4.7 C
Craiova
joi, 15 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Sanatate Cerenţelul, dezinfectant natural

Cerenţelul, dezinfectant natural

Cerenţelul opreşte sângerarea gingiilor afectate de parodontoze, dezinfectează rănile şi vindecă diareea. Iată o plantă care nu trebuie să lipsească din dulăpiorul dumneavoastră.

Cerenţelul (geum urbanum) este o plantă care creşte prin păduri umede, cum ar fi cele de stejar sau de fag, ori prin locuri umbroase de la marginea apelor curgătoare. Aria de răspândire este destul de largă, cerenţelul preferând zonele de munte, deal şi câmpie.

Planta înfloreşte din mai până în octombrie, dar în scopuri terapeutice sunt folosite rădăcinile. Acestea conţin o substanţă cu miros plăcut de cuişoare, numită eugenol, care îi conferă proprietăţile terapeutice. Concentraţia în eugenol este mai mare primăvara şi toamna, motiv pentru care în aceste anotimpuri se recomandă să se facă recoltarea. Eugenolul este o substanţă cu aplicaţii în medicină şi stomatologie.

Cerenţelul mai conţine tanin (10-18%), amidon, zaharoză, substanţe amare, gumirezine, săruri minerale.

Preparare

Principiile active din cerenţel au acţiune astringentă (provoacă strângerea ţesuturilor, înlăturând spasmele musculare), analgezică (înlătură temporar durerea) şi antiseptică (împiedică infecţiile microbiene prin modificarea mediului în care se dezvoltă acestea şi putrefacţia).

Se prepară un decoct din două liguriţe de rădăcină mărunţită la o cană de apă rece, care se fierb timp de 30 de minute. Se administrează intern, în trei doze, după principalele mese. Ceaiul se bea neîndulcit sau îndulcit cu zaharină, de preferinţă, pe stomacul gol. Unii specialişti consideră că efectul terapeutic poate fi intensificat în cazul în care cerenţelul este folosit în amestec cu alte plante cu proprietăţi asemănătoare, cum ar fi sunătoarea sau muşeţelul.

Pentru uz extern (aplicaţii locale sub formă de comprese şi gargară), decoctul trebuie să fie mai concentrat. Se folosesc trei linguriţe la o cană de apă rece.

Recomandări

Cerenţelul este recomandat în abcese dentare, amigdalite, gingivite, plăgi ale cavităţii bucale. De asemenea, este un bun dezinfectant şi calmant în diareea infecţioasă şi enterocolite, opreşte hemoragiile, fiind recomandat în metroragie, epistaxis şi în dismenoree, şi calmează durerile hemoroidale şi menstruale. Datorită conţinutului în tanin se recomandă şi în alte afecţiuni ale stomacului, precum şi pentru calmarea simptomelor (greaţă, vărsături) provocate de tulburările ficatului sau ale bilei.

Decoctul de cerenţel se foloseşte pentru dezinfectarea rănilor, în amigdalite şi pentru oprirea sângerării gingiilor (cicatrizare) în gingivite.

Salată

Din frunzele fragede ale plantei, bogate în vitamina C, se poate face salată. Se recomandă folosirea în amestec cu salată obişnuită sau cu frunze de păpădie.

Dr. Cristiana Pîrşoi, Centrul Naturist TERRA-QI Chengguang Craiova, str. Prelungirea Horia, nr. 5, tel: 0729.063.879; 0722.538.674.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Curg preavizele de concediere la Salubritate, angajaţii au intrat...

Angajaţii de la Salubritate au început să primească previzele...

ȘTIRI GdS

Ce se întâmplă în organism când elimini zahărul din...

Medicii și nutriționiștii pot avea dezbateri privind beneficiile pentru sănătate ale cărnii, carbohidraților sau cofeinei, dar toți experții sunt unanim de acord când vine...

Vaccinarea gratuită anti HPV: Listele paralele de aşteptare

Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj au transmis date contradictorii privind fetele aflate pe lista de aşteptare pentru vaccinare anti HPV în...

Comisia Europeană nu va reînnoi contractele cu AstraZeneca și...

Comisia Europeană a decis să nu reînnoiască, anul viitor, contractele pentru vaccinurile anti-Covid AstraZeneca și Johnson & Johnson, a scris miercuri, cotidianul italian La...

Vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson va fi administrat în...

Vaccinul Johnson & Johnson "va fi distribuit și administrat în aceleași condiții precum cele planificate în acest moment pentru vaccinul AstraZeneca, adică persoanelor cu...

Comisia Europeană nu va reînnoi contractele cu AstraZeneca și...

Comisia Europeană a decis să nu prelungească, anul viitor, contractele pentru vaccinurile anti-Covid-19 produse de AstraZeneca și Johnson & Johnson, scrie cotidianul italian La Stampa, citat...

Vaccinul Moderna, eficient 90% împotriva COVID-19 şi 95% contra...

Vaccinul Moderna este eficient 90% împotriva COVID-19 şi 95% contra formelor severe ale bolii, a anunţat marţi compania americană de biotehnologie în urma unui...