-0.5 C
Craiova
vineri, 8 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePuterea vindecătoare a postului

Puterea vindecătoare a postului

Postul Paştelui are efecte excepţionale pentru sănătate. Purifică organismul şi vindecă sau ameliorează boli, unele dintre ele foarte grave.

 

Organismul uman acumulează numeroase deşeuri şi toxine. Există organe specializate care ajută la detoxifiere, dar, din diverse motive, nu reuşesc să elimine tot balastul din corpul nostru. Acţiunea postului asupra organismului se manifestă prin disiparea energiilor şi substanţelor periculoase, prin distrugerea tuturor depozitelor toxinice. De la banalele pete de pe piele, coşuri, negi, edeme, hematoame, adenoame, până la chisturi, pietre, tumori, mai mari sau mai mici, agresive sau mai puţin agresive, orice formă de boală, mai gravă sau mai puţin gravă, toate pot fi ameliorate sau înlăturate prin post. Acesta aduce beneficii excepţionale oricui.

Purificarea sufletului

Cele patru posturi mari din calendarul ortodox sunt legate de momentele astronomice de schimbare a parametrilor de câmp energetic al planetei noastre. Echinocţiile şi solstiţiile schimbă performanţa de câmp energetic şi corespund într-un fel perioadelor mari de post din an. În acestea este indicat repausul alimentar, care protejează organismul, iar necesarul de vitamine, proteine, micro şi macroelemente este bine să fie luat din zona vegetală.

Refacerea planului fizic presupune şi refacerea psihicului. Momentul de postire trebuie să fie dublat de purificarea sufletului. Trebuie să fie un moment de repaus endocrin (activitatea sexuală în cuplu încetează), o întoarcere în plan sufletesc la normele morale, o raportare faţă de legile lui Dumnezeu. Curăţenia trupească trebuie să fie însoţită de cea sufletească, în baza spovedaniei absolut necesare în post. Este nevoie să lucrăm şi cu latura noastră sufletească. Sentimentele, emoţiile ne inflenţează gândurile, iar acestea îşi manifestă acţiunea în planul fizic, organic. Se ştie că furia afectează ficatul, frica – rinichii, tristeţea – splina, ura blochează multiple alte planuri, grăbind degradarea stării de sănătate. Iar dintre toate relele, cel mai grav efect îl au emoţiile negative, care se comportă ca o furtună ce distruge totul în calea sa.

Pregătiţi-vă corpul pentru sezonul cald!

Alt obiectiv important pentru sănătate în această perioadă este creşterea vitalităţii şi a imunităţii pentru a face faţă virusurilor specifice primăverii. În acest sens, un rol important îl are „hrana vie“ (neprelucrată termic). Antioxidanţii din alimente sau suplimente nutritive sunt esenţiali pentru imunitate şi longevitate. În corpul nostru se formează în mod curent sau sub acţiunea unor agenţi toxici molecule numite radicali liberi. Aceştia, cunoscuţi şi sub numele de „ucigaşi ai organelor interne“, sunt cauza unor probleme de sănătate, dar şi a îmbătrânirii premature. Pentru a contracara acest fenomen, organismul are nevoie de substanţe cu proprietăţi antioxidante. Antioxidanţii sunt responsabili de imunitatea corpului nostru şi se găsesc în fructe, legume, condimente, verdeţuri, miere, alge etc. Unele dintre aceste alimente naturale sunt mai bogate în antioxidanţi şi constituie veritabile „vaccinuri naturale“.

Sfaturi utile

1. Mâncaţi cât mai multe crudităţi bogate în antioxidanţi, deoarece neutralizează efectul virusurilor, vă protejează de cancer şi întârzie îmbătrânirea organismului. Fructele şi legumele crude furnizează organismului vitaminele E şi C, recunoscute pentru proprietăţile lor de scut împotriva radicalilor liberi.

2. Consumaţi zilnic un păhărel (100 ml) de vin roşu natural şi două căni de ceai verde.

3. Începeţi ziua cu un suc natural de fructe la micul dejun. Veţi avea energie toată ziua şi veţi asigura organismului necesarul de antioxidanţi, vitamine şi minerale.

4. Vă sugerez şi o reţetă a unei combinaţii ce se constituie într-un veritabil vaccin natural – „Cei trei M: Măr, Miere, Morcov“. Se rad un măr şi un morcov, se adaugă două linguriţe de miere şi se consumă dimineaţa, înainte de masă.

Dr. Mariana Păsărescu, medic primar sănătate publică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII