare, colesterolul din sânge se găseşte sub două forme. LDL-colesterolul este dăunător sănătăţii şi ar trebui să aibă valori cât mai reduse – sub 115 mg/dL (sub 100 mg/dL pentru bolnavii de inimă sau de diabet). Există însă şi o formă de colesterol „bun", numită HDL-colesterol, care s-a constatat că ne protejează de bolile cardiovasculare atunci când se găseşte în concentraţii mai ridicate, peste 40 mg/dL la bărbaţi şi peste 45 mg/dL la femei.
Pentru a preveni apariţia dislipidemiilor sau a le combate atunci când s-au instalat, avem la dispoziţie în primul rând o serie de metode terapeutice nemedicamentoase: dieta trebuie să conţină multe legume şi fructe proaspete, să evităm alimentele bogate în grăsimi saturate (ouă, unt, lapte nedegresat, carne de porc sau oaie), să evităm fumatul, stresul şi excesul de alcool, să depunem zilnic eforturi fizice uşoare sau moderate, să prevenim obezitatea şi diabetul zaharat.
Atunci când metodele menţionate nu au avut succes, va trebui să apelăm la medicamente, fără însă a neglija componenta nefarmacologică a tratamentului. Scăderea colesterolului total şi a LDL-colesterolului cu statine şi/sau ezetimib a avut ca urmare reducerea semnificativă a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare şi trebuie deci încurajată la persoanele cu risc cardiovascular mare. Fibraţii sunt medicamente care scad trigliceridele şi cresc HDL-colesterolul, dar au un efect discutabil asupra morbi-mortalităţii cardiovasculare. Asocierea statinelor cu fibraţi poate fi însoţită de efecte adverse importante şi este, în general, evitată.
Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog
